Web Analytics

articol scris joi, 12 decembrie 2019

Primăria Câmpulung dă ridicola sumă de 50 de lei pe… an elevilor cu note bune la învăţătură

Debusolarea aleşilor locali de la Câmpulung este completă, după ce primarul Liviu Ţâroiu le-a băgat sub nasuri, în repetate rânduri, proiecte de hotărâre modificate pas cu pas pentru a fi aprobate. Manevra „blocul social” a fost deja utilizată de edil în două cazuri, ultimul, cel cu modificarea organigramei, urmând să devină interesant subiect de presă. Până atunci semnalăm o altă situaţie ciudată, legată de adoptarea în octombrie a hotărârii de consiliu privind bursele acordate elevilor din Câmpulung.
Dincolo de faptul că textele hotărârii diferă de la proiect la actul final, conţinutul oficial trimis la Prefectură este unul confuz. Astfel, în text, la articolul 1, spre exemplu, se prevede faptul că elevii merituoşi participanţi la olimpiadele şcolare sunt beneficiari ai unor burse de performanţă în cuantum de 2.000 de lei pe lună. Numai că în anexa hotărârii este prevăzută acordarea unei asemenea burse… pe an. Şi întreg tabelul are asemenea prevederi, ajungându-se la valori ridicole precum 50 de lei pe an pentru elevii cu venituri mici şi note bunicele la învăţătură!
C.I.B.

Distribuie!

0 Comentarii

București: o femeie lovită mortal de un autocar pe Șoseaua Colentina, trafic blocat în Sectorul 2

Un accident grav s-a produs luni seară în Sectorul 2 al Capitalei, unde o femeie și-a pierdut viața după ce […] Citește!

Rabla Auto 2026: Peste 1.400 de români au primit undă verde pentru finanțare

Vești importante pentru românii care s-au înscris în Programul Rabla Auto 2026 și așteaptă aprobarea finanțării. Administrația Fondului pentru Mediu […] Citește!

Schimbare importantă pentru fermierii români: statul pregătește asigurări care ar putea acoperi până la 90% din riscul de secetă

Fermierii din România ar putea beneficia, începând din primăvara anului 2027, de un nou sistem de protecție împotriva pierderilor provocate […] Citește!

Nereguli de milioane la centurile din Prahova: Curtea de Conturi a descoperit plăți nejustificate, iar DNA investighează unele contracte

Un raport al Camerei de Conturi Prahova scoate la iveală probleme financiare importante în derularea unor proiecte rutiere din județ. […] Citește!

Alertă de securitate cibernetică în România: incident informatic la Societatea Națională de Radiocomunicații. DNSC a trimis o echipă de specialiști

Un incident de securitate cibernetică a fost detectat luni, 19 octombrie 2026, la Societatea Națională de Radiocomunicații (SNR), companie care […] Citește!

Sorana Cîrstea, calificare în optimile turneului WTA 500 de la Ningbo după o victorie în două seturi

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Ningbo, după ce a învins-o în […] Citește!

„Vedeți că se poate?” Mesajul primarului Cristian Gentea după meciul FC Argeș-U Cluj

Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a transmis un mesaj mobilizator după partida disputată în această seară de FC Argeș, în […] Citește!

Stâlpi noi de iluminat în Curtea de Argeș

În municipiul Curtea de Argeș au fost montați noi stâlpi de iluminat pe aeea pietonală situată între fostul magazin Romarta […] Citește!

Istvan Kovacs, delegat la un duel de top din Champions League: Real Madrid – Leipzig

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA să conducă partida dintre Real Madrid și RB Leipzig, din etapa […] Citește!

Dosar penal pentru septuagenarul care a accidentat mortal o femeie pe trecerea de pietoni la Curtea de Argeș

În cea de-a doua parte a zilei, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați despre un […] Citește!

Bogdan Andone, nemulțumit după remiza de la ”U” Cluj: ”Era nevoie de mai multă concentrare”

FC Argeș a plecat cu un punct de la Cluj, după ce a remizat, scor 2-2, cu Universitatea. Argeşul a […] Citește!

Mesaj Ro-Alert în Câmpina, după o fotografie falsă cu un urs generată de inteligența artificială

Autoritățile din județul Prahova au emis un mesaj Ro-Alert după ce o persoană a sunat la 112 și a anunțat […] Citește!

Omul săptămânii

Alin Gabriel Matei

Opinie

PSD și capcana borcanului cu miere amară

Din ediția tipărită

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete

Festivalul perelor, noua atracţie la Poienarii de Muscel

Inițiat de un pasionat horticultor din localitatea musceleană Poienarii de Muscel, pe numele său Marian Murăruș, Festivalul perelor atinge ediția […] Citește!

Norris Măgeanu anunţă că grătarele de Focul lui Sumedru se vor aprinde încă de la prânz

De Sfântul Dumitru se vor aprinde iar în Muscel focurile ritualice ce simbolizează încheierea lucrărilor agricole de peste an și […] Citește!

Au fost identificaţi 24 de lupi în nord-estul Argeşului

Fundația „Conservation Carpathia” continuă studiul asupra populației de lupi din estul Munților Făgăraș și în zone din Piatra Craiului, Iezer-Păpușa […] Citește!

Foto-pamflete