Web Analytics
scris duminică, 19.03.2023

RAR: Anul trecut, aproape jumătate din maşinile verificate în trafic au avut deficienţe majore

Registrul Auto Român a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în anul 2022, 76.440 de vehicule la nivelul întregii ţări, se arată înt-un comunicat RAR. În urma controalelor, inspectorii RAR au constatat că 45,04% dintre acestea aveau deficienţe tehnice majore şi/sau periculoase, motiv pentru care au fost declarate neconforme.

RAR: Anul trecut, aproape jumătate din maşinile verificate în trafic au avut deficienţe majore

Citește și: Prima prelevare de organe în acest an, de la un pacient în moarte cerebrală, la Spitalul Elias

Cele mai multe neconformităţi au fost constatate la:  instalaţia electrică de iluminare-semnalizare (27,62%); emisiile poluante (22,65%); punţi, jante, anvelope şi suspensie (13,86%);  vizibilitate (12,6%); şasiu şi elemente ataşate şasiului (11,85%).

Citește și: O tânără a căzut peste 100 de metri într-o prăpastie și a scăpat cu câteva julituri

Neconformităţi la sistemul de frânare au fost depistate la 5,71% dintre vehiculele controlate şi în 1,75% din cazuri au fost constatate probleme la sistemul de direcţie. În urma verificărilor s-au identificat deficienţe din sfera poluării la aproximativ 6.000 de vehicule (7,86%) dintre cele controlate. Inspectorii RAR au depistat în trafic şi vehicule cu defecţiuni periculoase la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi şi fuzete. Astfel, inspectorii RAR au considerat că 5.262 de vehicule prezentau pericol iminent de accident. Aproximativ 3% dintre vehiculele verificate prezentau probleme legate de dovada efectuării inspecţiei tehnice periodice – ITP fals, expirat sau anulat.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...