Web Analytics
scris vineri, 10.05.2024

Românca Irina Begu s-a calificat în turul trei la turneul de tenis de la Roma

Românca Irina Begu s-a calificat în turul trei la turneul de tenis Masters 1000 de la Roma. Begu a întâlnit-o în turul doi pe Oceane Dodin, ajunsă pe tablou ca lucky loser, după retragerea favoritei numărul patru, Elena Rybakina.

Irina Begu a trecut mai departe profitând de abandonul franțuzoaicei. Dodin, numărul 73 mondial, avea șansa să ajungă în turul trei, după ce pierduse ultimul meci din calificări. Ea a abandonat însă partida cu Irina Begu, la scorul de 5-2.

Citește și: Pitești Arena găzduiește Finala Mică a Ligii Naționale. Hai, FC Argeș Basketball!

Begu o va întâlni acum în turul trei pe belgiana Elise Mertens, meciul urmând să aibă loc duminică. Anterior, Elena Rybakina, care beneficiase de un prim tur liber, și-a anunțat retragerea din circuit, invocând probleme de natură fizică. Irina Begu a devenit a treia jucătoare din România care accede în turul trei la Roma, după Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian, potrivit Mediafax.

Românca a aflat cu o oră înainte de startul partidei că nu va mai juca împotriva Elenei Rybakina, campioana en titre. „Din păcate, nu mă simt suficient de bine pentru a concura. Am amintiri atât de bune de anul trecut și abia așteptam să îmi apăr titlul. Roma este atât de specială pentru mine. Aștept cu nerăbdare să mă întorc anul viitor pentru a-mi recâștiga titlul și pentru a juca în fața fanilor italieni”, a transmis a patra jucătoare a lumii.

Citește și: Turiştii sunt aşteptaţi duminică în Argeș, la Sărbătoarea Narciselor de la Negraşi

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Ambuscada lui Georgică

Georgică Simion, noul golden boy al politichiei autohtone, le-a organizat o ambuscadă de toată frumusețea. A semnalizat dreapta, apoi stânga și din...

Din ediția tipărită

Fugiţi de BAC!

Vă mai aduceți aminte de celebrul Chinezul, cel care staționa aproape mai mereu în stația de taximetre de la Centrul de Calcul din Pitești cu mașina...