După părerea mea, faptul că „descentralizarea” a picat la Curtea Constituțională este de bine pentru români, iar faptul că a picat cu unanimitate, adică inclusiv cu votul useliștilor Mona Pivniceru și Toni Greblă, ar trebui să nu fie de bine cel puțin doar pentru vicepremierul Liviu Dragnea, părintele acestei aberații legislative. Reamintesc argeșenilor că dl Dragnea, șeful PSD-ului din Teleorman, a propus ca autostrada București – Alexandria, un drum spre nicăieri, să fie executată cu prioritate față de Pitești – Sibiu, care ar conecta uzina Dacia-Renault, cel mai mare exportator al României, la rețeaua de autostrăzi europene. Și din avion se vede bătaia de joc la adresa interesului național. În plus, tot dl Dragnea este responsabil că Argeșul are conducerea finanțelor la Ploiești iar a Gărzii Financiare, sau cum se numește acum, la Alexandria. După cum și trimiterea în Parlamentul României, instituție emblematică, a unei puștoaice de nici 23 de ani, se numără tot printre binefacerile politicianului Dragnea către poporul român.
Revenind la descentralizare, mă bucur că a picat, pentru că ar fi însemnat un alt pas, foarte mare, spre haosul general în care politicienii români dau brânci propriei țări. Bineînțeles, ei nu spun că împing țara într-o bulibășeală generală, ei iau o față arhiconvingătoare și spun că, măre Doamne, fac reformă. Atât de limpede pare că știu ce vor să facă atunci când zic „reformă” încât nu-i întreabă nimeni ce înțeleg ei prin acest cuvânt. În opinia mea, absolut toți politicienii care pronunță cuvântul „reformă” nu au habar despre ce vorbesc, inclusiv cei care știu că mint. Și mă bazez pe câteva argumente. Unul ar fi că toate domeniile în care au avut loc reforme, fie ele mari sau mici, merg mai prost ca înainte. Al doilea argument ar fi că niciunul dintre politicienii implicați în reformarea unui sistem nu au în background-ul propriu nici cea mai fină urmă de pricepere în a reforma ceva. Mi se pare vârf de gamă expresia „reforma statului”, pronunțată de marinarul Traian Băsescu. Și nici nu sunt și nu vor să fie sfătuiți de cineva care ar putea fi bănuit de competență în materie. Un economist faimos, un sociolog faimos, un istoric, un politolog, o Academie Română, ceva care să dea o speranță că ideea de reformă nu e o tâmpenie. Ori, dacă aproape toți consilierii sunt aleși pe criteriul talentului la pupat în fund, ce speranță să ai în reformele promovate de stăpânii lor?
Reforma sistemului judiciar a început în 2006 prin asumarea răspunderii guvernului Tăriceanu, cu Monica Macovei la cârma sistemului. Ba a mai suferit și „mica reformă” în 2010, că mai uitaseră câte ceva pe ici, pe colo, prin punctele esențiale, vorba lui Caragiale. Iar acum a trebuit să vină reprezentantul SUA să ne spună că politicienii români călăresc justiția „și asta e inacceptabil”, ca să citez exact din dna Victoria Nuland. Ba, chiar dna Monica Macovei argumenta de curând într-o emisiune tv lipsa de eficiență a inspecțiilor judiciare pe motivul, corect în fond, că un sistem nu se poate autocontrola. Asemăna inspecțiile judiciare cu Colegiul medicilor, care în loc să controleze sistemul, mai degrabă îl protejează. Bine-bine, dar ar fi fost cusher ca dna Macovei să recunoască, în 2006, că nu știe pur și simplu unde va duce „reforma” pe care a promovat-o. În urma reformei, e limpede că justiția din România a ajuns oarbă ca handicap, când ea ar fi trebuit să fie oarbă ca merit.
Despre învățământ nu poți decât să te crucești cum de mai funcționează, atât de reformat a fost. Niciun copil nu știe cum va termina școala pe care a început-o. Clasa „0” la grădiniță, ba nu – la școala generală, ba nu, ba da și tot așa. Fiecare ministru a bulibășit sistemul după cum nu-l ducea capul. Vârf de gamă, dna Andronescu, acum din nou la butoane (zisă și Abramburica, vă mai amintiți?). O explicație ar fi în acest caz că era „garantată” de Mariean Vanghelie, care n-avea nici liceul.
Ca o caracteristică generală, reforma sub formă de bulibășeală a venit constant și sigur prin asumarea răspunderii de către guvern, urmată de ordonanțele de urgență. Ba, șmecherie pe invers, ce a legiferat guvernul prin asumare azi, a modificat prin ordonanță mâine. Cazul legii retrocedărilor (165/2013) modificată prin ordonanță în ajunul Crăciunului. Culmea perversiunii mi se pare totuși ce s-a întâmplat la finanțe. Sub pretextul regionalizării, au fost dați afară toți angajații, apoi reangajați doar cei care au luat un examen, adică cei exagerat de deștepți. În tot acest timp, până când oamenii și-au aranjat locul de muncă, cine s-a ocupat la Argeș de încasarea veniturilor? Răspunsul vine de la sine: nimeni. În frunte cu dl Petrică Cojocaru, singurul cu competența recunoscută de directorul de la Ploiești. De-aia jelania ulterioară și rectificările de buget în minus ale ministrului Chițoiu sunt de culmea perversiunii, că după chelie pare băiat dezghețat.
În final, stimați cititori, pun o întrebare, la care nici eu nici dvs nu știm răspunsul. Pe cine a deranjat atât de tare Garda Financiară de n-a mai fost suficientă bulibășirea și s-a trecut direct la suprimare? Iar dosarele care erau în lucru unde sunt și mai ales cine le șterge de praf? Și, pe cale de consecință, doi, cât de întâmplător este că s-a mutat sediul la Alexandria?
Cristian VASILE
P.S. Propun să cerem cuiva serios, poate Academiei Române, să definească termenul de „interes național”, existent dealtfel în Constituție
0 Comentarii