Trecutul ne aparține, volens nolens, ni-l asumăm și cu nostalgie apelăm la memoria afectivă ca să reconstituim iubiri din amintiri, dar și ceea ce ne leagă de persoane anume…, precum TOMA BIOLAN, un reper în creșterea spirituală a generației sale, bun prieten cu Corneliu Marcu, ziarist și dramaturg pe nedrept uitat.
Era o reală delectare să-l ai partener de discuții pe TOMA, secretar literar la TEATRUL AL. DAVILA, un tânăr distins, manierat, cu simţul calamburului, cu simțul replicii cu multiple subînțelesuri; el improviza spontan dialoguri umoristice, fredona și cânta la chitară.
TOMA BIOLAN (sept. 1940 – iunie 2004) a fost remarcat ca poet de GEO DUMITRESCU, el însuși poet exigent, precum și de istoricul literar Al. PIRU.
Ca poet talentat, membru al Uniunii Scriitorilor, TOMA BIOLAN a lansat pagina de emulație literară SĂGETĂTORUL, menținută și acum prin grija prietenului și colegului său de breaslă, directorul cotidianului ARGEŞUL, d-nul MIHAI GOLESCU. Aspiranții debutanți în lirică erau lansați de mentorul TOMA BIOLAN în „Meșterul Manole”.
Eu, ca amică a la long a familiei Biolan, mă bucur să am onoarea să consacru aceste rânduri scriitorului ce a abordat mai toate genurile literare, excelând, însă, în poezie.
Luminiţa Borta
Nota J.D.: De la 1 noiembrie, conform editorialului online al directorului Mihai Golescu, ziarul print ARGEȘUL nu mai apare, implicit SĂGETĂTORUL. Păcat. Orice ziar mai puțin este un atentat la democrație.
Citește și Mircea Flonta, filosoful care ne pune mintea la încercare
Citește și Semnal editorial. Virgil Diaconu: „Biblia literară şi Biblia dogmatică”
0 Comentarii