# O tânără de excepţie din Piteşti, angajată la UE, spune lucrurilor pe nume. De-a lungul anilor, Colegiul Național „I.C. Brătianu” a dat numeroși olimpici naționali de elită ce au confirmat rezultatele școlare și în evoluția profesională, mulți dintre ei fiind acum angajați la instituții și universități importante din Europa și America. O astfel de tânără de excepție este Alina Nedea, care de mai bine de doi ani lucrează la Strasbourg pentru una dintre cele mai importante instituții ale UE – Ombudsmanul European, care investighează plângerile formulate împotriva instituţiilor, organismelor, birourilor şi agenţiilor UE. Alina are un Master în Drept European la prestigioasa Universitate Sorbona, vorbește fluent cinci limbi străine, iar când era elevă la Pitești a fost premiantă la olimpiadele naționale de logică și română. Înainte de job-ul de la Strasbourg, Alina a lucrat ca avocat în mai multe mari orașe europene. O minte strălucitoare cu care a fost o reală plăcere să stau de vorbă.
# Cât de mult a contat educația primită la „Brătianu” în evoluția ta ulterioară?
– Foarte mult. Nu numai datorită calității profesorilor care m-au format, și implicit a cunoștințelor dobândite, ci și a valorilor pe care la momentul respectiv le întruchipa Colegiul Brătianu: seriozitate, consecvență, merit. Efortul de a fi la înălțimea tuturor așteptărilor mi se părea, pe atunci, excesiv. Abia mai târziu, când am plecat din România, mi-am dat seama cât de vastă era cultura noastră generală în comparație cu cea a altor colegi de peste hotare și am înțeles rostul „torturii” cu materii pentru care nu îmi tresălta inima de bucurie, ca să-l citez pe Creangă. Marele meu noroc a fost însă ca, încă de la început de drum, la Școala generală nr. 3 din Pitești, să dau peste dascăli de excepție fără de care nimic nu ar fi fost la fel. Mă gândesc în primul rând la doamna profesoară Mihaela Olteanu, care mi-a fost învățătoare și, mai târziu, profesoară de istorie, și la domnul profesor de limba română Marin Rădulescu.
„Simplul fapt de a fi fost admisă la Sorbona a fost pentru mine un motiv de uimire profundă”
# Ai master în Drept European la Sorbona, una dintre cele mai importante universități ale lumii. Cum ai descrie experiența pariziană?
– Dacă ar trebui să descriu experiența mea la Sorbona printr-o singură expresie, aș împrumuta titlul cărții lui Amélie Nothomb „Stupeur et tremblement”, adică stupoare şi tremur. Stupoare pentru că simplul fapt de a fi fost admisă la Sorbona a fost pentru mine un motiv de uimire profundă. Eu, la Sorbona! Și tremur pentru că pe durata întregului master am avut senzația că nu sunt la înălțimea acelor ziduri pline de istorie, a acelor bănci în care se așezaseră, înaintea mea, studenți cu mult mai multe merite decât mine. La Paris am simțit pentru prima dată că totul este posibil și am văzut, de fapt, cum începeau să se deschidă uși la care înainte nici nu aș fi îndrăznit să bat.
# Într-un articol din 2009, prestigiosul ziar spaniol El Mundo ți-a facut o prezentare elogioasă și meritată. Cât de mult a contat pentru tine acel material de presă?
– Ceea ce a contat cu adevarăt pentru mine a fost faptul că un ziar atât de citit în Spania a dedicat două pagini subiectului românilor care, contrar opiniei generalizate în acea țară, nu sunt nici hoţi, nici cerșetori, și nici nu au plecat din România din cauza lipsurilor materiale. În anii petrecuți în Spania eu întâlnisem mulți oameni neîncrezători atunci când spuneam că sunt româncă, dar și persoane cu o părere excelentă despre români. Reportajul din El Mundo a fost doar o picătură de adevăr într-un ocean de prejudecăți, dar încercarea a fost, în orice caz, de admirat.
# Ai lucrat la o importantă casă de avocatură din Barcelona și apoi ai fost angajată la Ombudsmanul European, fiind singura româncă – alături de Cristina Trașcă – ce lucrează în aceasta importantă instituție europeană. Cum ai descrie munca ta la Strasbourg și care au fost cele mai importante „borne” de până acum? Care a fost cel mai dificil caz cu care ai avut de-a face ca juristă?
– Pentru mine, aspectul cel mai important al muncii la Ombudsman îl reprezintă faptul că, prin fiecare caz câștigat, evit ca încă o persoană să se simtă dezamăgită de Uniunea Europeană – sunt deja atâția cei care nu mai cred în ea! Aceste mici succese de zi cu zi sunt, de fapt, bornele muncii mele la Strasbourg. Fiecare caz e o nouă provocare, dar cred că cel mai dificil a fost unul privind o operațiune militară a Uniunii Europene în care a trebuit să îl convingem pe Comandantul operațiunii să plătească o sumă de bani unui fost angajat. Argumentele noastre legate de echitate, corectitudine, drepturi fundamentale păreau atât de idealiste ținând cont că acei oameni se aflau într-o zonă de conflict în care prioritatea era să nu fie răniţi sau chiar uciși… Și, cu toate acestea, Comandantul ne-a dat dreptate imediat. Nu îmi venea să cred!
„Pentru mine, a trăi în mai multe locuri înseamnă a trăi de mai multe ori”
# Te mai tentează o revenire în România sau te-ai stabilit definitiv la Strasbourg?
– România este singurul loc unde am rădăcini adevărate, aici se află familia mea, prieteni dragi, amintiri unice. Am locuit la Barcelona, Madrid, Paris, Bruxelles, acum sunt la Strasbourg… nicăieri nu m-am simțit străină și peste tot am lăsat o parte din sufletul meu atunci când am plecat. În fond însă, sunt o nomadă și încă nu simt că a venit momentul să mă stabilesc definitiv undeva. Pentru mine, a trăi în mai multe locuri înseamnă a trăi de mai multe ori.
# Ce ar trebui să facă statul român pentru ca olimpicii de excepție ca tine să nu mai plece peste hotare?
– Nu sunt convinsă că tinerii talentați nu își pot găsi un loc pe măsura valorii lor în România. Am prieteni cu o carieră excepțională în țară și care nu și-ar pune niciodată problema să plece. Pe de altă parte, nu toți cei care pleacă o fac neapărat pentru că în România le-ar fi rău. De multe ori factorul determinant este plecarea la studii în străinătate, pentru că tinerii încep să lucreze pe parcursul acestora și, înainte de a le termina, își găsesc deja un loc de muncă. În orice caz, România nu va deveni o țară cu adevărat atrăgătoare pentru tinerele și mai puțin tinerele talente atâta timp cât nu va rezolva problema corupției și a nepotismului. Și mă tem că la acest capitol „mai e mult până departe”.
Denis Grigorescu
0 Comentarii