Săptămâna trecută, în conferința de presă a PSD Argeș, primarul interimar Sorin Apostoliceanu a lăsat să se înțeleagă că fostul primar Cornel Ionică ajunsese să conducă dictatorial și prin teroare Primăria Pitești. Apostoliceanu a acuzat, printre altele, că de mai bine de un an nu avea acces în biroul de urbanism, prin dispoziție a primarului Cornel Ionică. Și tot primarul interimar a acuzat angajații din biroul respectiv că, după ce s-a interesat de anumite construcții, aceștia l-au pârât lui Ionică. I-am pus față în față atât pe actualul primar interimar Sorin Apostoliceanu, cât și pe fostul primar Cornel Ionică, pentru a comenta declarațiile din ultimele zile.
Cornel Ionică, despre acuzele primarului interimar Apostoliceanu: „Probabil că dl. Apostoliceanu are dorinţă de a candida la Primărie cât cuprinde”
# Ce v-a deranjat legat de declarațiile domnului Apostoliceanu?
– M-a deranjat tot neadevărul pe care l-a spus în aceste declarații. Atât. Și asta în sensul că nu are vreun amestec Direcția Tehnică – pe care o coordonează – cu Direcția de Urbanism.
# În perioada în care a fost viceprimar, avea acces la documentațiile de urbanism?
– Avea acces și a avut oricând, dar nu a avut acces la atribuțiuni.
„Domnul Apostoliceanu obișnuiește să dea declarații fără suport”
# Ați mai avut conflicte cu Sorin Apostoliceanu?
– Niciodată și nu am avut de ce. Am avut o relație normală, o relație de serviciu și nimic altceva. Îl consultam în toate situațiile pe domnul Apostoliceanu.
# Cum vă explicați acuzele pe care vi le-a adus?
– Nu mi le explic. Habar n-am și nu și le explică nici alții. Nu am înțeles. Domnul Apostoliceanu obișnuiește să dea declarații fără suport. Probabil că domnul Apostoliceanu are dorință de a candida la Primărie cât cuprinde, după câte se vede. Dar nu depinde de el. Domnul Apostoliceanu este supărat el din fire, nu zâmbește, nu salută, asta e firea lui.
*** *** ***
Sorin Apostoliceanu: „Nu ştiu la ce se referă dl Ionică. Nu sunt un om supărat, din contră, sunt un om foarte vesel…”
În replică la afirmațiile lui Cornel Ionică, Sorin Apostoliceanu a spus: „Nu știu la ce se referă domnul Ionică, nu sunt un om supărat, din contră, sunt un om foarte vesel și toți colegii şi prietenii o pot confirma. Chiar nu știu la ce se referă. Probabil l-au deranjat afirmațiile mele, asta cu siguranță, da!” Am încercat să aflăm de la Sorin Apostoliceanu la ce imobile se refereau plângerile despre care spune că le-a făcut cu privire la construcțiile fără autorizație, plângeri în urma cărora i-a fost restricționat accesul în biroul Urbanism.
„Eu, ce am am avut de spus, am spus atunci. Nu mai vreau să fac alte afirmații. M-am apucat de treabă. Sper să fac cât mai multe, dar nu mai am ce să spun”, a declarat primarul interimar al Piteștiului, Sorin Apostoliceanu.
Întrebat de Jurnalul de Argeș de ce nu a făcut aceste dezvăluiri înainte de încetarea mandatului lui Cornel Ionică, prin ordin al prefectului și dacă unul dintre eventualele motive a fost legat de anticiparea unor repercursiuni, Sorin Apostoliceanu a declarat:
“Am avut o ședință cu toți consilierii… Dacă ați văzut, și domnul Gentea a spus acest lucru. Şi dânsului i-am spus, și colegilor. Ce aveam de comunicat, eu am comunicat colegilor din Consiliul Local. Mai departe, nu am făcut nimic. Până la urmă, e dreptul primarului să dea ce atribuții vrea”.
Izabela Moiceanu și Denis Grigorescu
0 Comentarii