Alexandru Theodor Ionescu s-a născut în satul Udupu, judeţul Teleorman, în 1950 și a absolvit Facultatea de Filologie, secţia Română- franceză din cadrul Universităţii din Cluj. De-a lungul vieţii a avut o intensă activitate didactică, fiind profesor de limba română şi franceză la diferite şcoli şi licee din zona şi municipiul Curtea de Argeş, devenind în 1993 lector asociat de literatură universală şi comparată la Facultatea de Filologie a Universităţii din Piteşti.

Cea mai consistentă parte a activității sale didactice a fost legată de numele Colegiului Național ”Vlaicu Vodă”

Între anii 1988-2005 Al. Th. Ionescu a fost responsabil al Cercului profesorilor de limba şi literatura română din liceele din municipiul Curtea de Argeș și metodist al Inspectoratului Școlar Județean Argeş. De asemenea, a fost participant la diverse stagii privind formarea formatorilor, membru al Consiliului Consultativ al profesorilor de limba română şi membru în Comisia Naţională a Olimpiadei de limba şi literatura română, inclusiv în 2008. Cea mai consistentă parte a activității sale didactice a fost legată de numele Colegiului Național ”Vlaicu Vodă”. Profesorul Al.Th. Ionescu a fost și un cunoscut şi apreciat cronicar literar, care a publicat în revistele “Echinox”, “Calende”, “Argeş”, “Vatra”, “Familia”, “Tribuna”, “Viaţa studenţească”, “Paralela 45” etc. La revista “Echinox” a publicat cronici literare, cu deosebire în perioada studenţiei (1970-1974). În volum a debutat în anul 1995, cu lucrarea “Aventura prozei scurte în anii ’80”, publicată de Editura “Calende” din Piteşti. A continuat cu cartea “Mircea Nedelciu. Monografie” – publicată de Editura “Aula” din Braşov, în anul 2001. Tot la Editura “Aula” a publicat cartea “George Bacovia – o antologie comentată”. Criticul literar Al.Th. Ionescu este prezent cu contribuţii importante şi în câteva volume colective. Împreună cu Miron Cordun, Nicolae Oprea şi Călin Vlasie, Al. Th. Ionescu reîntemeiază, în anul 1991, la Piteşti, revista “Calende”. În acelaşi timp, a desfăşurat o intensă activitate gazetărească şi în presa locală, fiind senior editor la cotidianul “Argeş Expres”. Prin grija redacţiei, articolele publicate în acest ziar au apărut postum, în două volume, îngrijite de academicianul Gheorghe Păun: “A(l)titudini” – 2009 şi “A(l)titudini culturale” – 2010. Al.Th. Ionescu a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Piteşti, al Societăţii de Ştiinţe Filologice – Filiala Curtea de Argeş și al Asociaţiei Ziariştilor din România.

Filosoful Leonid Dragomir, despre Al. Th. Ionescu

Filosoful Leonid Dragomir îşi aminteşte cu nostalgie de perioada pe care a împărţit-o cu Al. Th. Ionescu. „Cred că nicio carte nu poate înlocui şansa de a întâlni o persoană reală, un suflet întrupat care ştie şi poate să-ţi elibereze sufletul îngropat în prejudecăţi, manipulări ş.a. Aici e superioritatea religiei creştine faţă de oricare alta: Dumnezeul întrupat are cel mai înalt grad de realitate. Comparativ cu autorii pe care îi ştim din cărţile lor, dar nu i-am întâlnit direct, sau cu personajele livreşti, persoanele reale întâlnite faţă către faţă continuă şi atunci când nu mai sunt să ne marcheze pe căi ştiute ori cel mai adesea neştiute existenţa. Mai mult, am sentimentul că în curgerea apocaliptică a timpului, ele ne oferă o anume certitudine a realităţii. Mie aşa mi se întâmplă când, în momentele de criză, mă gândesc la Al. Th. Ionescu. Îmi vin, desigur, în minte imagini ale sale, întâmplări trăite împreună, vorbe pe care mi le-a spus, există cărţile sale şi cei pe care i-a iubit. Dar când spun mă gândesc la el înţeleg că gândesc împreună cu el: este acela în care mă văd mai aproape de ceea ce sunt, cel prin care mă raportez la mine sau la ceea ce este mai adânc decât mine. Aşa era şi atunci când trăia, doar că acum procesul s-a interiorizat. Prezenţa sa însă nu s-a stins, ci dimpotrivă, e mai aproape acum decât atunci când timpul şi spaţiul ne despărţeau adesea. El face parte din fiinţa mea. Aşa se întâmplă cu toţi oamenii pe care i-am întâlnit cu adevărat, nu doar am trecut unii pe lângă alţii, însă cu aceia care nu mai sunt accentele sunt mult mai pregnante. De aceea în singurătatea noastră cea mai adâncă morţii sunt mai vii decât cei vii. Nu-i putem uita decât cu riscul de a uita de noi înşine, adică de a uita să existăm. Lucrul acesta se va întâmpla inevitabil, ştim asta, dar faptul că cei morţi au devenit parte din fiinţa noastră, face mult mai credibilă învierea cea de pe urmă. Dacă fiecare moare singur, cred că nu putem învia decât împreună. Faţă cu această nădejde, cea mai mare a umanităţii, ce mai contează uitarea la care lumea ne condamnă uneori la scurt timp după ce am părăsit-o?”, scrie Leonid Dragomir pentru revista literară ”Argeş”.

”Altehaș era în primul rând un om de caracter”

Cu aceeaşi preţuire se raportează la acest Om cu adevărat frumos şi scriitorul Radu Aldulescu. Pentru acesta, ,”criticul de provincie” Al. Th. Ionescu se ridica mult peste alţi critici de talie naţională. ”Altehaș era în primul rând un om de caracter, detașat de politicile literare conjuncturale, specializate din a face din alb negru și invers, adică din autori mediocri autori valoroși și invers. Este, în ce mă privește, abilitatea de căpătâi și a așa-zișilor critici de prim-plan de astăzi, care girează și gestionează cu mână forte haosul valoric și falimentul literaturii române contemporane. Ei bine, din fericire pentru el și pentru speranța de resuscitare a literaturii române contemporane de la noi, Altehaș nu era un critic de prim-plan, ci format în reviste de provincie și prin lecturi asidue din clasici. Pentru el, moralitatea și responsabilitatea actului critic, ca să folosesc sintagme mari, uzate, călcate-n picioare de criticii automutilați de propriul simț al umorului (caracterul, ca și spiritul critic, este la ei o chestiune de simț al umorului) nu erau vorbe-n vânt, despre care se spune că nu te pun în fruntea mesei și nu-ți dau să mănânci, procurându-ți acea obezitate morbid indispensabilă supraviețuirii și parvenirii în mediul literar autohton”, scrie Radu Aldulescu în revista ”Argeş”.