Web Analytics

articol scris sâmbătă, 08 august 2026

Reguli noi pentru românii care aduc țigări și alcool din UE. Cantitățile nu vor mai putea fi „resetate” la fiecare călătorie

Românii care cumpără țigări, tutun sau alcool din alte state membre ale Uniunii Europene și le aduc în țară vor fi verificați după reguli noi. Cantitățile transportate în deplasări succesive vor fi cumulate într-o anumită perioadă, astfel încât limitele pentru consumul propriu să nu mai poată fi folosite separat la fiecare călătorie.

Noile prevederi sunt cuprinse într-un ordin comun al ANAF și al Autorității Vamale Române, publicat pe 6 august 2026 în Monitorul Oficial. Scopul este identificarea situațiilor în care transporturile repetate de produse accizabile pot ascunde, de fapt, o activitate comercială.

Citește și: DNA Piteşti a descoperit fotografii cu dezvoltatorul Briciu în telefonul ridicat de la Adela Gogoaşe, adjuncta DGASPC

Câte țigări pot fi aduse pentru consum propriu

Pentru produsele din tutun, limita de referință este de 800 de țigarete, echivalentul a 40 de pachete sau patru cartușe. Sunt prevăzute și limite pentru alte produse: 800 de țigarete; 400 de țigarete cu o greutate de maximum 3 grame fiecare; 200 de țigări de foi; 1 kilogram de tutun pentru fumat. Cantitățile sunt raportate la o perioadă de 40 de zile, calculată de la ultima constatare înregistrată de autorități.

Asta înseamnă că un român care face mai multe drumuri într-o perioadă scurtă nu va putea invoca automat consumul propriu pentru o nouă cantitate de 800 de țigarete la fiecare intrare în țară.

Autoritățile vor cumula cantitățile transportate și vor analiza caracterul repetitiv al deplasărilor. În cazul în care transporturile sunt sistematice și depășesc ceea ce poate fi considerat rezonabil pentru consumul personal, acestea pot fi considerate de natură comercială. Regulile se aplică și produselor din tutun care sunt inhalate fără ardere, precum și tutunului destinat mestecării sau utilizării nazale.

Limitele pentru alcool se calculează pe un an

Pentru băuturile alcoolice, perioada de referință este mult mai lungă: un an de la ultima constatare înregistrată de autorități. Limitele pentru consum propriu sunt: 10 litri de băuturi spirtoase; 20 de litri de produse intermediare; 90 de litri de vin, dintre care maximum 60 de litri pot fi vin spumos; 110 litri de bere.

Cantitățile nu reprezintă o limită care se acordă automat la fiecare deplasare. În cazul călătoriilor repetate, autoritățile vor putea cumula produsele transportate pe parcursul perioadei de referință. Prin urmare, o persoană care trece în mod repetat frontiera și transportă de fiecare dată cantități de alcool sau tutun va putea fi verificată pentru a se stabili dacă produsele sunt într-adevăr destinate consumului propriu.

Autoritățile vor ține evidența controalelor

Autoritatea Vamală Română va crea un registru electronic pentru evidența produselor accizabile transportate ocazional de persoanele fizice.

În registru vor fi introduse constatările făcute de inspectorii Vămii și ai ANAF, inclusiv date despre persoana verificată, mijlocul de transport folosit și cantitățile de produse din tutun sau alcool identificate. Persoana controlată va putea solicita o copie electronică a fișei de control, care trebuie transmisă în termen de cel mult șapte zile. Sistemul le va permite autorităților să verifice mai ușor dacă aceeași persoană a transportat în mod repetat produse accizabile și în ce cantități.

Produsele trebuie să fie destinate consumului propriu

Noile reguli se aplică produselor cumpărate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene și transportate personal în România. Condiția esențială este ca acestea să fie destinate uzului propriu și nu comercializării.

Autoritățile vor ține cont și de caracterul ocazional al transportului. Deplasările repetate, efectuate sistematic, împreună cu cantitățile transportate, pot reprezenta indicii că produsele sunt destinate vânzării. Regulile nu trebuie confundate cu cele aplicabile persoanelor care intră în România din state aflate în afara Uniunii Europene. Pentru aceste situații există alte limite și proceduri vamale.

Citește și: Polițist din Argeș, prins băut la volan în timpul serviciului. A lovit mai multe pubele cu mașina

Amenzi de până la 100.000 de lei

Cadrul legal privind caracterul ocazional al achizițiilor pentru consum propriu a fost introdus în Codul fiscal în decembrie 2025. Ordinul publicat acum stabilește perioadele concrete în care cantitățile trebuie cumulate: 40 de zile pentru produsele din tutun și un an pentru băuturile alcoolice.

În situația în care cantitățile transportate depășesc limitele și nu mai pot fi considerate destinate consumului personal, produsele pot fi confiscate. În funcție de situație, persoanele sancționate pot primi și amenzi cuprinse între 20.000 și 100.000 de lei. Astfel, românii care fac cumpărături în state precum Bulgaria, Ungaria sau Grecia și se întorc în țară cu produse din tutun și alcool trebuie să țină cont că autoritățile nu vor mai analiza doar cantitatea transportată la o singură călătorie, ci și istoricul transporturilor din perioada de referință.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nicolae Stanciu a devenit campion al Chinei după un final de sezon incredibil

Nicolae Stanciu, căpitanul naționalei României, a câștigat titlul de campion al Chinei alături de Dalian Yingbo, după un final de […] Citește!

Anastasia Fusea a câștigat medalia de bronz la Cupa Mondială de sabie pentru juniori de la Budapesta

Scrimera română Anastasia Fusea, legitimată la CS Dinamo București, a obținut medalia de bronz în proba feminină de sabie din […] Citește!

Daria Silișteanu, două medalii de aur și un record național la Jocurile Olimpice de Tineret

Înotătoarea română Daria Silișteanu, în vârstă de 17 ani, a încheiat participarea la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar […] Citește!

Tragedie în Masivul Retezat. Un turist a murit după ce a alunecat pe gheață. A fost căutat toată noaptea

Un turist și-a pierdut viața în Masivul Retezat, după ce a alunecat pe o porțiune acoperită cu gheață și a […] Citește!

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Dunărea, la un nivel îngrijorător de scăzut: Debitul este de aproape trei ori mai mic decât normalul lunii noiembrie

Dunărea continuă să înregistreze debite extrem de reduse pentru această perioadă a anului, iar prognozele hidrologilor nu indică o îmbunătățire […] Citește!

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Ministrul Energiei anunță un pact pe 10 direcții strategice: Investițiile în energie cer orizonturi de ani de zile

Ministrul energiei, Dumitru Chisăliță, a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că a pregătit PActul pentru Energie, conceput pe 10 direcții principale. […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete