Web Analytics
scris marți, 06.11.2018

Proiecte de pus în vitrină în Iașiul istoric: Marile muzee, readuse la viață cu bani europeni

Restaurarea muzeelor care funcționează în clădiri monumente istorice reprezintă poate cea mai mare provocare a administrației locale a Iașiului. Ferestre spre trecut și parte din patrimoniul cultural, acești martori muți ai dezvoltării urbei se numără printre atracțiile turistice tot mai vizitate. Dincolo de paradoxul construirii pe efortul și cheltuiala înaintașilor noștri și neputința contemporanilor nu de a ridica altele asemănătoare, ci de a le păstra pe cele moștenite, clădirile monument rămân o provocare. Frumoase, dar pretențioase în privința păstrării lor, aceste valori de patrimoniu, de fapt, se pierd. Celor care ar trebui să le păzească nu se preocupă suficient, iar cei care le dețin, de cele mai multe ori, nu au puterea financiară să le redea strălucirea de altădată. Câte asemenea clădiri din Iași au norocul să prindă viață ca în vremurile de odinioară? În primul rând, marile edificii, reprezentative pentru Iași: Palatul Culturii, Fundațiunea Universitară „Ferdinand I” / Biblioteca Centrală Universitară, Palatul Universitar din Copou – chiar dacă renovate într-o perioadă mai lungă decât a fost nevoie pentru construirea lor.

Proiecte de pus în vitrină în Iașiul istoric: Marile muzee, readuse la viață cu bani europeni

Citește tot articilul în:  Ziarul de Iași

Articol realizat pentru www.PressHub.ro/BaniEuropeni de Ziarul de Iași, în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită