Profesorul şi scriitorul Lucian Costache: „Nu tolerez impostura, din păcate încurajată şi întreţinută chiar de unii profesori, care consideră că e pragmatic ca temele care necesită citirea unei cărţi să fie copiate” (IV)

# Convorbiri neconvenţionale

# Informatică, matematică, ştiinţele – toate înnoite. Cu ele se legitimează în primul rând Colegiul Naţional „Ion C. Brătianu” unde profesaţi. Ce loc mai ocupă literatura? O mai simt elevii ca o necesitate pentru cultura lor generală? Sau învaţă, când învaţă, pentru notele din catalog?
– Sunteţi în eroare, domnule profesor. Colegiul nostru nu se mai legitimează doar cu ştiinţele pe care le enumeraţi. Evident, şi cu ele. Se obţin, în fiecare an, premii la olimpiade şi concursuri internaţionale la numeroase alte discipline, din aria umanistă: româna în primul rând, inclusiv la lingvistică, dezbatere, creaţie literară, limba latină, limbile străine, istorie, economie, psihologie şi sociologie, geografie, biologie, chimie şi fizică, la disciplinele sportive, la religie şi arte (corul şcolii, de exemplu). Absolvenţii noştri sunt printre primii, chiar primii, la examenele pentru facultate: medicina şi farmacia, automatică şi cibernetică, drept, filologie şi jurnalism, armată şi poliţie, SRI, ştiinţe politice şi administrative, politehnică, medicină veterinară şi horticultură. Nu e domeniu pe care elevii noştri să nu-l reprezinte. Aş fi bucuros ca tot mai mulţi dintre ei, după ce îşi asigură competenţa şi performanţele în carieră, să facă politică şi să ne scape de ospătari şi tractorişti (de toată lauda dacă şi-ar face doar meseria!) şcoliţi de pripas prin corupţie şi presiuni de tot felul. Să-şi iubescă ţara şi să fie, când e vorba de ea, la fel de intoleranţi şi de incomozi ca profesorul lor de română. 
Literatura nu e în pericol. E un impact enorm asupra consumatorilor de literatură. Se scrie mult, se publică pe măsură. E greu să faci repede o alegere. Rămânem pe marile valori, probate de critică şi de timp. Încercăm să ţinem pasul cu literatura actuală, cu contemporaneitatea. Se schimbă însă suportul: calculatorul, tableta, telefonul. Va trebui să-i convingem pe elevi că acestea sunt doar instrumente pentru a avea acces la literatură, la informaţie. Dacă citesc opera literară de pe ecran sau de pe pagina cărţii are mai puţină importanţă. Nu tolerez însă impostura, din păcate încurajată şi întreţinută de unii părinţi şi chiar de unii profesori, care consideră că e pragmatic ca temele care necesită citirea unei cărţi să fie copiate, adică să-i învăţăm să plagieze, cu alte cuvinte, pentru a fi pragmatic! E sigur o formă de impostură intelectuală să vorbeşti despre un text pe care nu l-ai citit. La colegiul nostru pretenţiile sunt mari, pentru că de aici se selectează intelectualii autentici, medici, profesori, ingineri, jurnalişti şi tot ceea ce înseamnă muncă intelectuală. Prin literatură, elevii trebuie să afle că limba română a produs mari valori universale, să fie conştienţi şi mândri că aparţin unui popor cu înzestrare artistică şi să poată, în cunoştinţă de cauză, să-şi apere limba şi naţionalitatea. Cei mai mulţi înţeleg asta. Pe ceilalţi îi sancţionăm (= stimulăm) prin note mici, prin sfaturi şi, uneori, prin înţelegătoare, binevoitoare ironie (armă redutabilă pentru cei inteligenţi, şi de o parte, şi de alta!) Se învaţă şi pentru note. Au nevoie de burse, de recunoaştere, sunt elevi pentru care concurenţa e bine-venită.

„Pentru elevi sunt toleranţa întruchipată şi nu sunt incomod decât pentru cei care abia mă cunosc”

# În ce relaţii vă aflaţi cu elevii? Obiecte ale muncii? Şcolarul la dispoziţia profesorului? Profesorul, angajatul care trebuie să presteze servicii? Altă modalitate? Care?
– Costache Lucian: Elev-obiect al muncii? Magister dixit? Profesorul-funcţionar-prestator la stat? Nici vorbă! Am o relaţie excelentă cu elevii mei. Sunt prea deştepţi ca să nu înţeleagă efortul pe care-l fac pentru ca ei să înţeleagă munca unor întregi generaţii pentru a produce valori culturale cu care ei să se mândrească. Mă bucur mereu de prezenţa lor, deşi nu ştiu mereu să le-o arăt. Poate nici nu vreau, pentru că sunt cum aţi spus, adesea ,,intolerant’’ şi ,,incomod’’. Orele mele sunt frumoase şi pline de viaţă. Când vine notarea, atunci – ca în orice efort care trebuie răsplătit după interesul dovedit, după munca şi sensibilitatea fiecăruia, de! munca intelectuală se notează cel mai adesea individual, chiar şi atunci când munceşti în echipă – e ca salariul la sfârşit de lună: după muncă, şi răsplata! Pentru elevi sunt toleranţa întruchipată şi nu sunt incomod decât pentru cei care abia mă cunosc. În clasa a XII-a mă înţeleg pe deplin şi devin recunoscători pentru întreaga lor viaţă, pentru că le-am fost unul dintre cei mai devotaţi profesori, că am muncit alături de ei şi nu mi-am bătut joc de carte prin comoditatea şi minciuna notelor mari, nemeritate.
Prof. Marin Ioniţă