Web Analytics

articol scris duminică, 16 august 2026

Reguli noi pentru firmele de stat: ce trebuie să facă societățile cu datorii până la sfârșitul lunii pentru a putea face angajări

O modificare legislativă adoptată recent schimbă regulile aplicabile unor operatori economici care aveau plăți restante la finalul anului 2025. Societățile care nu înregistrau pierderi pot beneficia de noile prevederi dacă își achită datoriile până la 30 august 2026 și nu estimează pierderi sau restanțe pentru acest an.

Schimbarea a fost introdusă prin Legea nr. 173/2026, publicată în Monitorul Oficial la 13 august, care modifică prevederile OUG nr. 89/2025 privind politica salarială pentru anul 2026 în cazul anumitor operatori economici.

Cine intră sub incidența noilor prevederi

Noua regulă se adresează operatorilor economici aflați sub incidența OG nr. 26/2013, respectiv companiilor la care statul sau autoritățile administrației publice locale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin o participație majoritară.

Este vizată o categorie distinctă de societăți: cele care aveau plăți restante la 31 decembrie 2025, dar nu raportau pierderi la aceeași dată.

Pentru a beneficia de prevederile introduse prin noua lege, acestea trebuie ca până la 30 august 2026 să nu mai aibă plăți restante și să nu prevadă pierderi și plăți restante pentru anul în curs.

Ce legătură are modificarea cu angajările

Miza principală este posibilitatea ocupării unor posturi vacante și, în anumite condiții, creșterea numărului de angajați.

OUG nr. 89/2025 permite ocuparea posturilor vacante existente la sfârșitul anului 2025, însă măsura trebuie aprobată de Guvern prin memorandum și justificată printr-o analiză corespunzătoare.

De asemenea, companiile pot solicita majorarea numărului de salariați în 2026 față de anul precedent, împreună cu cheltuielile salariale aferente, atunci când dezvoltarea activității justifică această măsură.

Prin modificarea legislativă recentă, societățile care aveau restanțe, dar erau pe profit la finalul lui 2025, sunt incluse explicit într-o categorie care poate accesa aceste prevederi dacă își rezolvă situația financiară până la termenul stabilit.

Achitarea datoriilor nu înseamnă automat că pot face angajări

Există însă o condiție importantă: îndeplinirea criteriilor până la 30 august nu acordă automat dreptul de a face angajări.

Pentru ocuparea posturilor vacante la finalul anului 2025 sau pentru suplimentarea numărului de angajați este în continuare necesară aprobarea Guvernului prin memorandum.

În cazul companiilor aflate sub autoritatea administrației centrale, documentele sunt inițiate de autoritățile tutelare și necesită avizul Ministerului Finanțelor. Pentru societățile aflate în subordinea autorităților locale, procedura implică Ministerul Dezvoltării, în urma unei solicitări justificate formulate de autoritatea tutelară.

Există și o situație distinctă: posturile care devin vacante în cursul anului 2026 pot fi ocupate de companiile vizate, potrivit propriilor proceduri, în condițiile prevăzute de legislație.

Termenul de 30 august devine astfel unul esențial pentru operatorii economici care aveau restanțe la sfârșitul anului trecut și vor să se încadreze în noua categorie prevăzută de legislație.

Citește și: Galați: o dronă a intrat în spațiul aerian al României și a fost doborâtă de un F-18 spaniol

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

650 de primării nu sunt încă înrolate în Ghișeul.ro. Ce sancțiune riscă dacă nu se conformează până pe 25 august

Sute de administrații locale din România încă nu au finalizat înrolarea în Ghișeul.ro, deși obligația legală trebuie îndeplinită până la […] Citește!

Vești bune pentru șoferi la pompă. Motorina s-a ieftinit cu 68 de bani și a coborât sub pragul de 10 lei

Vești bune pentru șoferii care merg să alimenteze. Prețul motorinei standard a scăzut cu 68 de bani în unele benzinării, […] Citește!

Curtea de Argeș. Echipa de doctori de la Medicină Internă, în formulă completă

Primăria Curtea de Argeș informează într-un comunicat că echipa de medici din secția Medicină Internă a Spitalului Municipal „Sf. Muceniță […] Citește!

Reguli noi pentru firmele de stat: ce trebuie să facă societățile cu datorii până la sfârșitul lunii pentru a putea face angajări

O modificare legislativă adoptată recent schimbă regulile aplicabile unor operatori economici care aveau plăți restante la finalul anului 2025. Societățile […] Citește!

O fetiță de 11 ani și tatăl ei, salvați în ultima clipă la Eforie Nord. Au intrat în mare deși era arborat steagul roșu

Momente de panică, sâmbătă, pe litoralul românesc. O fetiță de 11 ani și tatăl ei au fost salvați de salvamari […] Citește!

Galați: o dronă a intrat în spațiul aerian al României și a fost doborâtă de un F-18 spaniol

O dronă a pătruns în spațiul aerian al României în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce a venit din […] Citește!

Conflict între suporteri înainte de Rapid-Dinamo, la metrou Basarab. Jandarmii au intervenit

Un conflict între mai mulți suporteri a izbucnit, sâmbătă seară, la ieșirea din stația de metrou Basarab, cu puțin timp […] Citește!

CE de natație 2026: Andrei-Theodor Proca, locul 7 în finala de 1.500 m liber. Johannes Liebmann a stabilit un nou record mondial

Andrei-Theodor Proca a încheiat pe locul 7 finala probei de 1.500 de metri liber, la Campionatele Europene de natație 2026, […] Citește!

„Nu e locul tău aici”, triumf la Locarno. Filmul lui Florin Șerban este primul lungmetraj românesc recompensat cu Leopardul de Aur

Lungmetrajul românesc „Nu e locul tău aici”, regizat, scris, montat și produs de Florin Șerban, a obținut trei importante distincții […] Citește!

Marea sărbătoare prăznuită la noua Catedrală Arhiepiscopală de la Curtea de Argeș a adunat pelerini din toată țara

Sâmbătă, 15 august, de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, credincioși din Curtea de Argeș și pelerini veniți din întreaga țară s-au […] Citește!

Incendiu lângă Pitești, la o firmă de pe autostradă. De la ce a pornit

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, 15 august, la un aparat de aer condiționat din incinta unui operator economic situat pe […] Citește!

Update. Ce spune Poliția Argeș despre accidentul de la Poiana Lacului

Biroul de presă al IPJ Argeș face precizări privind accidentul produs în dimineața zilei de sâmbătă, 15 august, în comuna […] Citește!

Omul săptămânii

Bogdan Andone şi Dani Coman

Opinie

Călin Georgescu, apărat de un jurnalist englez care nu există. Cine este politicianul aflat în spatele dezinformării

Din ediția tipărită

Zbatere în van pentru fostul primar de la Mihăești! I s-a respins și excepția de neconstituționalitate

Găsit în conflict de interese chiar înainte să încheie al cincilea mandat de primar al comunei Mihăești, Gheorghe Matei s-a […] Citește!

Sponsorizări de sute de mii de lei pentru Zilele Câmpulungului

O rectificare bugetară recentă a sporit veniturile Câmpulungului cu nu mai puțin de 285.600 lei proveniți din donații și sponsorizări. […] Citește!

Adaptarea vulturilor de pe Căpitanu decurge bine. Este un pas înainte spre eliberarea în natură

Cele 25 de exemplare de vultur sur aduse în martie pe Muntele Căpitanu, de la Rucăr, se adaptează foarte bine […] Citește!

Foto-pamflete

Şeful s-a întors la Bucureşti. „Armele” au rămas la Piteşti!

Subcomisarul Ștefan Marcu revine la IGPR, iar Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Argeș rămâne fără șef. Coincidență? IPJ […] Citește!

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!

Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”

Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!

Foto-pamflete

În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați

Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!