Web Analytics
scris miercuri, 09.11.2022

Primul tren ucrainean a trecut granița cu România, după 16 ani

După 16 ani, primul automotor ucrainean face o cursă de probă pe linia Berlibas (UZ) – Valea Vișeului (CFR), linie de tranzit la granița cu Ucraina, a anunțat marți CFR SA, care a postat și o înregistrare video de la CFR Infrastructură Cluj, potrivit Economica.

Primul tren ucrainean a trecut granița cu România, după 16 ani

„Primul automotor ucrainean de călători a efectuat astăzi o cursă de probă pe traseul Berlibas (UZ) – Valea Vișeului (CFR), linie de tranzit la granița României cu Ucraina, redeschisă de SRCF Cluj pe 12 octombrie 2022, la 16 ani de când nicio garnitură feroviară (UZ) nu a mai circulat prin acest punct de frontieră”, au spus reprezentanții CFR Infrastructură.

Citește și: O fată de 15 ani a murit după ce a primit 3 diagnostice în 4 zile

Aceștia au amintit că, pentru reluarea circulației trenurilor de călători pe relația Valea Vișeului (CFR) – Berlibas (UZ), linie cu ecartament larg, SRCF Cluj a desfășurat lucrări de reparații, în regie proprie, fiind înlocuite circa 1400 de traverse speciale din lemn, 36 de tone de material mărunt de cale și completarea liniei cu 400 de tone de piatră spartă, linia fiind redeschisă traficului de călători în data de 12 octomrbie 2022.

„SRCF Cluj continuă programul de reparații la infrastructura feroviară, lucrări care au drept scop fluidizarea traficului feroviar transfrontalier pe relația Teresva (UZ) – Câmpulung la Tisa (CFR) – Sighetu Marmației – Bocicoi – Valea Vișeului (CFR) – Berlibas (UZ), în prezent fiind în derulare reparațiile pe linia cu ecartament larg, de la punctul de frontieră Teresva (UZ) – Câmpulung la Tisa (CFR) – Sighetu Marmației – Valea Vișeului, lucrări estimate a se finaliza până la finalul anului”, au mai spus reprezentanții CFR Infrastructură.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *