Web Analytics

articol scris luni, 17 iulie 2023

Radu Crăciun, preşedintele APAPR: „Listarea Hidroelectrica – ce nu s-a spus la evenimentul de la BNR”

Radu Craciun

• "Viitorul pieţei de capital româneşti este strâns legat de viitorul sistemului de pensii private"

• "Fără acumulările din ultimii ani, fondurile de pensii nu ar fi avut deţinerile necesare la FP pentru a înclina balanţa în favoarea listării Hidroelectrica exclusiv la Bucureşti"

Viitorul "de aur" al pieţei de capital româneşti, mult invocat cu prilejul evenimentului de la BNR ce a marcat listarea Hidroelectrica la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), este strâns legat de viitorul sistemului de pensii private din ţara noastră, a scris Radu Crăciun, preşedintele Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), pe propriul blog.

"Prima zi de listare a Hidroelectrica, eveniment istoric pentru piaţa de capital din România, a fost marcată la BNR prin organizarea unui eveniment care a beneficiat de prezenţa unor persoane importante din zona politică, din BNR, din ASF, din zona diplomatică şi a pieţelor financiare. Prezenţa atâtor reprezentanţi ai unor entităţi ai administraţiei publice a fost cu atât mai remarcabilă cu cât vorbim, în esenţă, de finalizarea unei tranzacţii între entităţi eminamente private: Fondul Proprietatea (FP) şi investitorii care au cumpărat.

Citește și:

Privind la luările de cuvânt se observă un numitor comun, care face referire la saltul istoric al Bursei de Valori sau al pieţei de capital din România. Senzaţia că punem efectul înaintea cauzei mă obligă, totuşi, la un comentariu care începe printr-o metaforă ale cărui tuşe groase sunt asumate. Este suficientă construirea unei pieţe superbe în mijlocul Phenian-ului pentru a înlătura foametea din Coreea de Nord? Bineînţeles că nu. De fapt, cererea va fi acoperită doar printr-o ofertă de produse alimentare în creştere. Cererea de capital din România se va rezolva doar printr-o ofertă de capital în crestere. Degeaba ai locul, daca nu ai cei doi actori ai oricarei tranzacţii.

Sunt opinii care spun că oferta publică iniţială a Hidroelectrica ar fi trebuit să aibă loc cu mai mulţi ani în urmă. Întrebarea este: ar fi avut acelaşi rezultat ca cea de luna aceasta? Şi dacă nu, ce face diferenţa? Până la urmă, BVB şi firmele de brokeraj erau prezente încă de pe atunci în România, instituţiile statului erau şi ele prezente, Hidro fusese repusă solid pe picioare după insolvenţă, deci era atractivă. Şi atunci, care a fost schimbarea spectaculoasă care a permis acest salt al pieţei de capital într-o nouă ligă? Iar raspunsul este unul singur: dublarea în ultimii patru ani a activelor deţinute de fondurile private de pensii, pentru a ajunge astăzi la peste 100 de miliarde de lei.

Da, acel sistem a cărui utilitate şi raţiune de a exista au fost periodic puse sub semnul întrebării de la înfiinţare până în prezent în diferite epoci, culminând cu anul 2018, acel sistem ale cărui contribuţii au ajuns să fie cu mult mai mici decât cele planificate iniţial, acel sistem care la orice scădere a pieţelor financiare este blamat că pierde banii oamenilor chiar dacă de la înfiinţare a avut un randament mediu de peste 7% pe an (semnificativ superior ratei inflaţiei), acel sistem care cu toate că a început prin a fi comparat cu FNI va ajunge în 2023 la plăţi cumulate de aproximativ două miliarde de lei.

Fără cele 50 de miliarde de lei acumulate în ultimii patru ani, fondurile de pensii nu ar fi avut deţinerile necesare la Fondul Proprietatea pentru a înclina balanţa în favoarea unei listări exclusive la Bucureşti, în defavoarea propunerii Franklin Templeton pentru o listare duală. Pentru că stiţi, dincolo de bune intenţii şi planuri, astfel de decizii se iau doar prin voturile acţionarilor, singurele care contează cu adevarat.

Citește și:

Fără cele 50 miliarde de lei acumulate în ultimii ani de fondurile de pensii, nu am mai fi avut nici cea mai mare listare din Europa şi nici a treia cea mai mare din lume pentru anul în curs, mărimea pachetului de acţiuni vândut trebuind să fie mai mic. Iar celor care consideră o astfel de afirmaţie ca fiind exagerată, vreau să le amintesc că presa estimează ca fondurile de pensii ar fi cumparat aproape jumatate din acţiunile Hidro oferite.

În acest context, că unora le place sau nu, «viitorul de aur» al pieţei de capital româneşti, mult invocat cu prilejul evenimentului BNR, este strâns legat de viitorul sistemului de pensii private din România, locul în care se găsesc cele mai mari acumulări de capital autohton şi cei mai mari investitori instituţionali.

Cea mai sănătoasă cale de a pune în aplicare «patrotismul economic» nu este conservarea deţinerilor statului, ci stimularea acumulării de capital autohton (şi) în sistemul privat de pensii pentru a concura de la egal la egal cu cel străin în achizitia de active româneşti. Experienta listării Hidroelectrica a dovedit-o din plin", a scris preşedintele APAPR.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Amenzi de până la 40.000 de lei pentru firmele care nu reduc risipa alimentară. Ce obligații au comercianții

România aruncă anual aproximativ 130 de kilograme de alimente pe cap de locuitor, potrivit datelor prezentate de Observator. Pentru a […] Citește!

Incendiu puternic în Vaslui: Hală de dezmembrări auto cuprinsă de flăcări. Șapte autospeciale au intervenit pentru stingerea focului

Un incendiu de proporții a izbucnit duminică, 15 noiembrie 2026, la o hală de dezmembrări auto din comuna Muntenii de […] Citește!

Copil de 9 ani, rănit după ce o petardă a explodat în mâna sa

Un copil de 9 ani din județul Giurgiu a fost rănit, duminică, după ce o petardă neexplodată a explodat în […] Citește!

Ilie Năstase, omagiat la Turneul Campionilor, alături de zece lideri ai tenisului mondial

Ilie Năstase, în vârstă de 80 de ani, a fost omagiat duminică, la Torino, în cadrul unei ceremonii organizate cu […] Citește!

Bulgaria oprește transferurile de arme și ajutorul financiar către Ucraina, motivând că nu mai are bani

Prim-ministrul bulgar Rumen Radev a anunțat că Bulgaria nu dispune de capacitatea financiară necesară pentru a sprijini Ucraina din cauza […] Citește!

Scandal la examenul de Rezidențiat din Timișoara: Patru candidați, prinși cu dispozitive de comunicare. Trei au fost reținuți de polițiști

Examenul național de Rezidențiat, organizat duminică, 15 noiembrie 2026, la Timișoara, a fost marcat de un incident grav. Patru candidați […] Citește!

migranti

Spania declară urgență migratorie: Peste 9.000 de persoane au ajuns în Insulele Canare, iar un nou val de sosiri bate recordurile

Spania se confruntă cu o nouă creștere puternică a numărului de migranți care ajung pe mare în Insulele Canare. Autoritățile […] Citește!

Schimbare majoră pentru medicii din România: Toate posturile vacante din spitale vor apărea online

Ministerul Sănătății pregătește o platformă online prin care medicii vor putea afla, într-un singur loc, ce spitale din România fac […] Citește!

Tragedie la un târg din Giurgiu: Un copil de 9 ani a rămas fără două degete după ce o petardă i-a explodat în mână

Un copil de numai nouă ani a fost grav rănit după ce o petardă puternică i-a explodat în mână, în […] Citește!

Echipaj de ambulanță agresat în Bacău. O asistentă a fost lovită la cap, iar un ambulanțier, rănit

Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău a fost agresat sâmbătă, 14 noiembrie, în orașul Dărmănești, în timp ce […] Citește!

Estonia închide granița cu Rusia de la 1 decembrie. Decizie drastică după o presupusă operațiune de sabotaj a serviciilor secrete rusești

Tensiunile dintre Estonia și Rusia au escaladat după o presupusă tentativă de sabotaj asupra unei companii din industria de apărare, […] Citește!

Tulcea: Patru avertizări RO-Alert pentru drone, în mai puțin de 24 de ore

Locuitorii din nordul și estul județului Tulcea au primit duminică, 15 noiembrie 2026, un nou mesaj RO-Alert, după ce radarele […] Citește!

Omul săptămânii

Dani Coman și Bogdan Andone

Opinie

O reformă administrativă care nu va avea loc

Din ediția tipărită

Incendiul de la „By The Lake” şi Colonelul, un personaj omnipotent care veghează la „liniştea” zonei

Se pare că la Curtea de Argeș nu mai este nevoie doar de pompieri, polițiști și anchetatori. Avem nevoie și […] Citește!

La Câmpulung au venit cinci medici, acum se caută şefi de secţii

Cu Secția Oncologie redeschisă după cooptarea a doi medici și cu Urgențele deservite de încă trei medici, Spitalul Municipal Câmpulung […] Citește!

Primăria Câmpulung merge înainte cu pensionarii

Deși administrația locală beneficiază din plin de experiența consilierilor personali ai șefilor executivului, mai este nevoie și de susținere de […] Citește!

Foto-pamflete

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete