Web Analytics

Retrospectivă. Şi în 2018, Jurnalul de Argeş a realizat numeroase subiecte de impact în exclusivitate

de | 28.12.2018 15:03 | Actualitate

Ca în fiecare an, și în 2018, echipa de ziariști experimentați de la Jurnalul de Argeș a realizat numeroase subiecte de impact în exclusivitate, de la dezvăluiri din rechizitoriul italianului Nicola Inquieto, cercetat în libertate pentru spălare de bani şi asociere şi participare în scopul comiterii de infracţiuni de tip mafiot, până la dezvăluiri din dosarul DNA privind transferurile dubioase de la Rătești în Pădurea Trivale sau detalii în premieră din dosarul fraudei de un milion de euro de la Spitalul Județean Argeș.
Vă prezentăm în cele ce urmează o retrospectivă a celor mai importante articole, reportaje, anchete și interviuri realizate de echipa Jurnalul de Argeș în 2018.

Nr. 1226. Moartea autorului triplei crime de la Stoeneşti – o „sinucidere asistată”.
La o săptămână şi jumătate de la moartea lui Laurenţiu Durleci, tânărul care în primăvara anului 2016 a înjunghiat-o mortal pe fosta sa concubină, Laurenţia Durleci (17 ani), pe tatăl acesteia, Filip Tinca (37 ani) şi pe bunicul fetei, Paul Durleci (57 ani), încă nu se ştiea cauza morţii. Necropsia a arătat că bărbatul a murit în urma unei insuficiențe cardio-respiratorii, însă nu se ştie încă ce anume a provocat-o, dacă este vorba de ingerarea unor substanţe toxice sau altceva. Părinţii lui Laurenţiu Durleci cred că acesta a fost bătut în penitenciar şi lăsat să agonizeze, mai ales că medicii le-au spus că tânărul a fost adus prea târziu la spital. Şi Florentin Sorescu, avocatul lui Laurenţiu Durleci, crede că ar fi vorba de mai mulţi factori conjugaţi care au dus la moartea clientului său, inclusiv lovituri administrate în locuri în care nu rămân urme.

Nr. 1227. Paznicul Colegiului Brătianu, acuzat de hărțuire sexuală de către profa de franceză.
Un paznic al Colegiului Național „Ion C. Brătianu” a fost acuzat că a trimis mesaje obscene unei profesoare și că postează declarații insinuante altor cadre didactice. Profesoara hărțuită acuza atunci conducerea unității că îl tolerează pe un post în care zi de zi are contact cu minori, fără să-i pese de pericolul la care i-ar putea expune pe copii. Cazul a intrat inclusiv în atenția Poliției și a fost semnalat Ministerului Educației.

Nr. 1228. Exclusiv. Dosarul de hărțuire sexuală de la Colegiul Brătianu.
După ce pe 17 ianuarie Jurnal de Argeș relata în exclusivitate despre acuzațiile de hărțuire pe care o profesoară de la Colegiul „I.C. Brătianu” le face la adresa paznicului unității de învățământ, lucrurile au început să se miște, iar plângerea depusă la Poliție încă din noiembrie, anul trecut, a fost soluționată în doar câteva zile de la publicarea articolului. Alina Manea, directorul colegiului, recunoștea că după mediatizarea cazului a cerut urgentarea soluționării plângerii, însă o acuză pe profesoara de franceză că a omis să relateze opiniei publice câteva amănunte legate de felul în care a gestionat situația. Una peste alta, anchetatorii au concluzionat că în spatele contului paznicului, cont de pe care profesoarei i-au fost transmise mesaje obscene, s-a aflat un tânăr de 19 ani, la care chiar paznicul acuzat de hărțuire a apelat pentru crearea profilului de Facebook. Ce i-a scris individul profesoarei are un evident conținut vulgar și amenințător.

Nr. 1229. Primăriţa „Jenica Dezastru”.
O parte dintre angajații Primăriei Ștefănești, dar și 9 consilieri locali PSD i-au înaintat prefectului Emilian Dragnea un memoriu în care îi cereau dispunerea măsurilor legale pentru că „s-a creat o atmosferă improprie bunei funcționări a activității din Unitatea Teritorială Ștefănești”. Documentul, care era semnat de 25 de persoane, cuprinde descrierea evenimentelor care au inflamat situația și care o au în prim-plan pe primărița PSD Ioana Jenica Dumitru, dar și pe consilierul ei personal de la acea dată, Lavinia Năstase. De altfel, o echipă de control de la Prefectura Argeș s-a aflat în control la Ștefănești și a stat de vorbă cu toți semnatarii.

Nr. 1230. Raportul Curții de Conturi, explicit: Ilegalități ale rectorului Gheorghe Barbu la Universitatea Pitești.
Spații date pe degeaba și un purcoi de bani plătit lui Gigi Axinte. În iunie 2009, o echipă de la Curtea de Conturi făcea un amplu control la Universitatea Pitești, iar ilegalitățile descoperite acolo s-au întins pe zeci de pagini, unele dintre ele fiind foarte grave. Jurnalul de Argeș a solicitat Curții de Conturi a României respectivul raport. Iar Curtea de Conturi a trimis Jurnalului de Argeș acest raport. Un document incendiar, ale cărui concluzii le-am prezentat în premieră.

Nr. 1231. Evreii țepuiți de Ivănescu cu Pădurea Trivale au făcut plângere la DNA.
Jurnalul de Argeș dezvăluia în exclusivitate că în plângere sunt vizați mai mulți angajați din Prefectura Argeș, precum și afaceristul Nicolae Ivănescu. Plângerile au fost făcute de către evreii care au cumpărat 15,5 hectare de teren din Pădurea Trivale de la magnatul Nicolae Ivănescu pentru 2,3 milioane de euro. Iar prima dezvăluire era aceea că firma Orly Forest (deținută de mai mulți israelieni), cea care a cumpărat 15,5 hectare în Pădurea Trivale de la Nicolae Ivănescu, a făcut plângere la DNA. Surse judiciare ne-au confirmat că plângerea a fost făcută împotriva mai multor funcționari din Prefectura Argeș, precum și împotriva omului de afaceri Nicolae Ivănescu pentru complicitate la toate neregulile privind acest dosar, inclusiv emiterea titlului de proprietate, emis pe 26 februarie 2007.

Nr. 1232. Scandalul deşeurilor. ”Petarda” și ”Chibritul” au aprins Ștefăneștiul.
Megascandalul deșeurilor de la Ștefănești bubuia pe 17 februarie, după ce Jurnalul de Argeș a dat publicității în ediția sa on line mai multe fotografii cu câteva tone de gunoaie, depozitate în devălmășie și îmbibate de apă, într-o locație de la intrarea pe strada Sticlelor. Urmând apoi linia căii ferate, până în dreptul Gării Florica, stupoare: am descoperit și acolo zeci de containere portocalii, pline cu deșeuri, așezate în dezordine și direct pe pământ, pe domeniu public, gata pentru a fi descărcate când le-o veni sorocul. Garda de Mediu Argeș s-a autosesizat, în urma semnalelor trase de Jurnal de Argeş în ediţia sa online, privind situaţia îngrijorătoare a deşeurilor depozitate direct pe pământ din zona Gării Florica din Ştefăneşti. Iar după ce au controlat cele două puncte de lucru din Ștefănești ale firmei ce depozita deșeurile în condiții total improprii (SC CXA Eco Plast Clear SRL), comisarii Gărzii de Mediu Argeș au găsit numeroase nereguli și au dat amenzi de 200.000 de lei.

Cum a devenit Ștefăneștiul groapa de gunoi a Argeșului

Nr. 1233. Ștefăneștiul a devenit groapa de gunoi a Argeșului: 22 de firme depozitează deșeuri în oraș.
Ca urmare a solicitării Primăriei Ștefănești din data de 20 februarie a.c., Agenția pentru Protecția Mediului a transmis lista cu operatorii economici autorizați care desfășoară activități de colectare și reciclare deșeuri periculoase și nepericuloase pe teritoriul orașului. Am aflat astfel că sunt 22 de firme cu acest profil, fapt ce dovedește că Ștefăneștiul a devenit o adevărată groapă de gunoi a Argeșului. Ceea ce bănuiam încă de când Jurnalul a publicat imagini devastatoare cu tone de deșeuri depozitate în aer liber și îmbibate cu apă, pe strada Sticlelor. Culmea, spațiul cu pricina aparține fostei stațiuni de vinuri, actualul Institut Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Biotehnologii în Horticultură, aflat sub patronajul direct al Ministerului Cercetării. Interesant e faptul că o mare parte din firmele cu profil de deșeuri sunt din alte județe – Buzău, Dâmbovița, Constanța și Piatra Neamț – și au puncte de lucru la Ștefănești, dar sunt și unele cu sediul în Pitești sau chiar Ștefănești.

Nr. 1234. Conflict de interese care se vede și din satelit! Sub titlul ”Sediul Inspectoratului Școlar, renovat de firma administrată de soțul adjunctei Eugenia Jianu”, Jurnalul de Argeș scotea la iveală un scandal cu iz penal la Inspectoratul Școlar Județean Argeș.
Banii alocați de Ministerul Educației pentru renovarea sediului ISJ Argeș – este vorba de suma de 1,2 miliarde lei vechi – au ajuns în conturile firmei Mentor Building SRL. Administratorul firmei care a zugrăvit holurile instituției și a montat uși la birourile inspectorilor școlari este Dorin Cornel Jianu, soțul adjunctei Eugenia Jianu. Ba mai mult, în perioada 2013 – 2016, Eugenia Jianu a fost și salariata firmei căreia i-a fost atribuit anul trecut contractul pentru reabilitarea sediului ISJ Argeș, lucru pe care l-am aflat chiar din declarațiile ei de avere

Nr. 1235. Cum se decredibilizează ideea de campanie umanitară pentru pacienții cu boli grave.
Drama Cristinei Manea, tânăra din Pitești în vârstă de 23 de ani care a aflat că suferă de o boală cumplită chiar în ziua în care a devenit mămică, a impresionat o țară întreagă. Românii și argeșenii în mod special au dat dovadă de o mobilizare exemplară. Spectacole şi acţiuni caritabile, conturi deschise, donaţii de bunuri și campanii umanitare la care s-a raliat toată presa din județ. În doar două săptămâni, undeva către finalul verii anului trecut, s -au adunat toţi banii necesari tratamentului. Mai mult, oamenii au continuat să doneze chiar și după aflarea veștii că cei 70 de mii de euro necesari tratamentului s-au strâns. S-a ajuns la o cifră mult peste dublul sperat inițial de familie, însă banii n-au mai ajutat-o pe tânăra mamică. După un tratament început la spitalul celebrului institut ”Centre Léon-Bérard” din Lyon, unde tânăra a ajuns cu mari intervenții, familia a hotărât intempestiv că tânăra mămică trebuie externată și adusă în țară. Pentru ca, ulterior, aceeași familie să decidă continuarea tratamentului la o clinică din Turcia, unde Cristina și-a găsit sfârșitul în urma unui cancer galopant. Dincolo de tragedia în sine, trist este faptul că peste mobilizarea fără precedent a unor oameni cu suflet mare planează o pată de decredibilizare. Și asta din cauza unei facturi neachitate de către familie, în valoare de 8.000 de euro, pe care spitalul din Franța a trimis-o Consulatului General al României din Lyon, a cărui imagine e, de asemenea, afectată și care nu-și mai permite astfel să ceară sprijinul prestigiosului institut pentru tratarea și altor bolnavi români aflați în situații disperate, așa cum s-a procedat în cazul Cristinei Manea.

Nr. 1236. Deznodământ halucinant în campania umanitară pentru Cristina Manea. Dovada că soțul minte că nu știa de factura neplătită la spitalul din Lyon.
E absolut normal ca opinia publică să se întrebe ce s-a întâmplat cu banii adunați pentru salvarea Cristinei și de ce n-a fost plătită această sumă, astfel încât Consulatul României de la Lyon să ajungă să fie pus în situația delicată de a primi factura neplătită de Adrian Manea după externarea soției sale. Iar suspiciunile pe care Jurnalul de Argeş le-a avut cu privire la declaraţiile soţului Cristinei Manea, care afirma că habar n-a avut de această factură, sunt confirmate acum de colegii de la site-ul Sursa Ta. Aceștia s-au ocupat de campania umanitară pentru Cristina Manea și ei sunt cei cărora le-a trimis consulul de la Lyon, Anca Elena Opriș, factura trimisă de spital, pentru a o înmâna soțului defunctei spre a o plăti. Ziariștii de la Sursa Ta spun că i-au comunicat lui Adrian Manea încă de acum trei luni, când soţia sa era încă în viaţă, că este o problemă cu factura de la Centre Leon-Berard şi că datorează spitalului francez nişte bani. Inexplicabil e și că Adrian Manea şi-a permis să ceară socoteală Consulatului Român din Lyon şi doamnei consul Anca Elena Opriș, care l-a ajutat enorm, ba, mai mult, a postat pe Facebook înregistrări video cu mesaje jignitoare şi obscene la adresa donatorilor care au cerut explicaţii legitime pentru cheltuirea sumelor virate, ca donaţii, în conturile familiei.

Nr. 1237. Secretara Primăriei Ștefănești a luat în calcul un ordin de restricție împotriva Laviniei Năstase.
De la împărţirea bugetului, până la problema deşeurilor şi pierderea dreptului de preempţiune pentru două dintre clădirile Brătienilor, de luni bune, scandalurile se ţin lanţ la Primăria Ştefăneşti, circul a culminat cu celebrul episod din 23 martie, când Georgeta Ion, secretarul Primăriei, a fost luată cu ambulanţa după o încăierare cu Lavinia Năstate, consiliera primăriței Jenica Dumitru. Secretara o acuză pe consilieră că a agresat-o, în timp ce Lavinia Năstase susţine că, din contră, ea este victimă în acest ultim scandal. Cert e că ambele au făcut plângeri, pe rând, una împotriva alteia. Soţul secretarei Primăriei anunţă că Georgeta Ion va cere şi ordin de restricţie pentru cea împotriva căreia a formulat acuzaţii.

Nr. 1238. Am dezvăluit că propunerea PSD ca șef la Cadastru apare într-un dosar la DNA.
Cu titlul ”Propunerea PSD ca șef la Cadastru apare într-un dosar la DNA”, Jurnalul de Argeș dezvăluia în premieră că Radu Bănică e cercetat pentru abuz în serviciu după ce a semnat un titlu de proprietate pentru un teren mutat de la Bradu la Pitești și din care jumătate a ajuns în final la rudele sale.
Dosarul, aflat deocamdată in rem, vizează o retrocedare ilegală de terenuri, prin mutarea a 6.400 mp de teren de la Bradu în Pitești, chiar în spatele Stadionului Nicolae Dobrin. În prezent, în cartea funciară, pe 3.000 de mp din acel teren figurează ca proprietari mama și mătușa lui Radu Bănică. În același dosar apare și numele lui Florin Frătică, fostul primar de la Bradu. Radu Bănică a mai fost director la Cadastru între iulie 2010 și iulie 2012 și a semnat titlul de proprietate pentru respectivul teren, din care 3000 mp au ajuns la bunica sa și ulterior la mama și mătușa sa. Terenul a fost dat în 2011, an în care Radu Bănică era director la OCPI Argeș. Jurnalul de Argeș vă prezenta în exclusivitate toate detaliile acestei puneri în posesie cu multe semne de întrebare.

Nr. 1239. Vorbe grele între oamenii Bisericii în Săptămâna Mare.
Părintele Vasile Sima a slujit ca preot 50 de ani, jumătate din ei la biserica din comuna Teiu și cealaltă jumătate la Biserica Sfânta Vineri din Pitești, unde a fost și paroh. A slujit și la Biserica Sf. Ilie, acolo unde a fost mutat de Arhiepiscopie, însă de 12 ani a ieșit la pensie. Ne-a călcat pragul redacției cu amărăciune în suflet că, după atâta amar de slujit Biserica, chiar și prin donații generoase, nu mai este primit să se împărtășească și să oficieze în lăcașul Domnului. Din spusele sale, deși a adresat mai multe solicitări arhiepiscopului Calinic și a primit chiar și promisiuni, ruga sa nu a fost ascultată și nu a fost îmbisericit de către arhiereu. Părintele Sima crede că în spatele refuzului se află, de fapt, preotul Nicolae Brânzea, împreună cu care a împărțit chiar și altarul pentru câțiva ani, la Biserica Sf. Ilie din Pitești, lucru pe care l-a scris preotul octogenar într-o scrisoare șefului său, ÎPS Calinic, și în care îl acuză că îl ține în brațe pe părintele Nicolae Brânzea, celebrul moștenitor al familiei Brătianu și slujitor la aceeași biserică.

Nr. 1240. Am publicat în exclusivitate rechizitoriul cu afacerile murdare ale fraților Inquieto. Exclusiv! Rechizitoriul de 321 de pagini cu afacerile murdare ale fraților Inquieto.
Două arestări simultane au avut loc pe 12 aprilie, în România, la Pitești și în Italia, la Averso, când au fost reținuți doi frați din clanul Casalesi, respectiv Nicola și Giuseppe Inquieto. Raidul, care s-a desfășurat în baza ordinului european de anchetă emis de Procuratura din Napoli – Direcția Generală Antimafia, viza destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în spălarea banilor. Principalul suspect era Nicola Inquieto, în vârstă de 43 de ani, stabilit din 2004 în Pitești și acuzat de procurori că face parte din clanul mafiot Casalesi, parte a Camorrei, condus de Michele Zagaria. Jurnalul de Argeș a obținut în exclusivitate, din Italia, rechizitoriul de peste trei sute de pagini făcut de procurorii antimafia și remis Tribunalului din Napoli, cu solicitarea dispunerii măsurilor preventive în cauză. În rechizitoriul procurorilor italieni se vorbește explicit despre fraude, corupere de politicieni, achiziții de servicii publice, corupere a organelor de control.

Nr. 1241. Cazul umanitar Cristina Manea ia o turnură neașteptată.
Soțul regretatei Cristina Manea s-a ales cu dosar penal. Asta după ce una dintre doamnele care i-au cerut lui Adrian Manea o justificare a sumelor uriașe obținute din donații s-a simțit jignită și umilită de răspunsurile din postările video făcute de acesta. Prin urmare, femeia a depus o plângere la Poliția Municipiului Pitești, atât pentru insultele pe care le-a primit, cât și pentru suspiciuni legate de modul în care Manea a folosit banii strânși de la miile de donatori care au dorit s-o salveze pe soția sa bolnavă de cancer. De altfel, pe numele lui Adrian Manea (care a recunoscut că din donații s-au strâns peste 600.000 lei și 2500 euro) au mai făcut plângeri și alte persoane.

Cum a petrecut Nicola Inquieto eliberarea sa din arest

Nr. 1242. Festa italiană la Pitești! Cum a petrecut Nicola Inquieto eliberarea sa din arest. Sub titlul „Casalesi în România. Nicola Inquieto eliberat. Este la Pitești și sărbătorește”, cotidianul online fanpage.it, ediția de Napoli, descria, chiar a doua zi după eliberarea din arestul IPJ Argeș, cum a sărbătorit mafiotul italian la vila sa din cartierul Găvana.
Cităm: „Liber, cel puțin până când se va judeca procedura de extrădare. Dar liber. Doar două săptămâni de carceră pentru Nicola Inquieto, bărbatul trimis în România de capul Casalesilor, Michele Zagaria, și care, la Pitești, și-a construit un imperiu. S-a întors ieri seară acasă, în vila cu trei etaje, pe care o împarte cu mai tânăra Ioana Petrescu și fiica lor. Și a fost apoi o mare sărbătoare cum încă se obișnuiește în Italia, în cartierele Mafiei și ale Camorrei, când este eliberat unul de al lor. O decizie surpriză cea a Înaltei Curți de Casație din România. Neașteptată pentru Direcția Investigativă Antimafia, dar și pentru Poliția Română, care și-a văzut confirmat doar sechestrul asupra bunurilor lui Inquieto (estimate la 12 milioane de euro), aflat tot în așteptarea hotărârii definitive”. În continuare, autoarea articolului se exprima critic la adresa legii românești, nu suficient de dură în privința arestării mafioților și a bunurilor acestora.

Nr. 1243. Lovitură de teatru! Agenția de Mediu l-a reautorizat pe ”Prințul Gunoaielor” de la Ștefănești.
Sub semnătura directoarei Cristiana Surdu, pe 8 mai, Agenția de Mediu ridica sancțiunea prin care firma amendată cu 200.000 lei pentru munții de deșeuri de la Ştefăneşti fusese interzisă la funcționare în luna februarie a.c. Cei de la Mediu susțin că firma lui Adelin Năstăsescu ”a remediat neconformitățile”. În afară de amenzile în cuantum de 200.000 lei date firmei, comisarii au stabilit atunci și zece măsuri pentru cele două puncte de lucru, măsuri ce trebuie luate până pe 20 aprilie a.c. Numai că și după expirarea termenului-limită de remediere a neconformităților, CXA Eco Plast Clear nu le-a remediat în totalitate, continuând să stocheze deșeuri în spații neautorizate. Drept urmare, pe 24 aprilie, APM Argeș a suspendat autorizația de mediu. Și – surpriză sau nu? – la câteva zile după suspendarea autorizației, firma a remediat și ultima neconformitate. Semnele de întrebare rămân. Iar marea întrebare ce se punea este firesc de ce nu a remediat CXA Eco Plast Clear toate neconformitățile în cele două luni avute la dispoziție.

Primarul din Bascov a dat contracte unei firme după ce a făcut sex cu reprezentanta acesteia

Nr. 1244. Dezvăluiri din dosarul de șantaj sexual la edilul Gheorghe Stancu. Primarul din Bascov a dat contracte unei firme după ce a făcut sex cu reprezentanta acesteia.
În perioada mai-septembrie 2016, primarul Stancu a avut mai multe partide amoroase cu o tânără din Vâlcea. În august 2016, Primăria Bascov a cumpărat de la firma reprezentată de tânără bănci, stâlpi de iluminat și coșuri de gunoi în valoare de aproape 50.000 de lei. Jurnalul de Argeș dezvăluia că primarul a fost înregistrat cu camera ascunsă în timpul ultimei partide de amor la o pensiune din Bascov cu o tânără cu care se vedea de patru luni. Ulterior, primarul a fost șantajat de doi membri ai unui clan de romi din Vâlcea. Șantajiștii i-au cerut inițial 50.000 de euro, apoi au scăzut suma la 30.000 de euro, amenințând că vor trimite filmarea la Kanal D, la familia primarului și la Prefectura Argeș. Șantajul a căzut după ce primarul i-a înregistrat pe șantajiști, iar Poliția a organizat un flagrant.

Cum au făcut plângere la DNA împotriva foștilor prefecți Cârstoiu și Iani Popa evreii țepuiți cu terenurile din Pădurea Trivale

Nr. 1245. Explodează dosarul Pădurii Trivale!
Sub titlul ”Evreii țepuiți de Ivănescu – plângere la DNA împotriva foștilor prefecți Cârstoiu și Iani Popa”, Jurnalul de Argeș dezvăluia în exclusivitate că în plângerea la Parchetul Anticorupție se mai regăsesc numele fostului subprefect Gheorghe Rizescu, al fostului șef de la Cadastru Sorin Pandele, al lui Valerian Jinga, fostul director al Direcției Silvice Argeș, precum și al notarului Marin Cârstoiu. Evreii care au dat 2,3 milioane euro pe 15,5 hectare de teren din Pădurea Trivale cumpărate de la omul de afaceri Nicolae Ivănescu și care au rămas și cu banii dați și fără terenuri au făcut plângere la DNA Pitești împotriva a zeci de oficiali din Argeș.

Nr. 1246. Asasinat la Penitenciarul Colibași în ”Cazul Durleci”? Exclusiv: Raportul de necropsie exclude varianta sinuciderii deținutului.
După cinci luni de la moartea lui Laurențiu Durleci, tânărul care în primăvara anului 2016 i-a înjunghiat mortal fosta sa concubină, Laurenţia Durleci (17 ani), pe tatăl acesteia, Filip Tinca (37 ani), şi pe bunicul fetei, Paul Durleci (57 ani), avocatul autorului triplului asasinat a intrat în sfârșit în posesia raportului de necropsie, raport care conține și mult așteptatul rezultat al examenului toxicologic efectuat la Institutului Național de Medicină Legală Mina Minovici din București. Potrivit concluziilor documentului, deținutul decedat pe 29 decembrie 2017 la Spitalul Județean de Urgență din Pitești, unde a fost transferat în stare gravă de la Penitenciarul Colibași, a avut parte de o moarte violentă. Raportul exclude indirect varianta sinuciderii, dar lasă în continuare neelucidată cauza morții și alimentează suspiciunile potrivit cărora Laurențiu Durleci ar fi fost bătut în celulă.

Nr. 1247. Piteștiul a devenit colonie a Camorrei.
Aventura românească a lui Nicola Inquieto s-a sfârșit, cel puțin pentru o anumită perioadă, pe 31 mai, când a fost pusă în practică procedura de extrădare. Atunci a fost preluat de polițiștii italieni care l-au însoțit cu avionul până la Roma, unde a fost încarcerat la închisoarea de maximă siguranță Rebibbia. Acolo a fost și pentru prima dată interogat în dosarul în care este judecat de Tribunalul din Napoli pentru asociere de tip mafiot la gruparea de crimă organizată Casalesi. Nicola este acuzat că ar fi reciclat banii nașului mafiot Michele Zagaria, obținuți din afaceri ilicite, și că ar fi creat un imperiu economic la Pitești, devenind și custodele comorii bossului din Aversa, cu bunuri în valoare de peste 100 de milioane de euro. Din paginile voluminosului rechizitoriu întocmit de conaționalii săi, rezultă fără niciun dubiu, după cum ați putut citi și în acest episod al serialului nostru, că Piteștiul a devenit un fel de colonie a Camorrei. Asta după ce Nicola Inquieto i-a adus aici, începând din 2003-2004, pe mai mulți (nici nu se știe exact câți) membri ai clanului.

Nr. 1248. Serbare de sfârșit de an cu scandal la o grădiniță din Pitești. La ”Căsuța Poveștilor”, părinții pun banii în cutia poștală.
O mămică revoltată, Mihaela Petrescu, a depus reclamație la Inspectoratul Școlar și a sesizat și poliția în legătură cu acest mecanism de strângere a banilor. O altă problemă reclamată a fost că părinții a 31 de copii au trebuit să dea câte 100 lei pentru serbarea de sfârșit de an, bani pentru care nu s-a dat vreo chitanță, dar au fost devoalate și multe alte tactici și pretenții materiale de la părinți ale unității de învățământ preșcolar.

Nr. 1249. Când se ceartă adulții, suferă copiii. O poveste incredibilă! Patron din Pitești, reclamat la Protecția Copilului că își bate cu biciul nepotul japonez.
La ”Telefonul copilului” de la DGASPC a sunat chiar puștiul în vârstă de 11 ani, Nishio Alberto Ryoma, un băiețel născut dintr-o mamă româncă și un tată nipon. Cel reclamat de copil e bunicul Constantin Moțoi, patron al hotelului-restaurant Monte Carlo din Pitești. În replică, omul de afaceri spune: ”Eu îl ajutam financiar, educativ. I-am spus că la 16 ani îi iau mașină și la 18 ani îi iau un apartament, dacă mă ascultă. «Nu bei, nu fumezi, nu te droghezi, nu etnobotanice», i-am cerut. «Dacă eu l-am învățat de rău, luați-l voi», asta le-am spus și doamnelor de la Protecția Copilului!”. De fapt tot scandalul a pornit de la faptul că puștiul nu s-ar fi dus la meditație într-o zi, iar bunicul s-a supărat.

Nr. 1250. Cazul Pădurii Trivale nu e singular. Ivănescu a făcut poștă județul Argeș cu teleportările de păduri.
Marian Paraschiv, omul care a stat la baza deschiderii insolvenței firmei Silva Grup, deținută de omul de afaceri Nicolae Ivănescu, dezvăluia că ”zeci de hectare de păduri au fost mutate de la Călinești și Topoloveni la Arefu și cumpărate apoi de domnul Ivănescu”. Tot Marian Paraschiv mai spunea că cei de la Comisia Județeană de Fond Funciar din 2004 s-au făcut preș în fața intereselor lui Ivănescu, mutând pădurile unde i-a poftit acestuia inimioara. Nicolae Ivănescu avea așa de mare trecere la Comisia de Fond Funciar, încât vânzătorii precizau încă din actele de la notar că îl împuternicesc pe Ivănescu să se ocupe de ”schimbarea amplasamentului”.

Jurnalul de Argeș a scos la iveală în premieră drama balerinelor de la Teatrul „Al. Davila”

Nr. 1251. Drama balerinelor de la „Davila”. Acuze la adresa directorului Poghirc.
Campioană europeană și multiplă vicecampioană națională la dans sportiv alături de soțul său, Andreea Dragnea a venit la redacția Jurnalul de Argeș pentru a detalia neregulile. ”Domnul Poghirc i-a zis unei colege care suferise un edem cerebral că, dacă e incapabilă de muncă, să își dea demisia”, dezvăluia Andreea Dragnea. Pe 9 mai, o balerină a căzut în cap în timpul repetițiilor, însă accidentul de muncă a fost ținut la secret. Mai mulți angajați ai secției Estradă a Teatrului „Al. Davila”, în frunte cu Andreea Dragnea, Mihai Dragnea și Dragoș Ionescu, îl acuzau pe managerul Nicolae Poghirc de abuz de putere și de mai multe nerespectări ale drepturilor salariaților.

Nr. 1252. Lista completă. 92 medici argeșeni sponsorizați cu 595.400 lei de giganții farma.
Pe site-ul Agenției Naționale a Medicamentului a fost publicată lista cu toate sponsorizările primite de doctorii din Argeș de la giganții farma pe parcursul anului 2017. Jurnalul de Argeș a centralizat informațiile și a scos la iveală faptul că în total sunt 92 de doctori din județ care au primit sponsorizări anul trecut, valoarea totală a sumelor primite ca sponsorizări de medicii și instituțiile medicale publice fiind de 595.400 lei. Giganții farma le-au sponsorizat medicilor argeșeni inclusiv participări la conferințe internaționale peste hotare, atât în Europa, cât și în America.

Nr. 1253. Scandalul pe marginea șantierului SC Titidan: Primăria Pitești recunoaște că a cerut acordul unui mort în cazul autorizării ridicării unui bloc în Centru.
S-au încins și mai tare spiritele în zona șantierului noului bloc cu 10 etaje al dezvoltatorului imobiliar SC Titidan SRL, construit de SC Energomontaj Grup SRL în buricul Piteștiului, pe b-dul I.C. Brătianu, chiar lângă Centrul de Afaceri. Locatarii blocului 56, aflat în imediata vecinătate a noului edificiu, se tem că li se dărâmă imobilul, după ce au observat apariția unor fisuri pe fațada clădirii construite în urmă cu şase decenii. În plus, oamenii nu vor să cedeze cu niciun chip dezvoltatorului imobiliar parcarea din fața imobilului, deși acesta din urmă le-a pus în vedere să-și ia cele 8 mașini de pe suprafața pe care a închiriat-o de la Primăria Pitești. Ca să calmeze spiritele, municipalitatea a venit cu o a doua soluție pentru amenajarea unei parcări aferente vechiului bloc: un spațiu folosit ilegal de Restaurantul Colibri, o… revelație recentă a autorităţilor locale.

Nr. 1254. Sclavie modernă la o firmă de transport din Argeş. Cum sunt expoloataţi şi intimidaţi salariaţii.
Un angajat al SC Transcom Danmar SRL din Corbi își cere drepturile salariale pentru cele două luni în care a lucrat ca șofer de transport internațional, în condiții numai de el știute: 27 de mii de kilometri parcurși, mâncând din sacoșă și dormind, cel mai adesea, în cabina dubei cu care nici el nu ştie ce transporta. Și, în plus, fără respectarea dreptului legal la repaos. Asta, în condițiile în care, mai spune șoferul, din cea mai mare parte a diurnei primite a fost nevoit să suporte reparația mașinii și taxele de drum interoperabile în țările europene. În momentul în care a îndrăznit să-și ceară drepturile, și-a pus angajatorul în cap, iar apoi a ajuns să fie cercetat disciplinar pentru că a lipsit când, spune el, avea dreptul la liber. Consideră că la mijloc e o încercare de intimidare a sa, mai ales că în lupta pentru banii pe care îi cere n-are decât un exemplar nesemnat al contractului de muncă încheiat, în luna mai, cu angajatorul și o fișă a postului, aceasta din urmă fiind și singurul înscris care poartă ștampila firmei aflat în posesia angajatului. Potrivit tânărului, cazul său n-ar fi singular.

Nr. 1255. Pe urmele unei escrocherii! Zeci de argeșeni s-au trezit în postura de donatori a 2% din pensii sau salarii unor parohii de care n-au auzit.
Aproximativ 70.000 de argeșeni au primit o notificare din partea ANAF prin care erau informați că au optat pentru virarea unei sume reprezentând 2% din impozitul anual pe veniturile realizate în anul 2017, pentru susținerea unor entități non-profit. Până aici nimic anormal, este vorba despre formularul 230 prin care persoanele fizice aleg să doneze impozitul din veniturile realizate într-un an, fie că sunt provenite din salarii sau din pensii, unei asociații nonprofit, fundații sau unei… parohii. Iar mai mulți cetățeni au sesizat ceea ce pare cel puțin un abuz în folosirea datelor personale, dacă nu chiar fapte incriminate de Codul Penal ca fiind fals și uz de fals. Ca atare, ne-am adresat cu o solicitare Administrației Județene a Finanțelor Publice Argeș. Dierecția de Finanțe confirmă verificările și ia în calcul posibile ”situații de fraudă”.

Nr. 1256. ”Cinci asfaltatori din Pitești, investigați de Consiliul Concurenței. Sesizarea a pornit de la ADP”.
Pentru prima oară în istoria administrației publice din Pitești, Consiliul Concurenței investighează o licitație din municipiu. Și asta fiindcă există suspiciuni că cinci asfaltatori s-ar fi cartelizat, adică au făcut o înțelegere între ei pentru eliminarea concurenței. Și totul pentru a câștiga lucrări de asfaltare de milioane de euro la o licitație organizată de Adminitrația Domeniului Public Pitești. Consiliul Concurenței confirma pentru ”Jurnalul de Argeș” că a ridicat acte atât de la ADP Pitești, cât și de la cele 5 firme investigate: General Trust Argeș SRL, Comesad Drumuri SRL, Selca SA, Construct Steel Market SRL și SC Construcţii Drumuri şi Lucrări de Artă SRL. O licitație în valoare de 5,6 milioane lei privind asfaltarea a 13 străzi din Pitești a fost anulată după ce au apărut suspiciuni legate de încălcarea Legii concurenței și de faptul că cele cinci firme s-au cartelizat pentru eliminarea concurenței.

Nr. 1257. Ei au centrat, ei au dat cu capul și tot ei au încasat caimacul.
Chiriloiu a vândut terenul teleportat de soția sa pe Transfăgărășan. În cazul transferurilor scandaloase, însă foarte bănoase, de pe Transfăgărășan, cercul s-a închis fericit în acest an pentru Alina și Armand Chiriloiu. Șeful de la Silvic a vândut una dintre parcelele din zona turistică de la Capra, la a cărei dobândire soția sa a contribuit cu succes.Deși sentința penală a fost casată, suprafața teleportată de doamna Chiriloiu poate fi recuperată în instanță. Dacă se vrea…

Nr. 1258. Alte dezvăluiri din dosarul teleportărilor de pădure. Deputatul Radu Vasilică și-a ascuns din declarația de avere cabana de pe Transfăgărășan.
Ce am mai descoperit în urma campaniei noastre despre teleportările bănoase în Pădurea Trivale, pe malul barajulului Vidraru sau în punctul Capra de pe Transfăgărășan? Că deputatul Radu Vasilică de la PSD, prieten de grad zero cu Armand Chiriloiu de la Silvic, are o cabană de vacanță fix în patria teleportărilor de pe Transfăgărășan. Mai exact, în raza pârtiei de ski incluse în Proiectul Molivișu. Lucru interesant însă, cabana nu apare în niciuna dintre declarațiile de avere ale deputatului începând cu anul 2008, lucru ce intră în serioasă coliziune cu legea! Cum am aflat de comoara bine ascunsă (unii zic că doar despre una dintre ele, că sunt mai multe) a deputatului Vasilică? Dezvăluirea ne-a fost făcută de familia Ioniță, care, citind în Jurnalul de Argeș despre teleportările familiei Chiriloiu pe Transfăgărășan, a dorit să ne relateze cum a fost hărțuită de Direcția Silvică Argeș, pe motiv că i-a fost transferat un teren în aceeași zonă imobiliară de grad zero. Bărbatul s-a trezit cu un dosar penal în urma unei plângeri a Direcției Silvice Argeș, al cărei director, Armand Chiriloiu, este prieten cu deputatul. Surpriză, Radu Vasilică apare în tabelul cu vecinătățile amplasamentului lui Oliver Ioniță, căruia, în anul 2010, i-a fost stabilit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de pădure la Arefu.

Nr. 1259. Dr. Irimia face istorie. Scrisoare către Primăria Pitești și rechinii imobiliari.
Nu am exagerat cu nimic când am spus că publicăm o scrisoare deschisă care face istorie. Prin faptul că trage un semnal de alarmă că zecile de blocuri construite printre blocuri, haotic și fără nicio noimă din punct de vedere urbanistic, sufocă deja Piteștiul. Iar dansul cu bună-știință pe marginea legii sau deasupra ei, în destule situații, face ca Primăria Pitești să stea pe un butoi cu pulbere. Doctorul Tiberiu Irimia, cel care deține o casă pe strada Pictor Nicolae Grigorescu, paralelă cu Expo Parc, iese la rampă și anunță că a dat în judecată atât Primăria Pitești, cât și pe dezvoltatorul imobiliar SC Titidan SRL.
Motivele sunt multe și de bun-simț. Scrisoarea este emoționantă fiindcă devoalează drama unei familii (cum sunt deja sute și în curând vor fi mii în Pitești, judecând după haotica ofensivă imobiliară din ultimii doi ani) care a făcut credit la bancă pentru a-și achiziționa o casă. Iar acum se vede în situația de a trăi pentru tot restul vieții cu doar 30 de minute de soare pe zi. De ce? Fiindcă așa au vrut Primăria Pitești și arhitectul-șef, să dea autorizație de construcție pentru un bloc cu 11 etaje în buricul Piteștiului, într-o zonă protejată istoric până în urmă cu câțiva ani, până când a fost schimbat cu dedicație PUZ-ul.

Nr. 1260. ”Haos total în orașul Brătienilor. Soțul primăriței, acuzat că jignește consilierii locali de pe contul de FB al Centrului de Informare Ștefănești”.
Dezvăluirea îi aparținea fostului primar Dorin Bărbuceanu, care a fost făcut infractor de pe un cont de facebook al unei instituții din subordinea primăriței. Fost primar la Ștefănești vreme de trei mandate, în prezent consilier local, Dorin Bărbuceanu vine cu acuze grave la adresa soțului primăriței Ioana Jenica Dumitru. Dorin Bărbuceanu spunea că Adrian Dumitru, cunoscut și ca Marco Santorelli, ar fi comis-o în timpul unei ședințe de Consiliu Local. Concret, acesta ar fi intrat fraudulos pe contul de facebook al Centrului Național de Informare și Promovare Turistică Ștefănești, chiar dintr-un birou al Primăriei, și ar fi postat mai multe comentarii jignitoare la adresa lui și a altui consilier local, dar și la adresa PNL și PSD.

Nr. 1261. Primarul Mioveniului explică plecarea intempestivă a șefului Dacia: ”E vorba de implicarea unor oameni din staff-ul lui Antoine Doucerain în unele acțiuni politice”.
A făcut multe valuri anunțul legat de plecarea intempestivă a lui Antoine Doucerain din funcția de director general Dacia, după doar patru luni în funcție. Asta cu atât mai mult cu cât cu trei zile înainte de anunțul plecării sale, Doucerain participase, alături de soție și fiică, la București, la Parada Dacia 50, eveniment prin care uzina de la Mioveni a sărbătorit o jumătate de secol de existență. Iar primarul Ion Georgescu dezvăluia că plecarea lui Doucerain are legătură și cu un e-mail trimis de un șef serviciu de la Dacia prin care s-a încercat sabotarea mitingului PSD.
Practic, Antoine Doucerain a fost directorul cu cel mai scurt mandat din istoria uzinei de la Mioveni. În comunicatul de presă oficial s-a precizat doar că acesta și-a încetat activitatea ”din motive personale”.

Cum a învins doctorul Irimia un dezvoltator imobiliar ce ridica un bloc în centrul Piteștiului

Nr. 1262. Exclusiv: Dr. Tiberiu Irimia a învins dezvoltatorul imobiliar SC Titidan SRL.
Lovitură pentru dezvoltatorul imobiliar SC Titidan SRL. Marţi, 18 septembrie, Tribunalul Argeş a admis cererea de suspendare a executării actului administrativ care a stat la baza construirii noului bloc 2S+P+10 etaje din buricul Piteştiului, introdusă de reclamanţii Irimia Gabriel, Irimia Victoria şi Societatea Dr. Irimia S.r.l. Este vorba de dosarul în care Primăria Piteşti şi dezvoltatorul imobiliar au calitatea de pârâţi, un proces în care reclamanții, familia Irimia, au invocat o serie de nereguli la autorizarea unei construcții gigant într-o zonă în care, până nu demult, regimul de înălțime al imobilelor nu depășea P+3.

Nr. 1263. ”Scandal la primărie cu viitorul mall din Pitești.
Un ecologist îl înfruntă pe industriașul Gheorghe Badea”. Dan Trifu, președintele Asociației ”Eco Civica”, susține două lucruri: primul, că habitatul din lacul Prundu, unde trăiesc peste 20.000 de păsări și care e arie naturală protejată înscrisă în programul Natura 2000, va fi grav afectat de viitorul mall din cartierul Tudor Vladimirescu, și al doilea, că pasajul din Lânăriei va trece prin curțile oamenilor, așa că trebuie construit un pasaj subteran.

Nr. 1264. Orice cale de atac pe care o va alege primarul Ionică pentru păstrarea mandatului e inutilă.
După ce a pierdut definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), dat fiind faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins luni, 1 octombrie, recursul formulat de primar împotriva sentinței Curții de Apel Pitești din octombrie 2016, prin care se constata că acesta s-a aflat în conflict de interese, primarul Piteştiului, Cornel Ionică, a anunţat că ar mai avea o cale de atac.

Nr. 1265. Exclusiv. Ce conține plângerea nucleară din dosarul Pădurii Trivale. Evreii țepuiți au sesizat DNA că Ivănescu l-a mituit pe fostul prefect Cârstoiu.
Evreii care au dat 2,3 milioane euro pe 15,5 hectare de teren din Pădurea Trivale cumpărate de la omul de afaceri Nicolae Ivănescu și care au rămas și cu banii dați și fără terenuri au făcut plângere la DNA Pitești împotriva a zeci de oficiali din Argeș. Pe lângă Ion Cârstoiu, mai multe instituții publice apar în plângerea aflată în lucru la DNA Pitești, inclusiv un alt fost prefect – Iani Popa, un fost subprefect – Gheorghe Rizescu, fostul șef de la Cadastru Sorin Pandele, Valerian Jinga, fostul director al Direcției Silvice Argeș, precum și notarul Marin Cârstoiu.

Înregistrări halucinante din biroul primăriței de la Ștefănești

Nr. 1266. Înregistrări cu acuze de șpagă și conotații sexuale la Primăria Ștefănești.
La Primăria Ștefănești, instituție unde de aproape un an de zile tronează un haos de nedescris fără ca cineva din conducerea județului să ia măsuri, angajații instituției au ajuns să se înregistreze între ei în timp ce se bălăcăresc ca la ușa cortului și își formulează unii altora tot soiul de acuze. Protagoniștii acestui dialog halucinant, purtat în incinta unei instituții publice au fost viceprimarul Ion Mihalcea, care e incredibil de violent și porcos în exprimare, și jurista Primăriei Ștefănești, Carmen Neșu.

Nr. 1267. ”Înregistrări halucinante din biroul edilului Ioana Jenica Dumitru. Lavinia Năstase îi strigă primăriței de la Ștefănești că va intra în pușcărie”.
Jurnalul de Argeș continua să prezinte o nouă înregistrare halucinantă de la Primăria Ștefănești, de data aceasta chiar din biroul primăriței Ioana Jenica Dumitru. O înregistrare ai cărei protagoniști sunt Lavinia Năstase – directoarea Centrului Cultural Ștefănești, jurista Carmen Neșu, Claudia Mincă – inspector Achiziții publice, preotul Ioan Zinculescu și, bineînțeles, primărița Jenica Dumitru.

