Web Analytics
scris marți, 04.04.2023

România, bronz la Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeți și juniori

Echipa masculină de sabie juniori a României a cucerit medaliile de bronz, luni, la Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeţi şi juniori de la Plovdiv (Bulgaria), transmite Agerpres.ro. Echipa compusă din Casian Cîdu, Vlad Covaliu, Mihnea Enache şi Radu Niţu a învins în meciul decisiv, pentru bronz, formaţia Uzbekistanului, cu scorul de 45-30.

România, bronz la Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeți și juniori

Citește și: Cinci oraşe din România, în topul celor mai sigure locuri din lume

Tricolorii au debutat direct în turul secund, învingând Cehia cu 45-33, apoi au trecut de Coreea de Sud cu 45-34, în optimi, au învins în sferturi Spania cu 45-43, dar au pierdut semifinala cu SUA, scor 41-45. În finală, americanii vor întâlni Egiptul. În proba de sabie a junioarelor, România (Amalia Covaliu, Catinca Dumitru, Alexandra Mitruş, Ilinca Pantiş) s-a clasat pe locul 12.

România participă cu o delegaţi de 38 de sportivi la Mondialele de cadeţi şi juniori, având ca obiectiv o clasare pe locurile 5-6. La Mondialele din 2022 de la Dubai, România a obţinut o singură medalie, de argint, prin echipa de sabie juniori (Mihnea Enache, Casian Cîdu, Radu Niţu şi Marco Şovar) şi un loc cinci cu echipa feminină de spadă junioare.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *