Web Analytics

Recital cameral „Mai în glumă, mai în serios”, la Filarmonica Pitești

de | 24.05.2022 16:17 | Actualitate, Cultură

Pianistul Sorin Petrescu și percuționistul Doru Roman vă invită vineri, 27 mai, de la ora 19.00, în sala Simfonia a Filarmonicii Pitești, la un recital cameral „Mai în glumă, mai în serios”.  

În program: Alice Gomez – Mambo africano, Leroy Anderson – Ceasul sincopat și Balet cu șmirglu, P. I. Ceaikovski – Două fragmente din Lacul Lebedelor, Erik Satie – Sporturi și distracții, Christoph Keller – Mozart în Argentina și Beethoven în Brazilia, Richard Galiano – Tango pour Claude&Sertao, Petre Elinescu – Scenă pastorală română și Phil Coulter – Suită irlandeză.  

Citește și: Cetățenii ucraineni au gratuitate la Filarmonica Pitești

După absolvirea studiilor la Liceul „Ion Vidu” din Timişoara şi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, Sorin Petrescu îşi desăvârşeşte tehnica în domeniul pianului la Weimar (Germania). Din 1982, este pianist la Filarmonica „Banatul” din oraşul natal, în prezent fiind solist concertist. A fost distins cu numeroase premii la concursurile din ţară şi din străinătate și a participat la festivaluri naţionale şi în afara graniţelor ţării. A concertat în Germania, Olanda, Franţa, Anglia, Suedia, Elveţia, Polonia, Ungaria, Norvegia, Danemarca, Puerto Rico, URSS, China şi Taiwan. Doctor în muzică, are înregistrări la radio, televiziune și casele de discuri. 

Citește și: Primăria Pitești vrea să cumpere o casă de patrimoniu

 Doru Roman a absolvit cursurile Liceului de Muzică „Ion Vidu” din Timişoara şi pe cele ale Conservatorului de Muzică „Gh. Dima“ din Cluj-Napoca. Fost angajat al Operei Române din Timişoara, în prezent activează, ca solist concertist, la Filarmonica „Banatul” din Timişoara. Doctor în muzică, este profesor de percuție la Facultatea de Muzică a Universității de Vest Timișoara. Este membru al mai multor orchestre şi ansambluri din ţară şi din străinătate. A participat la numeroase festivaluri internaţionale în: Germania, Elveţia, Anglia, Franţa și a susținut recitaluri în: Olanda, Elveția, Belgia, Italia, Bulgaria, Franța, Spania, Danemarca, China, Columbia și Taiwan. Ca și Sorin Petrescu, Doru Roman are înregistrări la radio, televiziune și casele de discuri. 

Biletele pot fi achiziționate de la casieria instituției și de pe www.bilete.ro, prețul unuia fiind 40 sau 30 de lei, în funcție de categoria locului. Elevii, studenții și pensionarii beneficiază de reducerile aferente. Abonații au intrare gratuită.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *