Sondajele de opinie arată o realitate îngrijorătoare – 50% dintre românii cu drept de vot cred că n-au pe cine alege. Pentru ei, toți politicienii sînt la fel: ineficienți, partizani, corupți. Așa că fie nu vor merge la alegeri, fie că vor alege răul cel mai mic, votînd negativ. Percepția lor, corectă sau nu, riscă să șubrezească și mai mult regimul democratic românesc, adîncind prăpastia dintre societate și elitele sale politice. Dar cine sînt acești nemulțumiți și cum s-a ajuns aici?

Cum s-a ajuns aici? Ca să răspundem nuanțat, ar trebui să facem o analiză critică a ultimilor 22 de ani, întreprindere ce depășește cadrul unui articol de ziar. Totuși, pare suficient să remarcăm că, în România, calitatea vieții este una dintre cele mai scăzute din Europa. Stăm prost la indicatori precum salariul mediu, durata medie de viață, gradul de școlarizare, gradul de urbanizare. S-au produs mutații masive în structura socială – 60% din populație rămîne aproape de pragul de sărăcie, clasa medie e undeva la 25% iar upper-middle-class atinge 5%. S-a schimbat modul în care se acumulează avuția națională – industriile socialiste au falimentat sau și-au schimbat proprietarul, agricultura stagnează, în schimb s-au dezvoltat serviciile. Inclusiv cele prestate în străinătate. Odată cu integrarea în Uniunea Europeană, ne-am deschis piețele și am liberalizat prețurile, fără cîștiguri salariale remarcabile. Criza economică a adus accente și mai aspre în viața de zi cu zi, iar politicile neo-conservatoare au demantelat, în ultimii patru ani, sistemele publice de sănătate, educație, asigurări sociale și pensii. Prins între amoralitatea pieței și corupția statului, românul nu mai are încredere în clasa politică, pe care o consideră, pe bună dreptate, responsabilă de cele întîmplate.

Dar cine e acest român? Dacă analizăm datele din sondaje, remarcăm că e vorba despre o persoană activă, între 35 și 45 de ani, cu nivel de instrucție mediu sau înalt, din mediul urban, avînd familie și responsabilități sociale. În acest profil intră generațiile „decrețeilor”, copiii născuți după 1968, în urma celebrului decret al lui Ceaușescu de interzicere a avorturilor. Generații numeroase, care au ajuns la maturitate, după ce au dat piept cu o lume extrem de concurențială. Generații fără iluzii, “copii crescuți cu cheia de gît”, învățați să se descurce singuri. Generații care au încercat să se salveze prin educație, prin profesie, prin familie. Și care observă acum că soluția individuală de supraviețuire nu a fost suficientă. Generații sacrificate de tranziția dintre regimuri, fără să beneficieze nici de siguranța socialismului, nici de perspectivele capitalismului. Generații care simt gustul amar al mijlocului de viață. Și caută vinovați. De aceea, nu e de mirare că îi disprețuiesc pe politicieni și nu se regăsesc în oferta politică românească.

Rămîne de văzut un singur lucru – dacă revolta “decrețeilor” se va irosi în corpul social sau, din contră, va naște o forță politică nouă, capabilă să schimbe România.
Cristian Cocea