Demersurile strămutării Şcolii Normale Carol I din Bucureşti la Câmpulung au început în anul 1887. Terenul pe care urma să se construiască un local propriu a fost ales de Dimitrie Sturza şi Spiru Haret, lângă Biserica Flămânda din Câmpulung, unde fusese o şcoală cu întreţinere gratuită pentru cei ce învăţau, încă de la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Tratativele pentru cumpărarea a 10 hectare s-au purtat între Dimitrie A. Sturza, ministrul Instrucţiunii Publice, şi Istrate Rizeanu, primarul oraşului Câmpulung, ca reprezentant al Consiliului Comunal. Planul construcţiei şcolii a fost întocmit de arhitectul Socolescu, iar lucrările de construcţie au fost conduse de Giovani Batista Dreina. Piatra fundamentală a monumentalei clădiri s-a pus pe 26 octombrie 1892. În cele ce urmează vă prezentăm a doua parte a unora dintre cei mai cunoscuți profesori ai Școlii Normale Carol I de la Câmpulung.

Profesorul Ioan Gh. Marinescu (1879-1954) – ştiinţele naturii, director

Figură de seamă a învăţământului românesc, a fost în perioada interbelică în patru rânduri director al Şcolii Normale Carol I din Câmpulung, inspector general al Învăţământului Normal Primar din România, apoi primar al Câmpulungului (1942-1946). A scris numeroase cărţi, între care se distinge monumentala monografie „Şcoala Normală Carol I din Câmpulung-Muscel. Trei pătrimi de veac de activitate”, tipărită în 1943 (919 pagini). A donat şcolii întreaga sa bibliotecă.

Profesorul Dimitrie Baciu (1883-1946) – limba franceză şi latină, director

Eminent pedagog câmpulungean, care după absolvirea Facultăţii de Litere din Bucureşti a urmat cursuri de perfecţionare la Sorbona şi Collège de France. A predat la Şcoala Normală Carol I din Câmpulung (1911-1913), apoi la Liceul „Dinicu Golescu” (1913-1944), fiind în două rânduri director al liceului. A cerut să fie înrolat ca voluntar în Primul Război Mondial, deşi în calitate de director putea rămâne la catedră. S-a remarcat printr-o intensă activitate publicistică în revistele câmpulungene, cu subiecte dedicate rolului şcolii.

Profesorul Ion D. Ţicăloiu (1891-1970) – limba română

Unul dintre profesorii străluciţi ai şcolii româneşti, a făcut studii de filologie romanică la Universitatea din Berlin (1911-1915) şi a obţinut titlul de doctor în filologie la Universitatea din Hamburg (1924). A fost profesor la Liceul „Dinicu Golescu” din Câmpulung (1922-1948), iar în perioada interbelică a publicat numeroase studii lingvistice în reputate reviste din Germania şi România. S-a bucurat de preţuirea unor savanţi ca Nicolae Iorga, Ioan Bianu sau Alexandru Rosetti. Dat afară din învăţământ în 1949 pentru atitudinea sa faţă de regimul comunist, a executat doi ani de detenţie politică severă (1952-1954) în lagărul de la Canalul Dunăre – Marea Neagră.

Profesorul Gheorghe Mitu (1903-1979)  fizică şi chimie, director

Unul dintre cei mai preţuiţi şi iubiţi profesori de la Şcoala Normală Carol I din Câmpulung, unde a predat între 1927 şi 1949. A fost directorul acestei prestigioase instituţii în două rânduri: 1935-1937 şi 1939-1940. Elevii normalişti şi-l amintesc ca pe un părinte pentru felul în care s-a îngrijit de ei toţi. Model de punctualitate, a fost respectat de cei din jur pentru deosebita sa pregătire profesională. Aşa cum mărturisea un fost elev al său (Nicolae Oprescu), a ştiut să fie director în cabinetul directorului şi profesor în cancelaria profesorilor.

Profesorul Ilie Stănculescu (1906-1977) – pedagogie, director

Premiant întâi în toate clasele şi şef de promoţie al Şcolii Normale Carol I din Câmpulung, şi-a început cariera în 1926 ca învăţător la şcoala pe care a absolvit-o. A fost un strălucit profesor de pedagogie, psihologie şi practică pedagogică, director al şcolii de aplicaţie (1942-1950) de pe lângă Şcoala Normală, director al Şcolii Normale (1950-1960). Şi-a pus talentul şi dăruirea în slujba învăţământului câmpulungean o jumătate de veac, perioadă în care 50 de serii de învăţători au primit îndrumarea sa competentă. A elaborat studii şi manuale, este unul dintre coautorii monografiei „Câmpulung-Muscel, ieri şi azi” (1974). Pentru activitatea sa didactică de excepţie a primit titlul de „Profesor emerit”. „Opera” sa de căpetenie este însă reprezentată de cei peste 2000 de învăţători pe care i-a format, fiind supranumit „un dascăl al dascălilor”.

Profesorul Alexandru Cristescu (1909-circa 2000) – ştiinţele naturii

Absolvent al Facultăţii de Ştiinţe Naturale din Bucureşti, şi-a început cariera la liceele „I. C. Brătianu” din Piteşti şi „Dinicu Golescu” din Câmpulung. A fost apoi profesor 30 ani la Şcoala Normală Carol I, unde s-a bucurat de aprecierea deosebită a colegilor şi elevilor săi. Decorat pentru fapte de arme în al Doilea Război Mondial, şi-a încheiat cariera ca lector universitar la Institutul Pedagogic din Piteşti. Autor de studii şi articole, şi-a predat cu mare pasiune disciplina. Pentru activitatea sa prodigioasă i s-a acordat titlul de „Profesor emerit”.

Profesorul Benone Săvoiu (1910-1973) – limba română

Student al marilor profesori Nicolae Cartojan, Dimitrie Caracostea ori C. Rădulescu-Motru, absolvent în 1936 al Facultăţii de Filozofie şi Litere a Universităţii din Bucureşti, a predat la Liceele „Gh. Şincai” din Bucureşti, „Moise Nicoară” din Arad şi la Liceul de Aviaţie din Mediaş. În 1940 s-a stabilit în oraşul natal, Câmpulung, unde a fost profesor la Şcoala Normală Carol I (1940-1944) şi la alte instituţii de învăţământ. Toate seriile de elevi şi l-au amintit ca pe un profesor integru, cu o solidă formaţie intelectuală. Pasionat de profesiune şi dedicat meseriei sale, a străbătut scrâşnind din dinţi anii grei de după reforma învăţământului din 1948. Teza sa de licenţă „Mateiu I. Caragiale – omul şi opera” (1936), prima cercetare care vizează ansamblul operei mateine, a fost publicată postum în 2007 de Adrian Săvoiu la Editura Ars Docendi din Bucureşti.
M.I.