Web Analytics

Primarul Cristian Gentea: „Acum putem să visăm la orice, inclusiv la o cupă europeană”

de | 9.03.2022 12:31 | Actualitate, Opinii

FC Argeș a reușit intrarea în play-off, deși puțini mai credeau la un moment dat…

– Evident că este o performanță uriașă. Nu știu câți dintre noi ne mai așteptam la așa ceva și este o bucurie pentru toată lumea. Cred că toți piteștenii care iubesc acest sport sunt mândri de echipă. Eu, împreună cu suporterii, cu colegii din primărie, cu city managerul, cu viceprimarii, i-am așteptat as-noapte aici (luni noapte, n.red.) și i-am felicitat. Erau obosiți, dar și foarte bucuroși. Vă dați seama că performanța lor înseamnă foarte mult pentru club și pentru noi, ca oraș. Să obții o asemenea performanță în al doilea an de când ai revenit în prima ligă e chiar un lucru extraordinar, care trebuie recunoscut de toată lumea, microbistă și nemicrobistă.

„În total, primele pentru realizarea obiectivului sunt de peste 300.000 de euro”

Am înțeles că pentru această performanță există prime de circa 300.000 de euro…

– Jucătorii au în contracte stabilită prima de obiectiv pentru clasarea în play-off. Noi avem un sistem de premiere stabilit și aprobat prin hotărârea Consiliului Director referior la primele de joc. Deci, există o primă pentru locurile 1-6, o primă pentru locurile 7-10. De la 10 încolo, știți cum zic eu cu performanța: dacă vrei să faci performanță, nu poți fi pe locul 12-13-14-15-16. Și atunci, aceste prime s-au dat lunar, însă doar jumătate, iar cealaltă jumătate – la îndeplinirea obiectivului. Acum se dă și cealaltă jumătate, plus faptul că deja ei, pe luna martie, au obținut șase puncte și beneficiază de alte prime, plus acele prime de obiectiv pe care le-am spus. În total, în urma unei simple socoteli, suma este de peste 300.000 de euro. Chiar le-am explicat jucătorilor, atunci când am fost întrebat dacă îmi doresc pentru FC Argeș play-off sau loc de cupă europeană, unde poți să ajungi și de pe locurile 7-8, în Conference League. Am spus de la început că eu îmi doresc play-off pentru piteșteni și pentru fotbalul argeșean. Am mai fost întrebat câți bani luăm și câți bani dăm. Știam foarte bine. Într-adevăr, marea majoritate a diferenței acesteia de bani merge către jucători și staff și este absolut normal să se întâmple așa. Nu este vorba despre bani publici, ci despre bani veniți din drepturile de televizare. Pentru sezonul următor, pentru simpla clasare pe locul șase – asta în cel mai rău caz, dar sunt convins acum că băieții au alt moral și vor face o figură frumoasă și în play-off – suma este net superioară față de anul trecut, suma cu care pornim în sezonul următor. Asta am vrut să se știe clar.

Citește și Viorel Tudose, sponsor principal FC Argeş: „Prepeliţă trebuie să scoată două victorii pentru a rămâne în lupta pentru play-off, iar apoi vom analiza situaţia lui”

„Băieții sunt foarte montați și își doresc foarte mult să aducă Cupa României la Pitești”

Care este obiectivul acum, că vom juca în play-off?

– Ne dorim o clasare cât mai bună în play-off și, bineînțeles, să jucăm măcar finala Cupei României. Băieții sunt foarte montați și își doresc foarte mult să aducă trofeul la Pitești.

Suntem aproape de cupele europene, de Europa League, mai exact. Nu ar trebui să sperăm la un asemenea obiectiv?

– Sigur că da. Când am spus o clasare cât mai bună, asta înseamnă, evident, o clasare pe un loc care să ne permită să jucăm într-o cupă europeană. Acum putem să visăm la orice. Avem și rezultate care ne dau și dreptul acesta. Practic, doar Clujul ne-a bătut în ambele meciuri, iar în rest pe cine nu am bătut din play-off? Am bătut FCSB, am bătut Craiova, am bătut Farul, Voluntariul, Botoșaniul. Deci, putem să jucăm de la egal la egal cu oricine.

Citește și Cristian Gentea, acuzat că a agresat jucătorii FC Argeș. Primarul reacționează:”Minciuni!”

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *