Web Analytics

Robert Seghedi s-a înscris în organizația județeană a Tineretului Național Liberal

de | 26.05.2022 15:11 | Actualitate, Politica si Administratie

Tânărul piteștean Robert Seghedi vine din poziția de președinte al Consiliului Județean al Elevilor și a decis să facă pasul către politică, după ce mai bine de trei ani a fost implicat în mai multe acțiuni civice, de voluntariat, cu un uriaș impact social în rândul elevilor din județul Argeș. Astfel, acesta a decis să se înscrie în organizația județeană de Tineret a PNL Argeș.

Citește și: ACUM! Accident lângă Primăria Bradu! Două persoane au nevoie de îngrijiri

Robert Seghedi: ”Toate persoanele care au lucrat în trecut cu mine știu că sunt un om de cuvânt, care își respectă invariabil promisiunile, cu o onoare aproape inegalabilă”

Am făcut pasul pe care, probabil, multe persoane și-au dat seama că îl voi face. De astăzi, tot know-how-ul, pasiunea și expertiza mea vor fi concentrate pe PNL Arges, în cadrul organizațiilor de tineret. Toate persoanele care au lucrat în trecut cu mine știu că sunt un om de cuvânt, care își respectă invariabil promisiunile, cu o onoare aproape inegalabilă. La fel va fi și din acest punct, singurul lucru diferit fiind organizația.Am foarte mare încredere în generația noastră și pot confirma faptul că schimbarea în bine deja a început.”, este mesajul lui Robert postat pe contul său de socializare. (A.N)

Citește și: Reabilitarea Bulevardului ”Pardon”, al treilea proiect major aproape de dezastru

Articol scris de Antoniu Neguț

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *