Web Analytics
scris joi, 30.03.2017

Principiul dominoului: toţi bugetarii vor salarii triple, pe modelul CJ

01 cj argesDezvăluirile din Jurnalul de săptămâna trecută, privind salariile mărite cu 300% la Consiliul Județean, au agitat spiritele în rândurile celorlalți bugetari din Argeș ce nu au beneficiat de  sporurile pe care și le-au adăugat la lefuri confrații din aparatul propriu al CJ. Am stat astfel de vorbă cu doi dintre șefii unor direcții din subordinea CJ care nu au beneficiat de același tratament, dar și cu patru primari argeșeni. Am cerut punctul de vedere al prefectului Emilian Dragnea și prezentăm, de asemenea, și poziția președintelui Consiliului Județean, Dan Manu.

Principiul dominoului: toţi bugetarii vor salarii triple, pe modelul CJ

Directorul Macovei de la DGASPC: „Oamenii nu sunt încântaţi de salarii, ca să nu spun altfel”

5 adrian macoveiAdrian Macovei, director DGASPC Argeș: „Salariații sunt puțin afectați. Nu sunt mulțumiți de salarizare și fac niște demersuri pe linie sindicală. Au discutat și pe la Consiliul Județean. Deci ei au încercat așa, dar au primit răspunsul că nu se aplică prevederile. S-a invocat o hotărâre de Consiliu. Nu sunt încântați, ca să nu spun altfel. Eu sper că legea asta a salarizării unice o să ducă la o salarizare cât de cât echitabilă”.

Directorul Badea de la Evidenţa Populaţiei: „Nu se doreşte ca nivelul nostru de salarizare să fie similar cu cel de la nivelul aparatului de specialitate al CJ”

5 badeaOdată cu mărirea salariilor angajaţilor din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean au existat solicitări similare şi din partea personalului de la Direcţia Generală  pentru Evidenţa Populaţiei Argeş, instituţie din subordinea CJ. Iată ce spune directorul acestei structuri, Viorel Badea: „Cel mai probabil o să organizez pe parcursul acestei săptămâni o conferinţă de presă pe acest subiect. Vreau să vă spun că, la fel ca la nivelul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Argeş, şi la nivelul Direcţiei Generale pentru Evidenţa Populaţiei Argeş a fost pusă în aplicare decizia Curţii Constituţionale a României nr. 794 din 2016. După punerea în aplicare a deciziei CCR de către preşedintele CJ Argeş pentru aparatul de specialitate, în baza aceloraşi acte am pus şi noi în aplicare aceeaşi decizie. Au fost trimise acte administrative, dar, din păcate, având în vedere că noi suntem o instituţie subordonată, nu am putut face solicitare de deschidere de credite la vremea respectivă ca să putem semna drepturile cuvenite încă din luna ianuarie. Am prorogat plata acestor drepturi pentru luna februarie 2017. Am făcut solicitarea de deschidere de credite pentru a ni se acorda drepturile cuvenite la nivelul lunii februarie cu decizia CCR şi cu Ordonanţa 2/2017 de majorare a salariilor cu 20% şi din păcate s-a încercat boicotarea instituţiei noastre în a beneficia de aceste drepturi care sunt stabilite prin act administrativ și care au aceeaşi putere juridică cu actele emise la nivelul aparatului de specialitate al CJ Argeş. Boicotarea s-a realizat prin nealocarea sumelor bugetare necesare pentru acordarea drepturilor salariale întregului personal de la nivelul CJ”.
De ce s-au încălcat aceste drepturi? Ne explică tot directorul Direcţiei Generale pentru Evidenţa Populaţiei Argeş, Viorel Badea: „Se pare că nu se doreşte, deşi facem parte din aceeaşi familie ocupaţională, ca nivelul de salarizare să fie similar cu cel de la nivelul aparatului de specialitate al CJ. Acesta este adevăratul motiv, transmis în mod neoficial. În realitate s-au încercat diferite pretexte de neîncadrare a unor prevederi legale, faţă de actele administrative emise de noi… În cazul în care s-ar dori ca să nu se aplice acele acte administrative, atunci salariile noastre ar fi mult mai mici, adică mai puţin de jumătate din ce au colegii noştri din aparatul de specialitate al CJ”.

„Vom utiliza toate căile legale pentru a putea să se bucure şi personalul nostru de aceleaşi drepturi”

Pe viitor, activitatea Direcţiei Generale pentru Evidenţa Populaţiei Argeş ar putea fi blocată: „Evident că sunt nemulţumiri. Dintr-o dorinţă de blocare instituţională a noastră, nu ne-au fost viraţi banii necesari pentru acordarea dublării salariale cuvenite lunii februarie la termenul prevăzut de lege, în speranţa că actele noastre administrative nu vor fi puse în aplicare. Din fericire, legislaţia îl obligă pe angajator ca în primul rând să achite drepturile salariale ale angajaţilor, lucru care s-a şi întâmplat, iar ulterior să achite celelalte. Noi le-am plătit aşa cum trebuie să fie majorate, problema se pune că nu am avut fonduri decât pentru achitarea drepturilor salariale, nu ni s-au  alocat fonduri şi pentru achitarea accesoriilor salariale, adică impozit la CAS, la şomaj etc. Nu ni s-au pus la dispoziţie formele necesare, ceea ce ar putea duce în viitor la blocarea activităţii instituţiei pentru că, dacă nu se achită contribuţiile sociale, este evident că vor fi blocate fondurile. Noi sperăm că se va ajunge la înţelepciunea necesară şi ni se vor acorda sumele cuvenite prin lege şi pentru noi, așa cum au aprobat în cazul dumnealor. În situaţia în care, până la adoptarea bugetului de către Consiliul Judeţean, care va avea loc pe data de 30 martie,  nu se va găsi o soluţie cu privire la alocarea fondurilor necesare, atunci vom utiliza toate căile legale pentru a putea să se bucure şi personalul nostru de aceleaşi drepturi”, mai spune Viorel Badea.
În ceea ce priveşte numărul de angajaţi de la Evidența Populației, directorul Badea spune că aceasta ar avea cel mai mare deficit de personal dintre instituţiile subordonate Consiliului Judeţean: „Suntem o mână de oameni care încercăm să ne facem treaba cu foarte mult profesionalism. Avem cel mai mare deficit de personal dintre toate structurile instituţionale care sunt în subordinea CJ. Deficitul de personal este de peste 50%.  Din 42 de posturi prevăzute, avem ocupate în momentul de faţă numai 18”.

Primarul de la Băbana: „În ritmul ăsta, nu va mai rămâne un leu pentru investiţii”

5 bebe ivan01Iată ce spune Bebe Ivan, primarul comunei Băbana, vizavi de diferențele mari de salarizare: „Cum a făcut Consiliul Județean, au făcut toate primăriile din România. Și la noi la Băbana s-au mărit salariile! Au venit cu liderul de sindicat, cu hotărârea Curții Constituționale. Se respectă, nu se respectă, îi face dosar penal primarului pentru abuz în serviciu. La noi este adevărat că s-a dat mai târziu, dacă nu mă înșel, la noi de luna aceasta s-au mărit salariile. Prima dată, de la început de an, s-a mărit cu 20% și apoi cu încă 20%. Deci, ipotetic, la 2.000 de lei, mărirea a însemnat aproape până la 3.000 de lei. Mă refer la secretar și contabilul-șef. Pe lângă ăia 20% care i-a dat Guvernul la bugetari, au venit și cei 20%. De aceea se urgentează cu legea salarizării pentru că ați văzut că și dl Văcăroiu a spus că în ritmul ăsta nu va mai rămâne un leu pentru investiții în anul acesta. La Băbana, electricianul are acum 1.450 de lei în mână, înainte lua 1.100, bibliotecara lua 1.200 de lei, iar acum are 1.600 de lei, cel de la urbanism lua 1.600, iar acum are 2.100 de lei. Deci le-a mai dat și Curtea Constituțională un drept al lor care era tăiat”.

Primarul de la Mioveni: „50% dintre salariaţii Primăriei Mioveni au salariul minim pe economie”

5 ion georgescuIon Georgescu, primarul orașului Mioveni, ne-a declarat: „Și eu îmi doresc ca ai mei să aibă salarii decente, și eu îmi doresc ca și ei să fie retribuiți pe măsura responsabilităților lor, dar totul să fie legal. Eu le-am cerut angajaților mei, la vremea respectivă, să-mi aducă de la notariat, pe propria răspundere, un consimțământ autentificat pentru ca în cazul în care vine cineva și constată că nu sunt legale, i le impută, plus dobânzile aferente, ei le plătesc. Era o formă legală între mine, ca angajator, ca persoană fizică și salariat. Însă cum niciunul nu s-a dus la notariat și nu a venit cu hârtie, atunci mi-am văzut de treaba mea. Marea majoritate a salariaților Primăriei Mioveni, să zic totuși cam 50% dintre ei, au salariul minim pe economie, iar restul au cu un milion și ceva mai mult. Oricum discrepanță va fi între salariile de la Primăria Mioveni și Consiliul Județean, noi suntem oraș și întotdeauna va fi discrepanță între comune, oraș, municipiu reședință de județ și Consiliul Județean. Asta este legea, nu spun eu! Niciodată nu am avut în mod egal, cei de la Primăria Mioveni și cei de la Consiliul Județean. Eu nu comentez salariile de la Consiliul Județean, dar având în vedere responsabilitatea pe care o au, eu consider că unii dintre ei chiar merită. Nu uitați că CJ Argeș răspunde de 102 localități, gândiți-vă că Consiliul Județean răspunde de 600.000 de argeșeni!”.

Primarul de la Albota: „Sunt diferenţe scandaloase între salariile de la Primărie şi cele de la CJ”

5 ion dumitru„Bineînțeles că mi-au sărit în cap salariații din Primăria Albota. A venit la mine un angajat și mi-a spus: «Uite-te și dumneata cât are salariul un referent de la Consiliul județean, de 50 de milioane (n.red. lei vechi)…» Sunt diferențe scandaloase, dacă vreți să vă arăt un ștat de plată din luna ianuarie 2017, sau decembrie, anul trecut, când, la noi, s-au luat 13 milioane în mână… Și cam asta e media aici. Eu am vorbit și cu d-l vicepreședinte de la CJ și i-am zis «Dom’le, cum dracu’  ați apărut cu salariile astea, cum ați reușit?!» A ridicat din umeri. S-a raportat, cum zice secretara mea, la o decizie a Curții Constituionale. Dar eu nu cred… De aia eu am luat scris de la fiecare salariat în parte că se obligă el să restituie suma, dacă mi se impută, să nu mai pățesc cum am pățit cu cadourile, să fiu bun de plată… Există acea comună, Garoafa, din județul Vrancea, unde au câștigat în instanță sporuri, dar nu trebuie să ne raportăm toți primarii la comuna respectivă. Eu, când am fost la București, am vorbit și cu doamna viceprim-ministru, doamna Shevil Shaideh și am întrebat-o dacă ok. Eu am mers pe ideea că dacă mi-o contestă să fiu asigurat…”, a declarat Ion Dumitru, primarul comunei Albota.
Salariile funcționarilor publici din cadrul primăriei Albota sunt la un sfert din nivelul lefurilor funcționarilor din CJ Argeș, pe același nivel de studii și posturi similare. Și comparativ cu alte primării de același grad din țară, funcționarii de la Albota au motive de frustrare.
„Eu aș vrea să apară mai repede legea aceea a salarizării, să fim toți egali. Adică nu muncește nimeni mai mult la o primărie, decât la alta. La primăriile de gradul 2, cum este a noastră, salariile trebuie să fie la fel. Nu, unii, dacă au apucat cu sporuri prin hotărâri judecătorești, să aibă salarii mai mari decât alții, pe aceleași posturi. Până acum, oamenii nu m-au dat în judecată pentru că mă respectă și nici nu putem să stăm numai de judecăți, dar nici eu nu pot să le refuz un drept al lor, acela de a primi un salariu decent, nu 13 milioane, pentru un om cu două facultăți. Ei nu vor decât două sporuri, pe care le au toate primăriile. Au primit cei 20% de la stat și cer sporul de dispozitiv – 25% și sporul de confidențialitate – 15%. Eu am făcut toate demersurile, am făcut o adresă către Prefectură, pentru dispoziția legată de aceste sporuri. Altceva nu pot să le dau în afară de astea”, a mai declarat Ducele de Albota.

Proaspătul prefect Emilian Dragnea se abţine de la comentarii

5 emilian dragneaDacă, după triplarea salariilor angajaților CJ Argeș, edilii localităților argeșene s-au trezit că și angajații primăriilor solicită astfel de majorări, potrivit noului prefect de Argeș, Emilian Dragnea, la instituția pe care o conduce n-au apărut astfel de cereri. „N-am avut astfel de solicitări, pentru că noi avem o altă grilă de salarizare”, a explicat Emilian Dragnea.
Cât despre legalitatea triplării salariilor pentru funcționarii CJ Argeș, Emilian Dragnea se abține de la comentarii, dar precizează că Instituția Prefectului n-a demarat nicio acțiune de contestare a respectivelor creșteri salariale.
„Deocamdată, nu am  întreprins nicio acțiune de genul acesta și nu putem face comentarii  pe tema aceasta”, a mai precizat noul prefect.

Preşedintele Dan Manu: „Acum tot ce trebuie să facem este să punem osul la muncă şi să fim o echipă”

5 dan manu„Eu mă bucur că s-au văzut salariile. În conferinţele de presă de la CJ, am spus că am găsit un cadru legal de finanţare şi le dăm bani angajaţilor, că trebuie să muncească. Ştiţi foarte bine că nu a fost făcută în secret treaba asta. Vom avea o nouă organigramă la CJ supusă dezbaterii joi (n.r. 30 martie) şi veţi vedea că vor fi multe modificări. Acum tot ce trebuie să facem este să punem osul la muncă şi să fim o echipă”, a precizat Dan Manu, săptămâna trecută, la conferinţa de presă de la PSD Argeş.

Distribuie!

0 Comentarii