Web Analytics

articol scris joi, 18 august 2022

Primarul Gentea a anunțat că nu se duce la meci, la Mioveni. Așteaptă mai întâi o victorie a echipei lui Prepeliță

Interesul pentru derbiul de mâine dintre CS Mioveni și FC Argeș este mare. Iar organizatorii mizează pe un număr de spectatori poate la fel de mare ca la partida precedentă de pe teren propriu, cu FCSB. În acest sens, biletele sunt puse în vânzare până la ora jocului (18), iar gazdele au apelat la suporteri că vină la stadionul orășenesc purtând tricouri și șepci galbene (culorile clubului sunt galben și verde).

Citește și: Ultimatum pentru Prepeliţă


Cât privește prezența în tribune a oficialilor celor două echipe, pe Ion Georgescu, primarul din Mioveni, se contează mai mult ca sigur. Va fi alături de echipa lui, care, deși a început mai slab această ediție de campionat, a remizat cu FCSB, iar la Craiova a pierdut cu ghinion, ratând un penalti.
De partea cealaltă, însă, Cristian Gentea, edilul-șef al Piteștiului, nu va veni la meci. Cel puțin așa a anunțat ieri, de ziua lui, la o întâlnire cu colegii și cu ziariștii, când a primit în dar un tricou cu semnăturile fotbaliștilor de la FC Argeș. Primarul a spus că așteaptă mai întâi o victorie a băieților lui Prepeliță și apoi va reveni la.. sentimente mai bune. Vom vedea ce va fi.

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Accident în Reșița, provocat de o șoferiță de 21 de ani care consumase alcool. Un adolescent a ajuns la spital

O tânără de 21 de ani este cercetată penal după ce a provocat un accident rutier în Reșița, în noaptea […] Citește!

Dunărea, la un nivel îngrijorător de scăzut: Debitul este de aproape trei ori mai mic decât normalul lunii noiembrie

Dunărea continuă să înregistreze debite extrem de reduse pentru această perioadă a anului, iar prognozele hidrologilor nu indică o îmbunătățire […] Citește!

Final tragic al căutărilor din Munții Retezat: Turistul căzut de pe creastă a fost găsit mort, după o noapte întreagă de intervenție

Operațiunea de salvare desfășurată în Masivul Retezat s-a încheiat tragic. Turistul care a căzut sâmbătă seară de pe creasta dintre […] Citește!

Argeș. Spitalul Municipal Câmpulung angajează

Spitalul Municipal Câmpulung organizează concurs pentru ocuparea unui post vacant de asistent medical generalist debutant, cu studii postliceale (PL), în […] Citește!

Donald Trump vrea să aducă luptători la Casa Albă

Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că i-a propus lui Dana White, directorul executiv al Ultimate Fighting […] Citește!

Captură de aproape 1,8 milioane de lei la Giurgiu: mii de produse suspecte, țigări fără timbru și bijuterii descoperite în bagaje

Controalele efectuate în ultima săptămână pe DN5, în județul Giurgiu, au scos la iveală cantități importante de mărfuri pentru care […] Citește!

Giurgiu: Adolescent de 16 ani, reținut după ce ar fi bătut un băiat de aceeași vârstă. Victima, internată în București

Un conflict între doi adolescenți de 16 ani, izbucnit într-o localitate din județul Giurgiu, s-a încheiat cu unul dintre băieți […] Citește!

Ministrul Energiei anunță un pact pe 10 direcții strategice: Investițiile în energie cer orizonturi de ani de zile

Ministrul energiei, Dumitru Chisăliță, a anunțat sâmbătă, 7 noiembrie, că a pregătit PActul pentru Energie, conceput pe 10 direcții principale. […] Citește!

Premii uriașe la Loto, duminică, 8 noiembrie. Peste 3,47 milioane de lei la 6/49

Românii care își încearcă norocul la loterie au din nou șansa de a câștiga premii importante la tragerile programate duminică, […] Citește!

Peste 600.000 de oameni, fără curent electric după un atac al Rusiei în Ucraina

Un bombardament rusesc asupra infrastructurii energetice din regiunea Dnipropetrovsk, Ucraina, a provocat întreruperea alimentării cu energie electrică pentru peste 600.000 […] Citește!

Biblioteca dintr-un oraș din România s-a închis. Singura angajată și-a dat demisia

Biblioteca publică din Luduș, județul Mureș, și-a suspendat temporar activitatea după ce singura angajată rămasă și-a dat demisia. Situația îi […] Citește!

A vrut să intre în Poliție, dar a ajuns în arest: Candidatul prins cu dispozitive de copiat la Câmpina a fost reținut

Candidatul prins în timp ce încerca să fraudeze examenul de admitere la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din […] Citește!

Omul săptămânii

Viorel Pătrașcu

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Indicator cu eroare la Apele Române! ABA Argeş-Vedea a picat pe eroare

Recentul audit financiar efectuat la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a avut ca rezultat tot o opinie împărțită a inspectorilor, […] Citește!

Foto-pamflete

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete