Prozatoarea Marta D. Rădulescu s-a născut la 24 aprilie 1912, la Piteşti și a decedat la 5 septembrie 1959. Fiica profesorului Dan Rădulescu a urmat cursurile liceului la Cluj. Urmează, fără a le termina, cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a Universităţii din Bucureşti. Debutul publicistic îl realizează cu poezia Vorbind cu luna, în publicația „Dimineaţa copiilor”, nr. 272, 1929, iar debutul editorial îl realizează cu volumul de schiţe Clasa VII A (1931). Piteșteanca Marta Rădulescu colaborează la „Gândirea”, „Viaţa literară”, „Ideea literară”, „Realitatea ilustrată” şi „Societatea de mâine” și este autoare a romanelor ”Sunt studentă!” (1933), ”Să ne logodim!” (1934) şi ”Streina” (1940), primă parte dintr-un proiectat ciclu, ”Ferentarii”, neterminat.
Volumul Mărgele de măceş cuprinde „povestiri din vacanţă”
Volumul Mărgele de măceş (1931) cuprinde „povestiri din vacanţă” şi versuri. A publicat, de asemenea, basme pentru copii, scrise într-o manieră poetizantă pretenţioasă (Cartea celor 7 basme, 1934). „Schiţele uşoare” din Clasa VII A (1931) creionează, în tuşe rapide, fără mult relief, dar agreabile prin uşurinţa nonşalantă a desenului, atmosfera vieţii şcolare. Portrete caricaturale de dascăli (doamna Giuvea – „Moima”; popa Mucius Vulcan – „Bampiru”; directorul -„moş Diri”; doamna Socaciu – „Aspida”; domnişoara Mărcuţ – „Microscopica”), păcate şi ticuri belfereşti mai degrabă inofensive, întâmplări hazlii, siluetele abia schiţate ale câtorva colege reprezintă materialul asupra căruia se exersează o perspectivă unilaterală: gluma, badinajul, farsa (excepţiile, puţine, generează false puseuri liricoide sau filosofarde. Verva uşoară, vioaie, spumoasă vizează exclusiv divertismentul. Limbajul ardelenesc – componenta esenţială a comicului verbal – parodiat grosolan şi fără acurateţea transcrierii fonetice a vorbirii lui Marius Chicoş Rostogan, apare când îngroşat până la falset, când inautentic. Sub estompa nostimadei amuzante şi a pitorescului de limbaj, caricatura îşi pierde angulozitatea tăios-maliţioasă, devenind înscenare bufă. Impresia generală este de impertinenţă uşor râzgâiată, dar îndeobşte simpatică, de „copil teribil”.
Romanul ”Să ne logodim”, optimist până la limita neverosimilului
În „reportagiile fanteziste” din ”Sunt studentă!” (1933), care configurează, conform precizării din subtitlul ediţiei a doua, un „jurnal de universitate”, maniera rămâne aproape neschimbată, romanul dovedindu-se în realitate o altă suită de „schiţe uşoare”. Componentă temperamentală, ireverenţa menţinută la suprafaţa lucrurilor, ghiduşă, hazlie este aici alterată de unele – nedisimulate – accese de grandomanie ale autoarei, cu trimitere directă la succesul înregistrat de primul său volum. Cu efecte dezastruoase pe plan estetic, infatuarea alimentată de aceleaşi aluzii transparent autobiografice ia proporţii în romanul ”Să ne logodim!” (1934), concretizându-se într-un subiect optimist până la limita neverosimilului. Mediocra liceană Cristea Dorina se dovedeşte, în fapt, un talent nativ atât de robust, încât, dispensându-se de minime studii de specialitate, cunoaşte peste noapte notorietatea internaţională. Succesului fulminant obţinut la Salonul Oficial de la Paris îi urmează unul la fel de răsunător în ţară; ambele fiind validate nu numai de corul specialiştilor reuniţi într-o suspectă unanimitate, ci şi, nu în ultimul rând, de un spectaculos bilanţ financiar. Complementar, cuceririle amoroase ale eroinei cunosc aceeaşi succesiune abundentă şi vivace. Net depăşită de experienţa romanescă, autoarea îşi pierde verva sprintenă care făcea savoarea schiţelor de debut.
Volumul ”Clasa VII A” a produs o oarecare vâlvă locală la momentul apariţiei
O oarecare vâlvă locală a produs, la momentul apariţiei, ”Clasa VII A”. Observaţia directă, neprelucrată, din schiţele cu caracter de pamflet, unora le-a părut „lucidă” şi a trecut drept talent, altora, însă, intenţionat maliţioasă la adresa corpului profesoral, în special a celui feminin, născută dintr-un veşnic spirit de frondă al unei eleve protejate de un tată universitar. Dacă acest volum a putut lăsa impresia unei oarecare înzestrări pentru observaţia realistă şi vioiciunea dialogului, cert este că ”Sunt studentă!” (1933), construit pe acelaşi calapod, schimbat fiind doar cadrul şcolar cu cel universitar, fixează coordonatele în care trebuie citită această prozatoare: schiţe satirice şi caricaturi ce nu pot depăşi nivelul de copiere a realităţii, fără nicio tentativă de transfigurare artistică. Literatura genului va cunoaşte multe cărţi inspirate din viaţa şcolară, unele devenite bestseller, precum Cişmigiu et Comp. de Grigore Băjenaru, care, deşi facile, sunt salvate de umorul, nostalgia, duioşia cu care sunt rememorate scenele din viaţa şcolară. În cazul prozei scrise de Rădulescu, clişeele abundente, artificialitatea dialogului, comparaţiile extrem de banale vin să sublinieze caracterul de „schiţe uşoare”. Acelaşi caracter facil, minor, este întâlnit şi în poeziile din Mărgele de măceş (1931), versificate în maniera cântecelor de lume ale lui Anton Pann: „Dragoste, de n-ai mai fi, dulce în viaţă cum ar fi”; „Totul însă printre oameni se strecoară binişor / Ca şi apa ce din munte lunecă încetişor.” Din ciclul romanesc ”Ferentarii” a fost editat doar primul volum, ”Streina” (1940), cel de-al doilea, ”Privighetorile mute”, căruia Ioan Al. Brătescu-Voineşti îi făcuse o prefaţă, trebuia să apară în anul următor, dar evenimentele au făcut imposibilă tipărirea lui.
Opera literară
• ”Clasa VII A. Schiţe uşoare”, Craiova, 1931 (ediţia II, 1933; ediţia III, Bucureşti, 1933);
• ”Mărgele de măceş”. Povestiri din vacanţă, versuri şi proză, Craiova, 1931;
• ”Sunt studentă!” Reportagii fanteziste, Bucureşti, 1933 (ediţia II, 1933; ediţia IV, 1934);
• ”Cartea celor 7 basme”, Bucureşti, 1934;
• ”Să ne logodim!”, roman, Bucureşti, 1934;
• ”Ferentarii”, vol. I, Streina, roman, Bucureşti, 1940.
M.I.
0 Comentarii