Web Analytics
scris joi, 28.09.2023

Prima implantare a unei inimi artificiale la un copil, în România

Medicii din Târgu Mureş au reușit, miercuri, realizarea primei implantări a unei inimi artificiale la un copil din România, la o pacientă în vârstă de 17 ani. Anunțul a fost făcut chiar de către Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, dr. Horaţiu Suciu. La operație au asistat o echipă a IUBCvT şi doctorul Svetozar Putnik, din Belgrad.

Prima implantare a unei inimi artificiale la un copil, în România

Citește și: Atenție, mesaje false trimise în numele ANAF!


„Se spune că numai Dumnezeu poate pătrunde în sufletul cuiva. Şi aşa este. Am mers azi dimineaţă la Institut, gândindu-mă ce este în sufletul unei copile de 17 ani, pacientă de-a noastră, care aşteaptă un transplant, ştiind cât de puţini sunt donatorii pentru această categorie de vârstă. Soluţia inimii artificiale era singura care, din cauza gravei insuficienţe cardiace, o putea ţine în viaţă. Şi operaţia a reuşit. Este a patra implantare a unei inimi artificiale pe care o reuşim în acest an şi prima din România la un copil. Le mulţumesc colegilor din echipa IUBCvT Târgu Mureş şi profesorului Putnik din Belgrad, care a asistat la intervenţie. Mă bucur că reprezentantul acestui important centru est-european în domeniul transplantării cardiace a fost alături de noi şi a văzut stadiul la care a ajuns medicina târgumureşeană”, a transmis dr. Horaţiu Suciu pe Facebook.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...