Web Analytics

Proiectul Pieţei Găvana, finalizat

de | 19.12.2019 14:29 | Politica si Administratie

# Primarul Cornel Ionică: „Este un obiectiv care trebuia deschis mai din timp”

A fost reabilitată Piața Găvana.Valoarea proiectului a fost de 3.860.624 + TVA. Piața va avea 150 de mese pentru comercializarea legumelor și fructelor. În cadrul pieței vor funcționa magazine de alimentație publică, pâine, pește, mezeluri, brânzeturi. Joi ar fi termenul de dare în folosință.
3 ionica„Este un obiectiv foarte așteptat, în special de cetățenii din cartierul Găvana și de cei care au nevoie de piață. Pentru ei am gândit acest proiect, care s-a mișcat destul de anevoios. Noi am întârziat 7-8-9 luni. Și acum, în al 12-lea ceas, cu destulă greutate reușim să o deschidem, cu presiune mare pe constructor și pe cei implicați, pentru că nu mai sunt lucrări de structură, sunt lucrări de finisaj și curățenie. Am discutat cu constructorul, care s-a angajat că joi vom deschide (19 decembrie, n. red.). Este un obiectiv care trebuia deschis mai din timp. Este destul de modern, unii spun că arată ca un mall. Are spații multe, toalete, instalații aferente pentru climatizare, echipamente de ultimul tip care asigură climatizare pe timp de iarnă și vară. Condițiile impuse de ISU au fost destul de grele și destul de costisitoare. Aici e vorba de niște sisteme de iluminare automată în caz de incendiu, cu rezervoare de apă care stau pline tot timpul, care pornesc automat”, a declarat primarul Cornel Ionică în cadrul conferinței de presă din 16 decembrie.
De asemenea, a fost reabilitată și Piața Trivale, un proiect în valoare de 2.746.435 + TVA. În cadrul noii piețe se vor afla 70 de mese cu legume și fructe, magazine de alimentație publică, pâine, pește, mezeluri, brânzeturi, un birou și un laborator pentru medic veterinar.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii