Web Analytics
scris joi, 08.11.2012

Primul campionat naţional de snooker, la Piteşti

În premieră pentru sportul piteștean, între 2 și 4 noiembrie, la Pitești, s-a desfășurat etapa a noua a Campionatului național de snooker. A fost un eveniment inaugural, pentru că astfel s-a făcut botezul nou înființatului Club Sportiv de Snooker din Pitești. Localul care găzduiește clubul sportiv „Aristocrat Snooker” aparține Aurei Porcișteanu, patroana firmei Valino, iar investiția, de aproximativ 15.000 de euro, a fost făcută de către Sorin Crăciun și George Albu, doi pasionați ai snooker-ului. Bazele asociației sportive piteștene au fost puse de către Sorin Crăciun, Albu George (antrenor și arbitru internațional) și Liviu Macarie, președintele clubului, care este și un practicant devotat al karate-ului tradițional. La competiție a fost prezent și Francisc Tobă, președintele Federației Române de Snooker. 25 de sportivi din toată țara s-au înscris la această etapă a campionatului național, iar cinci dintre aceștia au fost piteșteni. Trebuie remarcat faptul că tot din Pitești a fost și singura reprezentantă a sexului frumos, Georgeta Popescu. Câștigătorii acestei etape au fost desemnați duminică, 4 noiembrie, aceștia fiind Marco Mucci (14 ani), din București, locul I, Alexandru Oprișor (19 ani), din Pitești, locul II și Sorin Crăciun (33 de ani), din Pitești, locul III. Premiile au constat în cupe și diplome.

Primul campionat naţional de snooker, la Piteşti

De ce ar opta un tânăr pentru a învăța snooker? Ne-a răspuns la această întrebare chiar președintele Federației Române de Snooker, domnul Francisc Tobă: „Se spune că o națiune care are jucători de tenis, de golf și de snooker este o națiune evoluată. Snookerul este o școală ce oferă șanse extraordinare unui copil să devină un cetățean absolut remarcabil al națiunii sale, pentru că îl învață lucruri fundamentale pentru existența sa. Te învață să ai un mare respect pentru adversar, de aceea la început și la sfârșit de meci oamenii își strâng mâna. Este singurul sport în care obligatoriu trebuie să porți papion. Este vorba de o ținută vestimentară care incumbă și o ținută morală, de atitudine. Copiii vor învăța că doar munca este resursa victoriei, că trebuie să-ți respecți competitorii și că trebuie să fii un om elegant, demn, civilizat. Poate fi practicat până la orice vârstă. Este un loc în care poți face atât sport, dar în care se pot discuta și afaceri. Este un sport al minții, al muncii și al preciziei, cultivă respectul și responsabilitatea.” Clubul „Aristocrat Snooker” se află pe strada Rahova, vizavi de Restaurantul „Magic”. Adriana Gândilă

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...