Web Analytics

articol scris duminică, 07 iunie 2026

Prins de două ori băut la volan în aceeași dimineață

În dimineața zilei de 06 iunie a.c., în jurul orei 06:30, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au depistat în trafic un bărbat de 48 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe str. Mică din municipiul Pitești, cel în cauză emanând halenă alcoolocă, fapt pentru care a fost testat cu aparatul etilotest.

Având în vedere că rezultatul a fost mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii valorii alcoolemiei în sânge.

De asemenea, în urma verificării efectuate în trafic a rezultat că autoturismul avea valabilitarea inspecției tehnice periodice (I.T.P.) expirată și nu figura cu poliță de răspundere civilă obligatorie auto (R.C.A.) valabilă, aspecte ce implică răspunderea de natură contravențională.

Ca urmare a celor constatate, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului , iar dreptul de a conduce a fost suspendat.

Totodată, ca urmare a abaterilor de natură contravențională, au fost aplicate două sancțiuni, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, respectiv conform Legii 137/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, fiind aplicate și măsurile complementare de retragere a certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.

În aceeași zi, în jurul orei 09:30, același bărbat a fost depistat din nou de polițiști, conducând același autoturism.

Citește și Băut, a furat o mașină și avea și permisul suspendat. Ce s-a întâmplat

În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat a doua oară o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, cel în cauză fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii valorii alcoolemiei.

Pentru a doua depistare, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără drept, sub modalitatea conducerii cu dreptul de a conduce suspendat, conducere sub influența alcoolului și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, sub modalitatea conducerii unui autovehicul ale cărui plăcuțe cu numărul de înmatriculare au fost retrase , în care cercetările se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

În aceeași zi, după administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 48 de ani a fost reținut pentru 24 de ore , pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 07 iunie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de dispunere a unor măsuri preventive.

Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea întregii activități infracționale și a împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dublă campioană olimpică, în stare critică după ce a suferit arsuri grave într-un incendiu izbucnit în locuința sa

Maria Shurochkina, fostă înotătoare rusă în vârstă de 31 de ani și dublă campioană olimpică la înot sincron, a fost […] Citește!

Reacții după ce Nicușor Dan i-a interzis jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă de la Cotroceni

Decizia președintelui Nicușor Dan de a-i interzice jurnalistului Ovidiu Vanghele accesul la conferințele de presă de la Palatul Cotroceni a […] Citește!

Accident mortal pe DN13, la ieșirea din Brașov. Un bebeluș de trei luni a murit, iar alte trei persoane au fost rănite

Un bebeluș de numai trei luni a murit într-un accident rutier produs marți seară, 10 noiembrie 2026, pe DN13, la […] Citește!

CASS ar putea fi eliminat pentru mame și veterani de la 1 ianuarie 2027. Anunțul lui Florin Manole

Românii care beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului ar putea scăpa de contribuția de asigurări sociale de sănătate începând cu […] Citește!

Spania cere blocarea TikTok! Peste 48 de milioane de vizualizări ale unor postări legate de abuzuri asupra copiilor

TikTok ar putea fi suspendat temporar în Spania, după ce o investigație jurnalistică a scos la iveală amploarea distribuirii unor […] Citește!

Scandal de spionaj în armata americană: Un militar SUA, arestat în Marea Britanie. Este suspectat că ar fi colaborat cu Rusia

Un caz de presupus spionaj zguduie cooperarea militară dintre Statele Unite și Marea Britanie. Un militar american în vârstă de […] Citește!

Argeș. 10.270 de șomeri înregistrați la final de octombrie 2026. De unde provin

La sfârșitul lunii octombrie, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș erau înregistrați 10.270 șomeri (din care […] Citește!

Programul etapei a 16-a din SuperLiga. Când se joacă FC Argeş – FCSB

LPF a anunțat programul etapei a 16-a din SuperLiga, care se va juca în penultimul weekend al lunii noiembrie. În […] Citește!

Mircea Sandu contestă strategia lui Răzvan Burleanu

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu (74 de ani), a taxat dur activitatea actualei conduceri a FRF, […] Citește!

Becali, colaboratori noi pentru transferurile de jucători de la FCSB

Gigi Becali (68 de ani) este pus pe fapte mari după o primă parte de sezon modestă făcută de FCSB. […] Citește!

Schimbări fiscale majore pentru industria auto din România: Premierul Luca Niculescu anunță noi facilități pentru companii

Industria auto, unul dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești, ar urma să beneficieze de măsuri fiscale și programe […] Citește!

Lovitură pentru angajații Salinei Praid: 60 de oameni vor rămâne fără loc de muncă în noiembrie

Aproape jumătate dintre angajații Salinei Praid urmează să își piardă locurile de muncă în această lună, la mai bine de […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Doi paşi până la Apocalipsă : Crahul AI de la bursele americane ameninţă însăşi viabilitatea creditului cu dobândă

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete