Turul României la ciclism impune restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din țară, inclusiv pe Transfăgărășan.
Pentru buna desfășurare a evenimentului Turul României, care are loc în perioada 6-11 septembrie pe un traseu de 850 de km între localitățile Satu Mare, Bistrița, Târgu Mureș, Făgăraș, Cristian (Brașov), Curtea de Argeș și București, circulația pe drumurile din afara orașelor va fi restricționată pe banda de mers a caravanei cicliste, iar mașinile care vin din sens opus vor fi trase pe dreapta.
Citește și: Turul României la ciclism. Peisajele românești vor fi urmărite de peste 100 de milioane de oameni
În orașele de start și de sosire vor fi instituite restricții și închideri.
Circulația pe Transfăgărășan va fi închisă timp de trei ore sâmbătă, 10 septembrie, după cum urmează:
Între Cârțișoara și Bâlea Lac timp de o oră, cel mai probabil între 13.30-14.30 (în funcție de ora la care ajunge caravana ciclistă la Cârțișoara)
Între Bâlea Lac și Cetatea Poienari timp de două ore, cel mai probabil între orele 14.30-16.30 (în funcție de ora la care ajunge caravana ciclistă la Bâlea Lac).
0 Comentarii