Web Analytics

România își află, duminică, adversarele din preliminariile EURO 2024

de | 8.10.2022 20:05 | Actualitate, Home, Sport

Tragerea la sorți a preliminariilor EURO 2024 va avea loc duminică, 9 octombrie, de la ora 14:00. Ceremonia va avea loc la Frankfurt. Echipa națională a țării noastre, care caută să revină la un turneu final pentru prima oară de la EURO 2016, va fi în urna a treia valorică.
La tragerea la sorți de mâine vor participa 53 de țări. Germania, țara gazdă a Campionatului European din 2024, este deja calificată la turneul final. Rusia este în continuare suspendată de UEFA și nu va face parte din tragerea la sorți.
Cele 53 de echipe au fost împărțite în 7 urne, în funcție de evoluția din grupele UEFA Nations League. Cele patru câștigătoare de grupă din Liga A (Olanda, Croația, Spania și Italia) vor juca în grupe de câte cinci echipe, pentru a putea participa în luna iunie a anului viitor în play-off-ul Nations League. În total vor fi șapte grupe cu câte cinci echipe și trei grupe cu câte șase echipe.

Citește și: FC Argeș – Universitatea Craiova 1-0. Piteștenii înving și se apropie de locurile de play-off


Programul preliminariilor EURO 2024: Etapa 1: 23-25 martie 2023; Etapa 2: 26-28 martie 2023; Etapa 3: 16-17 iunie 2023; Etapa 4: 19-20 iunie 2023; Etapa 5: 7-9 septembrie 2023; Etapa 6: 10-12 septembrie 2023;Etapa 7: 12-14 octombrie 2023; Etapa 8: 15-17 octombrie 2023; Etapa 9: 16-18 noiembrie 2023; Etapa 10: 19-21 noiembrie 2023.
Programul barajului pentru EURO 2024: semifinale: 21 martie 2024; finale: 26 martie 2024.
Campionatul European din 2024 va debuta pe 14 iunie 2024, finala urmând să aibă loc o lună mai târziu, pe 14 iulie 2024.

Articol scris de Simion Cristina

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *