Răsăritul soarelui în mintea strategilor

E plină istoria de exemple. Alexandru Macedon și-a așezat falangele într-o asemenea poziție față de dispozitivul inamicului în așa fel încât la răsăritul soarelui, care făcea să strălucească scuturile, coifurile și pieptarele de bronz ale ostașilor, totul părea un bolid de foc ce se rostogolește de pe dealuri. Paralizată de surpriză, orbită de raze, asurzită de bătăile săbiilor lovite în scuturi și de strigătele sălbatice de luptă, copleșită de superstiții, oastea vrăjmașă a fost spulberată…
De un motiv solar s-a folosit și împăratul Constantin cel Mare, viitor sfințit, care a învins sub semnul crucii răsărite pe cer. Napoleon Bonaparte, Cristofor Columb și alți strategi, unii de-a dreptul geniali, au invocat răsăritul soarelui înaintea domnului Victor Ponta. Iar și mai devreme de ei, acei înțelepți din popor, rămași anonimi, dar ale căror ziceri s-au păstrat în comoara folclorului din generație în generație. Multe dintre ele au trecut și peste hotarele țărilor, fără pașaport: „A răsărit soarele și pe ulița noastră” a umblat și prin Rusia, și prin Gruzinia, dacă nu cumva s-o fi născut pe acolo. Oricum, a avut de unde să o ia tătucul din Kremlin, generalissimul Stalin, într-o cuvântare intrată în circulația timpului și consemnată în istoria sovietică. Și care se rostea, chiar cuvânt cu cuvânt, așa: „A răsărit soarele și pe strada noastră”. Era după prima victorie într-o bătălie împotriva forțelor armate de ocupație.
Că a folosit-o identic și proaspătul candidat la președinția României la începutul acestei campanii electorale, poate că nu a fost rău. Cine își mai aduce aminte despre ce a grăit Stalin într-o anumită împrejurare, în urmă cu vreo 70 de ani? Și ce dacă și-ar aminti? Vorba potrivită umblă din gură în gură și nimeni n-ar putea să acuze pe cineva de plagiat..
Iar domnul Ponta a folosit în discursul său atâtea idei absolut originale, încât ar putea fi citate. El se pronunță clar și răspicat: ”Vreau să fiu președinte al României!”. Nu se lasă antrenat în vechile jocuri de-a ascunselea intențiile, cum s-a întâmplat cu alți conducători de-a lungul timpului…
Domnul Ponta nu cochetează cu „ba da, ba nu”. S-a hotărât definitiv. Precum Mihai Viteazu: „Aceasta este pofta ce-am poftit!”. Își declară motivele că e român și creștin ortodox, că e tânăr, că s-a născut aici, că este pregătit, că a dovedit că a fost îndemnat, că nu vrea să dezamăgească cetățenii care au încredere în el, că va fi președinte absolut democrat, că nu se va atinge de libertatea și demnitatea nimănui, că va fugi de răzbunare, că va fi președinte egal al tuturor românilor…
De un singur lucru se teme: să nu-i dezamăgească pe cei care și-au pus speranțele în el. Ceea ce va fi foarte greu. Pentru că oricât ar face apel la unire, există o clientelă politică, firește, cu interese foarte diverse. Va începe din primele zile, dacă nu cumva a și început, lupta pentru numiri în posturi care de care mai importante, mai influente, mai bănoase, pentru achiziții de proprietăți, pentru facilități în comenzi de stat și licitații, pentru amnistii și grațieri, pentru autostrăzi trase la scară. Între cedări și compromisuri pe de-o parte și fermitatea pentru principii de dreptate, cinste și onoare, vor fi destui nemulțumiți. Te poți aștepta la părăsiri, chiar la trădări. Cum va face față noul președinte?
Dar el a trecut prin multe experiențe. Lider a tineretului pesedist, procuror, șeful controlului guvernamental, șef de campanie electorală, ministru, premier…
A avut multe de învățat. De la Iliescu, de la Năstase, de la vechea gardă, chiar de la politicienii mai tineri decât el, ba chiar din familie (socrul, soția).
Declară că a avut multe de învățat chiar de la actualul președinte, obsesia lui permanentă de a-l vedea suspendat. A învățat, spune, de la Băsescu, să nu fie ca el. Nicidată la fel. Să nu aibă ocazia să i se ceară suspendarea. Sau, și mai grav, să i se strige sub ferestre „Ieși afară, javră ordinară!”. Dar fără îndoială că Băsescu ar fi fost beat de bucurie să facă baie de mulțime cu 70 de mii de participanți, într-o cadă cât stadionul cel mare, devenit neîncăpător, apogeu pe care nu l-a atins niciodată nici în Piața Romană, nici în întâlnirile cu ciobanii pe munte sau cu interlopii lui Bercea Mondial.
Dar domnul Ponta știe bine că dacă se arde cu această ocazie, rămâne nevindecat. Exemplul la îndemână: domnul Mircea Geoană.
(Prof. Marin Ioniţă)