Primarul Câmpulungului şi-a încordat muşchii de Zilele Municipiului

de | 27.07.2016 14:13 | Actualitate

Festivitatea care a marcat ediţia din acest an a Zilelor Municipiului Câmpulung a fost un prilej pentru ca oficialităţile locale să omagieze câteva personalităţi, mai ales că în acest an nu s-a decernat niciun titlu de Cetăţean de onoare.
Au primit diplome de excelenţă Emil Raicov, cel care a condus timp de aproape două decenii fabrica de ciment musceleană a Holcim Romania, Constantin Staicu, fost director la Liceul Naţional cu Program de Atletism, dar şi sensei Florin Mina, cel care a venit la Câmpulung însoţit de câţiva luptători de kick-boxing. Pentru a-şi evidenţia rezultatele de maestru antrenor, Mina şi-a îndemnat elevii să îşi expună corpurile dezgolite, moment de derută în care asistenţa l-a văzut şi pe primarul Liviu Ţâroiu pregătit de luptă. Încadrat de doi sportivi, Ţâroiu şi-a încordat muşchii, dar a refuzat să rămână şi el la bustul gol, spre dezamăgirea rivalilor politici care nu au aflat dacă sub costumul făcut pe comandă se afla ţesut adipos sau fibră de oţel. C.I.B.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii