Web Analytics

Primarul de la Miceşti, avertismente privind depopularea sălii la Colegiul prefectural

de | 31.05.2017 10:29 | Politica si Administratie

Dumitru Voicu Micesti

Primarul comunei Miceşti, Dumitru Voicu, i-a atras atenţia prefectului Emilian Dragnea că sala mare a Consiliului Judeţean e din ce în ce mai goală la şedinţele Colegiului prefectural, edilii din Argeş pierzându-şi interesul pentru această întrunire.


Primarul de la Miceşti a identificat drept principale cauze ale acestui fenomen nealocarea de fonduri de la Consiliul Judeţean pentru o parte din localităţi şi nerezolvarea problemelor expuse de primarii argeşeni în cadrul şedinţelor Colegiului prefectural la care sunt invitaţi să participe.
„Dle prefect, constataţi că această sală devine din ce în ce mai depopulată. Din 103 UAT-uri, eu, din nefericire, fac parte dintre acele UAT-uri care n-am primit de la onor Consiliul Judeţean niciun leuţ. Presa spune că se dau bani politic. Constatăm că chiar la noi, la pesedişti, nu cred că trebuie să mi se dea bani politic, că sunt pesedist. Să mi se dea ce îmi aparţine. În ceea ce priveşte Legea energiei, care este în Parlamentul României, v-am rugat ca decidenţii noştri să fie prezenţi şi dumnealor la aceste colegii prefecturale, pentru că vorbim în van. Dle prefect, în mandatul dvs s-ar putea ca această sală să fie şi mai depopulată şi îmi pare rău pentru că sunteţi un om extraordinar, sincer vorbesc”, a afirmat edilul Dumitru Voicu de la Miceşti.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii