Web Analytics
scris marți, 30.08.2022

Preţurile petrolului au crescut luni cu peste 3 dolari pe baril

Preţurile petrolului au urcat luni cu peste 3 dolari pe baril, extinzând creşterile de săptămâna trecută, potenţialele reduceri de producţie ale OPEC+ şi un conflict din Libia contribuind la compensarea aprecierii dolarului şi a perspectivelor negative ale economiei SUA, transmite Reuters.

Arabia Saudită, cel mai mare producător în cadrul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), a ridicat săptămâna trecută posibilitatea reducerii producţiei, despre care sursele au spus că ar putea coincide cu o creştere a livrărilor din Iran, în cazul în care va încheia un acord nuclear cu Occidentul.

Citește și: ANSVSA: Amenzi de peste 905.000 de lei în sectorul produselor alimentare de origine non-animală, în luna iulie

OPEC+, care cuprinde OPEC, Rusia şi producători aliaţi, se întruneşte pe 5 septembrie pentru a stabili politica viitoare, relatează News.ro.

Preţul ţiţeiului Brent a crescut cu 3,16 dolari, sau cu 3,1%, la 104,15 dolari pe baril, după ce a crescut cu 4,4% săptămâna trecută. Cotaţia ţiţeiului american West Texas Intermediate (WTI) a câştigat 3,16 dolari, sau 3,4%, până la 96,22 dolari pe barul, după un avans săptămânal de 2,5%.

Citește și: Brașov: Transportul cu mijloacele de transport în comun va fi gratuit in municipiu, în perioada Forumului Oraşelor Verzi

”Prețurile petrolului cresc în speranţa unei reduceri a producţiei din partea OPEC şi a aliaţilor săi pentru a restabili echilibrul pieţei, ca răspuns la renaşterea acordului nuclear al Iranului”, a declarat Sugandha Sachdeva, vicepreşedinte pentru cercetarea mărfurilor la Religare Broking.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită