Web Analytics

PressHUB. De ce Austria se opune aderării României la spațiul Schengen. Explicații raționale, nu conspirații

de | 8.12.2022 16:15 | Actualitate, Dezvăluiri, Economie, Home, Politica si Administratie

Pentru a înțelege de ce Austria se opune intrării României și Bulgariei în spațiul Schengen, dar susține Croația în acest demers, este obligatoriu să înțelegem cum a evoluat în UE criza migranților din 2015 și până în prezent și modul în care s-au raportat statele UE la această criză – scrie azi Sidonia Bogdan pentru presshub.ro.

Citește și: Comisarul-şef Cristian Mihalcea continuă dezvăluirile: „Certificatul ORNISS este arma conducerii MAI împotriva unor cadre! Este singura armă”

Din acel moment, introducerea controalelor la frontieră, prin invocarea Codului Frontierelor Schengen, a devenit normă pentru șase state UE: Norvegia, Austria, Suedia, Germania, Danemarca și Franța.

Mai exact, câteva state puternice în Uniunea Europeană au început să conteste eficiența și chiar legislația spațiului Schengen, punctul culminant fiind atins chiar în acest an, în aprilie 2022, când Curtea Europeană de Justiție (CJUE) a emis o decizie prin care amintește statelor UE că nu mai respectă dreptul la liberă circulație în spațiul Schengen și că abuzează de o prevedere care poate fi invocată doar în situații excepționale pentru reintroducerea controalelor la frontiere.

Decizia CJUE stabilește limite clare pentru reintroducerea acestor controale și „pune presiune asupra instituțiilor politice ale UE pentru a pune capăt discrepanțelor actuale dintre lege și practica statului, fie prin aplicarea, fie prin reformarea cadrului juridic existent”, explică Pola Cebulak și Marta Morvillo, ambele asistent profesor în drept european la Universitatea din Amsterdam.

Decizia Curții Europene este cu atât mai interesantă cu cât reclamantul de la care a plecat controversa juridică a fost chiar un cetățean austriac, supărat că i se cer actele de identitate la granițele Austriei.

Austriacul a contestat amenda într-un tribunal austriac, pentru că a refuzat să prezinte actele de identitate poliției de frontieră, iar instanța respectivă a cerut CJUE să lămurească controversa.

De amintit că tratatele UE oferă dreptul la liberă circulație a cetățenilor în statele din zona Schengen, dar legislația europeană a prevăzut și o situație excepțională: în momentul în care un stat UE se confruntă cu riscuri majore de securitate, el poate invoca Codul Frontierelor Schengen și anunță astfel Comisia Europeană că reintroduce pentru maximum șase luni controalele la frontierele interne.

Comisia poate emite un aviz cu privire la necesitatea măsurii și la proporționalitatea acesteia, dar nu are drept de a bloca decizia unui stat membru de a reintroduce controlul la frontieră. Citește mai mult pe presshub.ro.

Articol scris de Gabriel Lixandru

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *