# Convorbiri neconvenţionale

# De la vechii povestitori, la scriitorii contemporani… Ce literaţi născuţi la Aref ne prezentaţi, alţii în afară de cei intraţi în istoria literaturii, Horia Bădescu şi Ion C. Ştefan?
– Povestitori pe care-i ascultam cu sufletul la gură au fost în primul rând părinţii dar şi bătrânii satului, întâlniţi la clăci, la şezători sau la câte o treabă prin gospodărie. Cei şcoliţi şi-au dovedit arta povestitului în cărţile scrise. Pe lângă cei doi – Horia Bădescu şi Ion C. Ştefan – mai există un al treilea membru al Uniunii Scriitorilor. Se numeşte Victor G. Stan. De 25 de ani conduce revista „Destine” şi cenaclul literar cu acelaşi nume din Bucureşti. Scrie versuri şi proză. De câţiva ani este şi preşedintele Filialei Literatură pentru copii şi tineret a U.S.R. Alţi şapte arefeni au scris şi publicat cărţi fără pretenţii de a fi primiţi în USR. Este vorba de învăţătoarea Elena Bădescu – mama lui Horia – aviatorul Ilie Cârstea, prof. Ion C. Radu, fotograful Geo Dobrin, medicul Gheorghe Bârlă, tehnicianul Nicolae Buzoiu – Arefu, prof. universitar Titi (Gheorghe) Ciulbea şi subsemnatul. Iată o cifră rotundă a mânuitorilor de condei, zece. Nu cred că sunt multe localităţi care să se poată mândri cu atâţia „ziditori de slovă”…
„Cu elevii şcolii, soţia mea a organizat o formaţie de solzari cu care a câştigat în 1986 premiul I pe ţară”
# Efemerele colonii de pe Valea Argeşului ale constructorilor sistemului hidroenergetic, au influenţat în vreun fel viaţa comunităţii?
– Coloniile constructorilor sistemului hidroenergetic au influenţat viaţa comunităţii şi în rău, şi în bine. În rău, au dezvoltat în sufletul arefenilor pofta de bani şi zgârcenia. Dacă înainte de venirea lor, din surplusul gospodăriei dăruiau cu largheţe câte ceva nevoiaşilor sau sărmanilor care băteau în poartă, astăzi cu mare greutate mai dăruiesc ceva fără să se gândească la bani.
În bine, i-au învăţat pe arefeni la Crăciun când taie porcul să nu-i mai ia pielea, ci să-l pârlească pentru obţinerea gustosului şorici.
Până la venirea lor, arefenii luau pielea porcului şi din ea făceau opincile pe care le purtau iarna, primăvara şi toamna. Vara umblau desculţi. Pe linia culturii populare, de la ei am învăţat să folosim solzul ca pseudoinstrument pentru cântat. Cu elevii şcolii, soţia mea, profesoara Bădescu Angela a organizat o formaţie de solzari cu care a câştigat în 1986 premiul I pe ţară şi titlul de laureat în cadrul Festivalului Naţional „Cântarea României”. Şi astăzi folosim solzul în cadrul ansamblului folcloric „Muntişor”. Păcat că în şcoală nimeni nu mai insistă ca elevii să înveţe să cânte din el…
# Ce a însemnat pentru arefeni barajul de la Vidraru, centrala hidroelectrică de sub pământ, un colţ de mare între munţi, vestitul drum Transfăgărăşan?
– Barajul şi lacul Vidraru – această albastră mare în munţi – este o mândrie pentru arefeni, centrala hidroelectrică o binefacere, că o dată cu ea s-a electrificat şi localitatea noastră, iar Transfăgărăşanul o dovadă a cutezanţei şi a puterii creatoare a omului, când îşi foloseşte în egală măsură mintea şi voinţa.
Toate trei contribuie la îmbunătăţirea vieţii comunităţii.
Prof. Marin Ioniţă