Economia țării a înregistrat un avans de 2,4% pe seria brută în ultimul trimestru al anului trecut, comparativ cu aceeași perioadă din 2020, dar, în termeni reali, s-a remarcat o scădere cu 0,1% față de trimestrul al treilea.
Seria ajustată sezonier a PIB-ului a fost recalculată în urma revizuirii estimărilor pentru trimestrele I-IV 2021, nefiind înregistrate modificări semnificative faţă de datele publicate de INS în 8 martie 2022. Volumul valorii adăugate brute a înregistrat modificări mai importante în activităţile de intermedieri financiare şi asigurări, în creștere cu 0,4 puncte procentuale, de la 97,7% la 98,1%. Volumul impozitelor nete pe produs nu a înregistrat modificări față de anul 2020.
Din punctul de vedere al utilizării PIB, modificări mai mari ale contribuţiei la creşterea PIB în anul 2021, între cele două estimări, au înregistrat formarea brută de capital fix, de la +0,9% la +0,6%, ca urmare a reducerii volumului său de la 104,0% la 102,3%. La aceasta se adaugă cheltuiala pentru consum final a administraţiilor publice, de la -0,2% la 0,0%, ca urmare a creşterii volumului său de la 98,8% la 100,4%. Exportul net, cu impact pozitiv asupra utilizării produsului intern brut, a avut o evoluție de la -1,5% la -1,3%, ca urmare a scăderii volumului său de la 135,9% la 132,6%.
Citește și: Argeșeni amendați pentru transport ilegal de lemne
0 Comentarii