Web Analytics
scris sâmbătă, 02.12.2023

Prinşi la Piteşti când voiau să fure sârma de cupru de la un motor

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal, privind săvârșirea infracțiunii de tentativă de furt, și au reținut doi bărbați, unul în vârstă de 28 de ani, din Moșoaia, celălalt – de 26 de ani, din Băbana.

Prinşi la Piteşti când voiau să fure sârma de cupru de la un motor

Citeşte şi: Pitești. Un tânăr a furat bani din vestiarul unui magazin

Potrivit Biroului de presă al IPJ Argeş, în seara de miercuri, 29 noiembrie, cei în cauză, împreună cu un minor în vârstă de 17 ani, ar fi pătruns, fără drept, într-o gospodărie din municipiul Pitești, de unde ar fi demontat firele din cupru ale unui motor neutilizat, pe care le-ar fi strâns pentru a le fura.

Ei au fost, însă, surprinși de proprietari, care au anunțat poliția. După administrarea probatoriului, împricinații au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Apoi au fost prezentați de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, în fața instanței, care a dispus în cazul lor arestul preventiv pentru 30 de zile.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *