Web Analytics
scris miercuri, 04.02.2026

Prețul aurului şi al argintului şi-a revenit marţi, după prăbuşirea istorică de zilele trecute

Preţurile aurului şi argintului au revenit marţi pe creştere, după vânzările masive care au zguduit pieţele la finalul săptămânii trecute, trăgând în sus acţiunile companiilor miniere şi fondurile listate care urmăresc metalele preţioase, transmite CNBC.

Prețul aurului şi al argintului şi-a revenit marţi, după prăbuşirea istorică de zilele trecute

Aurul spot a crescut cu 5,6%, la 4.930,97 dolari uncia, iar contractele futures cu 6,4%, până în jurul valorii de 4.949 dolari. Preţul spot al argintului a urcat cu peste 6%, la 84,29 dolari uncia, iar contractele futures au câştigat aproape 10%. Evoluţiile marchează o revenire după declinul de luni, care a urmat unei prăbuşiri de aproape 10% a aurului vineri şi unui colaps de 30% al argintului, cea mai gravă zi pentru metalul alb din 1980 încoace.

Citește și: Dacia intră în reorganizare: producție redusă și până la 900 de plecări „voluntare”

Acţiunile miniere au reacţionat puternic. La Londra, Rio Tinto a crescut cu 2,2%, Anglo American cu peste 3%, iar Antofagasta cu 2,5%. Fresnillo, cel mai mare producător de argint din lume, a avansat cu 3,1%.

În SUA, ETF-urile legate de argint au înregistrat creşteri spectaculoase: ProShares Ultra Silver era în urcare cu 15%, abrdn Physical Silver Shares cu 8,3%, iar iShares Silver Trust (SLV) câştigase tot 8,3%. Şi acţiunile companiilor americane de minerit au urcat, Endeavour Silver +7,5%, Coeur Mining +7,7%, Hecla Mining şi First Majestic Silver aproximativ +8%.

Revenirea vine în timp ce investitorii reevaluează dacă prăbuşirea de săptămâna trecută a fost un punct de cotitură structural sau o reacţie exagerată la factori pe termen scurt.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Secretul nedeszăpezirii în Câmpulung

Neputința autorităților câmpulungene de a asigura circulația rutieră și pietonală în condiții decente pe timp de iarnă, după căderea zăpezilor a...