După demiterea lui Marius Croitoru și plecarea lui Constantin Schumacher, conducerea piteșteană are, în acest moment, un obiectiv clar: găsirea unui nou tehnician. În cadrul unei conferințe de presă, noul manager sportiv al clubului, Răzvan Tunaru, a declarat că va fi foarte atent la mișcările făcute de antrenorii interimari și că se va afla destul de des pe teren, alături de jucători. Totodată, a anunțat că după partida de sâmbătă, cu Petrolul, vor începe căutările pentru un nou tehnician, însă va fi destul de dificil în această perioadă.
Citește și: Un antrenor dorit în trecut de FRF, pe lista lui FC Argeș în locul lui Marius Croitoru
„Cu domnul Croitoru nu am avut nicio discuție. Când am venit, am venit cu alte idei și alte persoane. I s-a oferit și lui Schumacher ocazia de a-l ajuta pe Dragoș Radu, dar a refuzat. Problema la mine se pune în felul următor: dacă își apropie jucătorii și dacă știu ce fac. Soarta antrenorului este clară: astăzi ești, mâine nu mai ești! Am zis să treacă acest meci care este foarte important. Începând de luni o să ne așezăm la masă și vom vedea. Este grea situația acum, foarte mulți sunt la echipe, antrenori liberi nu prea sunt. Ce am eu în cap e la mine”, a spus Răzvan Tunaru.
0 Comentarii