Web Analytics
scris duminică, 10.04.2022

Principele Nicolae a vizitat Liceul Tehnologic „Regele Mihai I”din Orașul Regal

Nicolae al României, nepotul regelui Mihai I, s-a aflat săptămâna aceasta în muncipiul Curtea de Argeș pentru a vizita Liceul Tehnologic „Regele Mihai I”, acolo unde, se desfășoară un proiect național de promoare a regalității in unitățile de învățământ preuniversitar.

Principele Nicolae a vizitat Liceul Tehnologic „Regele Mihai I”din Orașul Regal

Citește și: Veteran de război din Albeștii de Argeș, premiat de primar pentru împlinirea vârstei de 100 de ani!

Astfel, prin Proiectul Național ,,Istoria Regalității în Școli”, realizat cu sprijinul Asociației Principele Nicolae al României  şi iniţiat chiar de nepotul regelui Mihai I, a ajuns şi la Liceul Tehnologic ”Regele Mihai I” din Orașul Regal, relatează jurnaliștii de la site-ul interesargesean.ro. Prin intermediul acestui proiect se doreşte promovarea și valorificarea istoriei românilor şi în mod special cunoaşterea meritelor și rolului pe care Casa Regală a României le-a avut de-a lungul timpului în istoria ţării noastre.

Tinerii de la Liceul „Regele Mihai I” din Curtea de Argeș au avut astfel o ocazie extraordinară, de a participa la o lecție de istorie și de viață predată la cel mai înalt nivel.

Foto: interesargesean.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...