Nr. 1268. Dovezi nucleare împotriva constructorului Bobi Marinescu, furnizate de o expertiză cerută de Primăria Pitești.
Asfaltul turnat pe podul peste Râul Doamnei, mai subțire decât cel din proiect. Finalizată în iunie 2014, modernizarea podului de peste Râul Doamnei a fost făcută superficial și în bătaie de joc. Fapt dovedit și de o expertiză tehnică cerută de Primăria Pitești și realizată în 2017 de către expertul tehnic autorizat Diaconu Ion Dumitru. Expertiză tehnică urmată de un raport suplimentar, realizat în octombrie 2017. Raportul de expertiză tehnică scoate la iveală numeroase nereguli privind lucrările de modernizare a podului.

Nr. 1269. Exclusiv! Detalii neștiute din cazul polițistului sinucigaș. „Când ucizi și copilul, e act de răzbunare. Vrei ca moartea să doară pe altcineva”.
Aceasta e una dintre concluziile trase de prim-procurorul Marius Ștefan, care îl cunoștea personal pe tânărul ofițer de la BCCO. Tragedia de la Piteşti a lansat în spaţiul public zeci de întrebări legate de motivele care l-au împins pe tânărul poliţist de la Crimă Organizată să-şi împuşte copilul şi, mai apoi, să se sinucidă. Întrebarea e cum de nimeni nu şi-a dat seama cât de afectat emoțional și psihic este sau cum un om capabil de astfel de fapte a putut trece, anterior, de testele psihologice. În ciuda explicaţiilor şi zvonurilor vehiculate în cele câteva zile de la nenorocirea care a distrus două familii și a biletelor de adio lăsate în urmă, puse cap la cap, faptele continuă să şocheze.

Nr. 1270. Scandalul din noaptea nunții atrage în vârtejul său o cunoscută judecătoare.
Într-o ediție precedentă din Jurnalul de Argeș vă relatam despre un scandal monstru consumat în noaptea nunții. Personaje principale au fost ginerele și mireasa, respectiv executorul judecătoresc Cosmin Moromete și Elena, medic stomatolog în Curtea de Argeș. Mireasa, însoțită de tatăl ei, Nicolae Dina, fost colonel SRI, a venit la redacția „Jurnalului de Argeș”, unde și-a făcut publică povestea. Cel mai mult are de suferit bebelușul de numai două luni și câteva săptămâni, care a fost luat de tată, chiar în noaptea nunții, de la pieptul mamei ce îl alăpta în camera de hotel de la Complexul „Cornul Vânătorului”.

Nr. 1271. ”Am văzut dosarul! Directorul Braniște de la ADP i-a denunțat pe asfaltatori la Consiliul Concurenței”.
Din iunie 2018, Consiliul Concurenței investighează o licitație din Pitești. Și asta deoarece există suspiciuni că cinci asfaltatori – General Trust Argeș SRL, Comesad Drumuri SRL, Selca SA, Construct Steel Market SRL și SC Construcţii Drumuri şi Lucrări de Artă SRL – ar fi făcut o înțelegere între ei pentru eliminarea concurenței. Și totul pentru a câștiga lucrări de asfaltare a 13 străzi, în valoare de 5,6 milioane lei, bani puși la bătaie de Administrația Domeniului Public Pitești. “Jurnalul de Argeș” a avut acces, în premieră, la documente importante legate de această investigație.

Nr. 1272. Spovedania parohului de la Mavrodolu, după pozele cu fiul său dând bani la lăutari.
Gestul fiului mijlociu al preotului Victor Sturzeanu de a-i plăti o dedicație unui manelist (Bogdan Farcaș de la „Mierea României”), a provocat ample comentarii atât pe Facebook, cât și pe siteul jurnaldearges.ro. Este vorba despre un articol ilustrat cu fotografia puștiului de doar 17 ani al parohului de la Mavrodolu, care a ales o carieră muzicală. Am stat de vorbă, în consecință, chiar cu părintele Victor Sturzeanu, care a acceptat să se spovedească unui reporter și astfel comunității pe care o păstorește și al cărui model trebuie să fie. Am vorbit despre biserică și modestie, dar și despre bani, precum și despre fii, adesea victime ale unei societăți în mare parte frivole și orientate spre partea materială a vieții.

Nr. 1273. ”O spune și raportul Curții de Conturi anexat în dosarul fraudei de la Spitalul Județean: Amalia DUmitraşcu nu e singura responsabilă în dosarul delapidării de un milion de euro”.
Noi detalii ies la iveală în dosarul celei mai mari fraude din istoria sistemului sanitar argeșean. Este vorba despre delapidările de peste 3,9 milioane de lei comise la Spitalul Județean Argeș în perioada 2012-aprilie 2017 de către fosta contabilă Amalia Dumitrașcu. Pentru a recupera prejudiciul uriaș, Spitalul Județean Argeș a acționat-o în instanță pe latură civilă pe Amalia Dumitrașcu. Procesul a început în această toamnă la Tribunalul Argeș. Am consultat dosarul aflat pe rol și am descoperit documente ce arată clar că Amalia Dumitrașcu nu este singura responsabilă în dosarul delapidării a aproape un milion de euro de la Spitalul Județean Argeș.

Nr. 1274. ”Inquieto – trimis în judecată la Pitești pentru ucidere din culpă”.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești l-au trimis în judecată pentru ucidere din culpă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă pe italianul Nicola Inquieto. E vorba de un dosar al morții unui angajat al italianului, petrecut în vara lui 2016 pe un șantier din Găvana, unde omul de afaceri ridica un bloc. Alături de Inquieto au fost trimiși în judecată și șeful de șantier, Nicolae Diaconu, și firma italianului, SC “Daniela Construcții” SRL. “Jurnalul de Argeș” vă prezintă, în premieră, detalii din rechizitoriu, detalii ce scot la iveală numeroasele nereguli ce au dus la accidentul mortal de muncă, victima fiind un tânăr de doar 24 de ani din Dâmbovița.

Nr. 1275. Exclusiv. Bubuie dosarul lui Inquieto. Presa din Italia vorbește despre legături periculoase. Cum a înfrățit Camorra orașele Pitești și Caserta.
Viceprimarul din Caserta, care a venit la Pitești și a semnat împreună cu Tudor Pendiuc protocolul de (re)înfrățire, e actualmente judecat în Italia pentru licitații trucate și contracte date mafiei. Și fostul primar italian care a semnat înfrățirea cu Piteștiul era în vizor pentru asociere cu mafia, dar a murit răpus de un infarct. „Il Mattino” face legătura între prima soție a lui Inquieto și plantarea acestuia la Pitești, fix în perioada semnării protocolului de înfrățire cu Caserta. Foarte interesant e că presa din Italia făcea referire, la momentul arestării lui Nicola Inquieto (membru al clanului Casalesi din Caserta, condus de bossul Michele Zagaria), la istoria înfrățirii dintre orașele Caserta și Pitești.

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii