Așezământul reprezintă un parteneriat solid între Centrul Medical „Dr Irimia” și Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului
La Parohia Mavrodolu, în cadrul Centrului Medical „Sfânta Filoteia”, deschis în parteneriat cu Centrul medical „Dr. Irimia”, au avut loc primele consultații gratuite. Ele au fost oferite la specializările ORL și Medicină Generală,iar primii bebeficiari au fost selectați din rândul persoanelor vârstnice cu venituri modeste din cadrul Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului.
Așa cum v-am informat încă de la sfârșitul lunii decembrie, familia reputaților medici Victoria și Tiberiu Irimia, în parteneriat cu Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, care a pus la dispoziție un spațiu la parohia Mavrodolu, a deschis Centrul Medical Social „Sfânta Filofteia”. Noul locaș a fost sfințit în prezența arhiepiscopului Calinic pe 29 decembrie, iar acum a devenit și operațional, oferind servicii medicale gratuite unui număr de 1000 de persoane fără posibilități materiale, de-a lungul unui an calendaristic.
Citește și Parteneriat pentru oamenii necăjiţi între biserică şi Centrul Medical Irimia
0 Comentarii