Web Analytics

articol scris miercuri, 17 septembrie 2025

Prins la Topoloveni conducând băut și cu permisul anulat

Marți, 16 septembrie, polițiștii Formațiunii Rutiere Topoloveni au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Priboieni, care conducea un motociclu pe DC 97A - Topoloveni.

În urma verificărilor în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat că omul figurează cu permisul de conducere anulat, a precizat Biroul de presă al IPJ Argeș.

Citește și: Tânăr din Argeș, reținut pentru loviri. Cum s-a petrecut fapta

De asemenea, din discuțiile cu el, polițiștii l-au suspectat că a consumat alcool. Prin urmare, el a fost verificat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare mult mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Așa că a fost condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice în vederea stabilirii, prin analize de specialitate, a valoarii alcoolemiei în sânge.

În cauză au fost întocmite acte premergătoare privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără drept și conducere sub influența alcoolului. Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.

Citește și: Delicte silvice în Argeș! Cinci bărbați, amendați de Poliție

Citește și: O descoperire arheologică schimbă istoria Piteştiului. Peste 200 de schelete de om au fost găsite în subsolul Bisericii „Sfântul Mina” din Piteşti

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nivelul apei la Cernavodă a crescut după detonările de pe Brațul Bala. Ministrul Apărării: „Un câștig net de cel puțin 4 centimetri”

Nivelul apei la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă a crescut cu 2 centimetri față de ziua precedentă, deși estimările indicau […] Citește!

APCE cere TVA 0% pentru panourile fotovoltaice și bateriile de stocare. Ce schimbări propune pentru consumatori și firme

Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie (APCE) solicită Parlamentului adoptarea, în regim de urgență, a unui pachet de măsuri […] Citește!

TollRO intră în vigoare de la 31 august 2026. Cum se calculează noua taxă pentru camioane și cât vor plăti transportatorii

România va introduce, începând cu 31 august 2026, sistemul electronic de taxare TollRO, destinat vehiculelor de transport marfă cu masa […] Citește!

Fost angajat, acuzat că și-a șantajat fostul șef cu 600.000 de euro și amenințări cu moartea

Un bărbat din București este cercetat de procurori după ce ar fi încercat să obțină 600.000 de euro de la […] Citește!

Tratatul de Aliata cu Antanta

4 August 1916: A fost semnat Tratatul de alianţă dintre România şi Antanta (Franţa, Marea Britanie, Rusia şi Italia)

   În ziua de 4 August 1916 a fost semnat, la Bucureşti, Tratatul de alianţă dintre România, pe de o […] Citește!

Ministerul Sănătății activează planurile speciale pentru caniculă. Ambulanțele vor fi suplimentate, iar spitalele, verificate

Ministerul Sănătății a anunțat, luni, activarea planurilor speciale de intervenție pentru perioadele cu temperaturi extreme, solicitând direcțiilor de sănătate publică, […] Citește!

Canicula blochează transportul de mare tonaj. CNAIR interzice circulația camioanelor în patru județe

Traficul vehiculelor de mare tonaj va fi restricționat astăzi, între orele 12:00 și 20:00, pe mai multe drumuri naționale, drumuri […] Citește!

Microsoft trage semnalul de alarmă: Hackerii folosesc Wi-Fi-ul hotelurilor pentru a fura parole și date

Microsoft avertizează asupra unei noi campanii de spionaj cibernetic care vizează persoanele conectate la rețelele Wi-Fi din hoteluri, aeroporturi și […] Citește!

Control de urgență la Garda de Mediu în cinci județe

Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a dispus luni trimiterea Corpului de Control la comisariatele Gărzii Naționale de Mediu din […] Citește!

FILE PHOTO: Pfizer vaccine photo illustration

Polonia intră în război cu Pfizer: refuză să plătească 1,3 miliarde de euro pentru vaccinurile anti-COVID-19 și atacă sentința

Polonia încearcă să blocheze executarea unei hotărâri judecătorești care obligă statul să plătească aproximativ 1,3 miliarde de euro companiilor Pfizer […] Citește!

Cât mai rezistă Centrala de la Cernavodă? Directorul anunță termenul-limită dacă Dunărea continuă să scadă

Unitatea 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă ar mai putea funcționa aproximativ cinci zile dacă nivelul Dunării va continua […] Citește!

LPF a modificat programul etapei a 4-a din SuperLiga. Universitatea Craiova – FC Argeș se joacă duminică, de la ora 21,30

Liga Profesionistă de Fotbal, împreună cu deținătorul drepturilor TV EAD, a anunțat modificări în programul etapei a patra din SuperLiga, […] Citește!

Omul săptămânii

Constantin Menciu

Opinie

dan-andronic-editorial

„Șoricelul” Bolojan recunoaște că împarte cașcavalul cu „șobolanii” de la AUR

Din ediția tipărită

Zeci de clădiri din Câmpulung prezintă pericol public

Cu proprietar privat sau aparținând municipalității, 23 de clădiri din municipiul muscelean sunt în diverse stadii de degradare, multe dintre […] Citește!

Una rece, alta fierbinte în Muscel. La Cetăţeni, opinie cu rezerve asupra situaţiilor financiare, la Mihăeşti, neconformităţi semnificative

Un audit financiar și un audit de conformitate efectuate la unitățile administrativ teritoriale Cetățeni, respectiv Mihăești au evidențiat situații diferite, […] Citește!

Foto-pamflete

Aniversare la Câmpulung! 70 de ani de la fabricarea în serie a primului autoturism românesc, după război

Industria auto din România a renăscut după Al Doilea Război Mondial la Câmpulung, acolo unde primul autoturism fabricat în serie […] Citește!

Directorii de la „Iulia Zamfirescu” și „Alexandru Odobescu” și-au dat liceele în judecată pentru sporul de condiții vătămătoare

După ce fostul director adjunct al Liceului „Iulia Zamfirescu” din Mioveni, profesorul Valeriu Fianu, a fost dat afară ca urmare […] Citește!

Foto-pamflete

Slujbă de hram la 400 de ani de la ctitorire la Biserica „Sfântul Ilie” din Câmpulung

Ziua sărbătorii Sfântului Ilie Tesviteanul nu a mai fost prinsă în perioada desfășurării manifestărilor dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung, deși sfântul […] Citește!

Fostul şef al Poliţiei Câmpulung s-a căsătorit cu iubita care a încercat să-l scape de vina accidentului de anul trecut

A greșit cândva, dar acum e fericit! Aflat în termenul de supraveghere după condamnarea cu suspendare de anul trecut, fostul […] Citește!

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete