Web Analytics
scris marți, 26.04.2022

Rafael Nadal revine pe terenul de zgură de la Madrid Open

Tenismenul spaniol Rafael Nadal, locul 4 ATP, a confirmat pe reţelele de socializare că va evolua la Mutua Madrid Open, informează marca.com.

Rafael Nadal revine pe terenul de zgură de la Madrid Open

Jucătorul spaniol de tenis a suferit o fractură de stres la al treilea arc costal stâng, în semifinala de la Indian Wells.„În ciuda faptului că abia mă pregătesc şi este dificil, abia aştept să joc şi să o fac acasă, pentru că astfel de ocazii sunt puţine. Aşa că voi încerca să fac tot ce pot. Ne vedem la Madrid”, a anunţat Nadal, pe contul său de Instagram.

Citește și: Execuție cu public în Trivale. Ne-a bătut CSU Craiova cu 4-0

Nadal a reînceput să se antreneze pe 18 aprilie, pe terenurile academiei sale din Mallorca. Din cauza accidentării, el a ratat turneele de la Monte Carlo şi Barcelona, ambele disputate pe suprafaţa sa preferată, zgura. Tenismenul spaniol, deţinătorul recordului de grand slam-uri câştigate, 21, s-a impus în acest an la turneul de la Melbourne de 250 de puncte, la Australian Open şi la Acapulco, înainte de a pierde în ultimul act la Indian Wells, în faţa americanului Taylor Fritz, şi a încheia o serie de 20 de victorii la rând.

Amintim că, la Madrid Open, Nadal a câştigat de cinci ori trofeul, ultima dată în anul 2017. Anul trecut, el a fost eliminat în sferturi, de Alexander Zverev.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...