Web Analytics

articol scris sâmbătă, 01 aprilie 2023

România pierde 2,1 miliarde de euro din PNRR

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a anunţat că România "este în situaţia de a propune diminuarea alocării cu 2,1 miliarde de euro" în PNRR, pentru că guvernul "a reuşit redresarea economiei şi creştere în 2021 faţă de 2020".

Citește și: Incendiu în Argeș. O persoană a suferit atac de panică

"Întrucât a reușit redresarea economiei și creștere în 2021 față de 2020, Guvernul este în situația de a propune diminuarea alocării cu 2,1 miliarde euro, astfel că a mandatat MIPE să efectueze propuneri către reprezentanții Comisiei Europene pentru a identifica cea mai bună opțiune, dar nu este definitivată o listă finală în acest sens. Așadar, nu se pierde din suma pe care trebuie să o primim din PNRR pentru că nu s-au îndeplinit reforme sau nu s-au realizat investiții. Conform regulamentului European 241/2021, statele membre au avut o alocare aferentă finanțării nerambursabile (granturilor) stabilită la nivelul anului 2020, din care 30% din valoarea acesteia a fost actualizată în iunie 2022, conform comunicării Comisiei europene de la momentul respectiv, în conformitate cu prevederile articolului art.11, alin (2): „Calculul contribuției financiare maxime prevăzute la alineatul (1) litera (b) se actualizează până la 30 iunie 2022 pentru fiecare stat membru prin înlocuirea datelor din previziunile Comisiei din toamna anului 2020 cu rezultatele efective în ceea ce privește variația PIB-ului real în 2020 și variația agregată a PIB-ului real în perioada 2020-2021”.

În acest sens, pentru 21 de state membre ale UE, din perspectiva creșterii economice reale, Comisia Europeană a redus alocările aferente statelor membre, rezultând scăderi de până la 23,4% din valoarea granturilor aferente PNRR-ului inițial, cum este cazul Belgiei. În iunie 2022, pe fondul creșterii economice reale mai ridicate, în raport cu cea estimată, valoarea actualizată în conformitate cu regulamentul european, publicată de către CE pentru România a fost diminuată cu 2,1 miliarde euro, respectiv o scădere de 14,87%. De la o valoarea inițială a componentei de grant de 14,2 miliarde de euro, s-a ajuns la o valoare actualizată de 12,1 miliarde de euro.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Concert de jazz. Luiza Zan revine la Filarmonica Pitești

Solista Luiza Zan și FilJazz Pitești Trio, alcătuit din pianistul Petrică Andrei, chitaristul Alexandru Iordache și percuționistul Gabi Matei, vă […] Citește!

Pitești. Film în Premieră la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”

Sâmbătă, 31 octombrie 2026, începând cu ora 18:00 la Cinematograful de artă „Mircea Diaconu”, are loc premiera proiecției a filmului […] Citește!

InfoCons lansează Campania Națională „Școala fără frică”, pentru prevenirea violenței

InfoCons anunță inițierea Campaniei Naționale „Școala fără frică”, pentru prevenirea violenței, a bullyingului și a cyberbullyingului în mediul școlar și […] Citește!

Trei pisici născute în România, din nou printre cele mai frumoase din lume

Trei pisici născute în România au reușit performanța de a se califica în finala uneia dintre cele mai disputate ediții […] Citește!

Șofer prins băut la volanul unui microbuz cu 19 elevi și doi profesori. A rămas fără permis

Un șofer de 46 de ani a fost prins băut la volanul unui microbuz care transporta 19 elevi și două […] Citește!

Mobilizare de amploare în Caraș-Severin: un bărbat a furat o pușcă și 10 cartușe, iar polițiștii îl caută în pădure

Alertă în Caraș-Severin, după furtul unei arme de vânătoare și a 10 cartușe. Polițiștii îl caută pe suspect cu drone, […] Citește!

Un copil a rămas fără un deget la bazinul de înot din Ștefănești

Un incident șocant s-a petrecut marți seara, 27 octombrie, la un complex sportiv din Ștefănești. Un copil de zece ani […] Citește!

Miodrag Belodedici și Marius Niculae vin la Pitești pentru a se întâlni cu suporterii echipei naționale

Fanii Echipei Naționale vor avea ocazia să îi întâlnească pe doi dintre cei mai iubiți foști internaționali ai României, Miodrag […] Citește!

Corvinul Hunedoara – FC Argeş, sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 16, în etapa a 14-a din SuperLiga

FC Argeş are două examene dificile în această săptămână. După jocul de astăzi, contra Coronei Braşov, din cadrul etapei a […] Citește!

Kylian Mbappe a pierdut 7.000.000 de euro

Kylian Mbappe (27 de ani) s-a trezit a doua zi după ce a ratat Balonul de Aur 2026, câștigat de […] Citește!

Mirel Rădoi, revenire în forță în SuperLiga!? „Preia o echipă de top!”

Prezent la „Profețiile lui Mitică”, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal a lăsat de înțeles că Mirel Rădoi ar […] Citește!

Două bilete, o singură iubire: FC Argeș!

Pentru un suporter adevărat, un meci al lui FC Argeș nu înseamnă doar 90 de minute de fotbal. Înseamnă emoție, […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Un prieten nu îți trimite sabotori. Despre Măicuța Rusia

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete