# Cocea spune că a fost o consultare pe noul amplasament, dar nu s-a dat încă aviz
Proiectantul Pieței Primăriei Pitești a depus, într-un final, documentele pentru a lua avizul Direcției de Cultură pentru amplasarea controversatului WC de 400.000 euro lângă Galeria de Artă ”Rudolf Schwitzer-Cumpăna”.
„Da, proiectantul a depus un proiect. Comisia s-a întrunit săptămâna trecută, s-a analizat proiectul depus, s-a stabilit că, din punct de vedere urbanistic și al protecției monumentului, nu există probleme legate de amplasarea noului grup sanitar, urmând ca Primăria să facă demersurile necesare, conform Legii 50, pentru obținerea avizului nostru”, ne-a explicat Cristian Cocea, șeful Direcției Județene de Cultură.
Așadar, documentele au fost analizate în cadrul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice, care se întâlnește o dată pe lună, online, pentru toate proiectele din 4 județe. Comisia este formată din 4 arhitecți-șefi din patru județe arondate zonei, plus experți ai Ministerului Culturii, arhitecți, specialiști în rezistență, istorici de artă.
Totuși, întrebat direct dacă a dat aviz favorabil comisia, Cristian Cocea a spus: „Nu, a fost o consultare pe proiectul nou, care prevedea alt amplasament pentru grupul sanitar. În urma consultării, a rezultat că această amplasare se încadrează în urbanismul zonei și nu deranjează monumentul Galeria de Artă. Urmează ca Primăria, conform Legii 50/1991, să facă demersurile necesare, procedurale, pentru obținerea avizului nostru”.
În comisie, deci, a fost doar o consultare pe marginea noului proiect al grupurilor sanitare din piață, dar recepția pieței este încă suspendată până la obținerea avizului de la Cultură, iar Primăria este însărcinată să facă demersurile necesare pentru obținerea avizului mult discutat în ultimele săptămâni.
Primarul Cristian Gentea: „Fără avizul acesta, nu poate fi recepționată piața”
Despre acest subiect am cerut lămuriri și primarului Cristian Gentea, pentru a înțelege cum trebuie procedat pentru a fi obținut noul aviz.
„S-a întrunit comisia. Am văzut că au dat un aviz de principiu și au spus că trebuie urmate etapele. Nu știu ce se întâmplă, o să vorbesc și eu cu directorul de la Cultură, pentru că am văzut că solicită un nou certificat de urbanism, cu toaleta poziționată în partea cealaltă. (…) Deci, fără avizul acesta, nu poate fi recepționată piața. Practic, a fost o documentație în spatele acestei solicitări, toată a fost făcută de către proiectant și depusă. Dl. director Cocea solicită un nou certificat de urbanism. În punctul acesta am ajuns”, ne-a explicat primarul Cristian Gentea.
Citește și L-au mutat şi s-au încurcat…! „WC-ul smart” blochează recepţia Pieţei Primăriei Piteşti
0 Comentarii