Web Analytics

articol scris marți, 11 august 2026

Regula pe care a impus-o Anamaria Prodan la FCSB

FCSB a avut parte de un sezon de coșmar, campionatul trecut, după doi ani în care a dominat fotbalul românesc.

Nici în actuala stagiune, situația nu este roz pentru gruparea lui Gigi Becali (68 de ani). Echipa a fost eliminată rușinos din preliminariile Conference League, iar în SuperLiga a ajuns la două egaluri la rând, ce-i drept după un start bun concretizat prin două victorii

În cele mai recente zile, în spațiul public s-a vehiculat mult că atmosfera din cadrul lotului nu ar fi chiar una foarte bună, dar Florin Tănase, căpitanul echipei, a dezmințit totul la finalul partidei cu Sepsi, de luni seara, scor 0-0.

Despre problemele de la roș-albaștri a vorbit și Florin Prunea (57 de ani), aflat în studioul emisiunii Liga DigiSport. Observatorul UEFA a remarcat mai multe probleme fizice, dar s-a vorbit în emisiune și despre unitatea din vestiar.

De altfel, după meciul de la Sfântu Gheorghe, jucătorii de la FCSB au fost băgați în ședință de fani.

Raluca Szukala, soția lui Lukasz Sukala, fost fundaș central la FCSB în perioada august 2012- - ianuarie 2015, a povestit cum Anamaria Prodan a știut să creeze o atmosferă foarte bună la nivel de lot.

Raluca Szukala a spus că și rezultatele echipei de atunci au contribuit la o stare bună.

”Nu am avut probleme (n.r. cu galeria), pentru că era o altă perioadă în care FCSB, care se numea Steaua, era altceva. În primul rând, vestiarul era foarte unit atunci și asta contează foarte mult.

Unitatea se vedea atunci și în afara vestiarului. Și știi de la cine a pornit această idee? (n,.r. de a lua și soțiile în deplasări?). De la Anamaria Prodan (n.r. pe atunci soția lui Laurențiu Reghecampf).

El făcea treabă bună la echipă, ea făcea treabă bună cu soțiile”, a povestit Raluca Szukala, potrivit digisport.ro

Citeşte şi: Yanis Pîrvu a semnat o bijuterie pe terenul campioanei: „Sunt fericit!”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Carnagiu pe un drum din Dâmbovița: cinci oameni au murit într-un accident provocat de un șofer fără permis

Tragedie cumplită pe un drum din Dâmbovița. Cinci oameni și-au pierdut viața într-un accident produs aproape de miezul nopții, între […] Citește!

Controversă la Primăria Alba Iulia: mai mulți utilizatori susțin că au fost blocați pe pagina de Facebook

Pagina oficială de Facebook a Primăriei Alba Iulia a devenit subiect de controversă după ce mai mulți locuitori au reclamat […] Citește!

Ploile torențiale fac ravagii în Argeș: zeci de gospodării inundate la Dâmbovicioara

Ploile torențiale au început să provoace probleme în mai multe zone din Argeș, iar autoritățile sunt în alertă din cauza […] Citește!

7 ani fără Halagian! FC Argeş nu-l va uita niciodată!

Cu şapte ani în urmă, pe 12 august 2019, pleca din această lume antrenorul care a adus ambele titluri ale […] Citește!

Andrei Prepeliță, încrezător după transferul lui Garita la FCSB: „Impact imediat”

Antrenorul care l-a adus pe Arnold Garita în România este convins că atacantul va face față la FCSB. Este doar […] Citește!

Incident grav pe ruta Constanța–Mangalia: Obstacole puse pe calea ferată chiar înaintea trenului. Poliția Transporturi a intrat pe fir

Un incident care putea avea urmări grave s-a produs pe calea ferată dintre Constanța și Mangalia. Trei obstacole au fost […] Citește!

Arnold Garita s-a înțeles cu FCSB!

Negocierile dintre FCSB și Arnold Garita (31 de ani) ar fi ajuns la final, iar atacantul camerunez este pregătit să […] Citește!

Alertă MAE pentru românii care merg în Sicilia: erupția vulcanului Etna dă peste cap zborurile. Aeroportul din Catania, închis

Erupția vulcanului Etna provoacă probleme serioase pentru traficul aerian din Sicilia. Ministerul Afacerilor Externe îi avertizează pe românii aflați în […] Citește!

Eurovision schimbă regulile: țările aflate în război pierd dreptul de a găzdui concursul

Regulile Eurovision au fost modificate după ediția din 2026, iar victoria într-o țară afectată de un conflict armat nu va […] Citește!

NATO, mesaj dur după incidentele cu drone din România și Polonia: „Rusia poartă întreaga responsabilitate”

NATO reacționează ferm după recentele încălcări ale spațiului aerian al României și Poloniei și atribuie Rusiei responsabilitatea pentru aceste incidente. […] Citește!

Elizabeta Samara și Bernadette Szocs, în sferturile de finală la Europe Smash 2026. Victorie spectaculoasă la Malmö

Perechea română formată din Elizabeta Samara și Bernadette Szocs s-a calificat în sferturile de finală ale probei de dublu feminin […] Citește!

Noi reguli pentru ambalaje în UE. Restricții pentru substanțele chimice, marcaje obligatorii și schimbări pentru retaileri

Noile norme prevăzute de Regulamentul privind ambalajele și deșeurile de ambalaje au intrat în vigoare miercuri în statele membre ale […] Citește!

Omul săptămânii

David Mărghidan

Opinie

Bolnavi şi… bolnavi. Un alt fel de pandemie

Din ediția tipărită

Şeful s-a întors la Bucureşti. „Armele” au rămas la Piteşti!

Subcomisarul Ștefan Marcu revine la IGPR, iar Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din Argeș rămâne fără șef. Coincidență? IPJ […] Citește!

Câmpulungul îşi cumpără staţii Smart, dar are transport public cu microbuze învechite

Intenția administrației locale din Câmpulung de a realiza transport public de persoane cu microbuze electrice este un proiect blocat, deși […] Citește!

Promovarea parcurilor naționale, o campanie inițiată de Fundația „Conservation Carpathia”

Este un demers la care partener este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și care are menirea să faciliteze și să […] Citește!

Foto-pamflete

În caz de urgență, doar 560 de câmpulungeni pot fi evacuați

Că tot are Câmpulungul acum un plan actualizat de analiză și acoperire a riscurilor, contează și punerea în aplicare a […] Citește!

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!

Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative

Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!

Foto-pamflete

Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război

Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!