Web Analytics

articol scris joi, 13 august 2026

Radar argeșean! Beleţi-Negreşti. Zilele comunei şi târg de Sfânta Maria

Pentru a doua oară consecutiv vor avea loc Zilele Comunei Beleți-Negrești la finalul acestei săptămâni, atunci când se va organiza și anualul Târg de Sfânta Maria. Manifestările se vor derula în zilele de 15 și 16 august 2026, începând cu orele 16.30, locația fiind satul Zgripcești, punctul Poiana Târgului. Primăria va premia cuplurile longevive și elevii destoinici, iar atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de formația lăutărească ”Diricel”.

Bradu. Investiții în utilități și modernizări de drumuri

După finalizarea lucrărilor de extindere și modernizare a iluminatului public pe strada Caisului, administrația locală a comunei Bradu a pus accentul pe dezvoltarea rețelelor de utilități și reabilitarea unor drumuri de interes local. Străzile Rozelor și Primăverii 1 sunt cele care se transformă în artere de circulație moderne, iar locuitorii de pe strada Micșunelelor vor beneficia de îmbunătățirea condițiilor de trai prin deservirea gospodăriilor de sistem de canalizare. Concomitent se derulează lucrări de întreținere a drumurilor, în tot acest an intervenindu-se pentru remedierea degradărilor din carosabil, acolo unde este cazul.

Căteasca. Amenajare de căi rutiere și pietonale

În toiul verii, în comuna Căteasca se lucrează la întreținerea și modernizarea infrastructurii rutiere și pietonale, în scopul îmbunătățirii condițiilor de circulație. Astfel, se execută reparații pe drumul comunal 105 și se amenajează alei în mai multe sate, pe o lungime de peste doi kilometri. Concomitent sunt în derulare investiții mari precum extinderea rețelelor de apă și canalizare în satul Recea și rețea canalizare în Cireșu, Gruiu și Siliștea.

Poienarii de Muscel. Rețea de canalizare în două sate

Deși instabilitatea și criza economică au afectat investițiile derulate prin programele de finanțare naționale și europene, în comuna Poienarii de Muscel s-au făcut eforturi pentru ca marile proiecte să nu fie blocate sau chiar ratate. Dovadă este faptul că se lucrează la introducerea rețelei de canalizare și înființarea stației de epurare în satele Poienari și Groșani, finanțarea fiind asigurată prin ”Anghel Saligny”. Utilitățile vor deservi gospodării de pe străzi cu o lungime totală de șapte kilometri.

Coșești. Finalizarea reabilitării unor străzi

În această vară, administrația locală a comunei Coșești a reușit să încheie lucrările de reabilitare a două străzi locale, iar până la finalul anului, în funcție de disponibilitățile bugetare, se preconizează modernizarea altor două artere de circulație. Cele finalizate sunt străzile Dădaia și Valea Plopilor, acestora fiindu-le amenajate, după caz, șanțuri și fiind prevăzute cu marcaje și indicatoare rutiere și pietonale. Pe de altă parte, se apropie de închidere și proiectele implementate cu fonduri europene prin PNRR, acestea constând în reabilitarea termică a școlii și grădiniței din Jupânești, a sediului Primăriei și în introducerea rețelei de canalizare în centrul localității.
C.I.B.

Citește și Radar argeșean! Băiculeşti. Serviciu pentru gestionarea câinilor fără stăpân

Citește și Şoc! Patronul de la Star Trading a început executarea Spitalului Judeţean. Victor Marinescu: „De ce-o lungesc, de-aia plătesc mai multe penalităţi zilnic. Cu totul sunt 21 milioane lei”

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Universitatea Craiova – Egnatia 2-0, în Conference League!

Universitatea Craiova a învins-o pe Egnatia, scor 2-0, într-un meci din etapa cu numărul 3 din faza ligii UEFA Conference […] Citește!

FC Argeş – Dinamo, vineri, 6 noiembrie, de la ora 20.30, în etapa a 15-a din SuperLiga. Atenţie la Danny Armstrong!

Etapa a 15-a, ultima din turul sezonului regular al SuperLigii, debutează vineri, 6 noiembrie, iar cea mai așteptată partidă a […] Citește!

Haos în Brazilia! Arbitrul a dat 51 de cartonașe roșii

Scene incredibile în fotbalul brazilian! Un meci din campionatul regional U20, dintre Uberlandia și Mamore, s-a încheiat cu un scandal […] Citește!

Percheziții în Arad și Timiș. Patru polițiști de frontieră suspectați că ar fi permis intrarea ilegală a transporturilor de animale, în plină criză a pestei porcine

Patru polițiști de frontieră sunt cercetați într-un dosar de corupție, fiind suspectați că ar fi primit bani de la transportatori […] Citește!

LPF a anunţat programul ultimei etape din 2026. Farul Constanţa – FC Argeş, sâmbătă, 19 decembrie

LPF şi deţinătorul de drepturi TV au stabilit programul etapei a 20-a, ultima din anul 2026. Orele de disputare vor […] Citește!

Colet-surpriză din Spania, interceptat în Gorj. Aproape 8 kilograme de canabis, ascunse printre dulciuri și alimente

Un colet expediat din Spania, care părea să conțină doar alimente și produse obișnuite, a dus la declanșarea unei intervenții […] Citește!

Iulian Tameş va da lovitura de începere a meciului FC Argeş – Dinamo

FC Argeș și Dinamo se întâlnesc vineri, 6 noiembrie, în etapa cu numărul 15 din Superliga. Partida este programată de […] Citește!

Poșta Română se transformă și în punct de colectare! Telefoanele și electronicele vechi vor putea fi predate în mii de oficii

Românii vor avea la dispoziție o nouă modalitate de a scăpa de aparatele electrice și electronice vechi, fără să mai […] Citește!

Ce decizie a luat Harry Kane

Harry Kane, câștigătorul Balonului de Aur 2026, a semnat prelungirea contractului cu Bayern Munchen. Atacantul englez și-a pus semnătura pe […] Citește!

Vești bune pentru șoferi: Autostrada A0 se apropie de finalizare. Când va fi gata legătura cu A1

Lucrările la unul dintre cele mai importante tronsoane ale Autostrăzii Bucureștiului, A0, au intrat în etapa finală, iar șoferii ar […] Citește!

Florin Prunea a numit jucătorul ”perfect” din SuperLiga: ”Este numărul 1”

Alaa Bellaarouch a ajuns la Dinamo în vară, sub formă de împrumut de la Braga, iar portarul marocan a impresionat […] Citește!

Prima de carieră didactică: Ministerul Educației prelungește termenul. Cine primește 1.500 de lei și pe ce pot fi cheltuiți banii

Ministerul Educației a anunțat prelungirea termenului pentru alimentarea cardurilor aferente primei de carieră didactică, o măsură care îi vizează pe […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete