Web Analytics
scris vineri, 09.02.2024

Preşedintele Sindicatului Ofiţerilor de Poliţie din România, Gabriel Pielmuş, despre şeful şpăgar de la Arestul IPJ Argeş: „Dl Marangoci, după ce a luat banii de la traficanţii de droguri, o să iasă la pensie din poliţie cu drepturi depline”

Cms șef Ciprian Marangoci (foto sus) încă lucrează în IPJ Argeș, la Serviciul Logistică
Fostul șef al Arestului Preventiv a făcut apel la sentința prin care a fost condamnat cu suspendare de Tribunalul Argeș și are toate șansele să se pensioneze, având în vedere că doi judecători au făcut cerere de abținere, care a fost aprobată, iar procesul se tergiversează

Fostul șef al Centrului de Reținere și Arest Preventiv Argeș, Cristian Marangoci, a făcut apel împotriva sentinței Tribunalului Argeș care i-a dat trei ani de închisoare cu suspendare. În dosarul având ca obiect sesizarea cu acordul de recunoaștere a vinovăției, după ce s-a dat un nou termen ca urmare a înregistrării şi aprobării unei cereri de abținere a judecătorilor Ioan Fundătureanu și Costin Andrei Stancu, următoarea ședință de judecată este anunțată pentru miercuri, 7 februarie. Însă, potrivit unor surse, polițistul are tot interesul să o lălăie în instanță până când trec cele două-trei luni care îi permit să iasă la pensie. Asta pentru că, pus la dispoziție de conducerea IPJ Argeș, și în absența avizului de poliție judiciară, Marangoci lucrează acum la Serviciul Logistică. Și, cum spuneam, e bine mersi, în așteptarea unei pensii frumoase care nu i-ar putea fi accesibilă din postura unui civil.

Preşedintele Sindicatului Ofiţerilor de Poliţie din România, Gabriel Pielmuş, despre şeful şpăgar de la Arestul IPJ Argeş: „Dl Marangoci, după ce a luat banii de la traficanţii de droguri, o să iasă la pensie din poliţie cu drepturi depline”

Citește și Ciprian Marangoci a fost condamnat la trei ani închisoare cu suspendare

În legătură cu scandalul din arestul IPJ Argeș, Direcția de Control Intern a spus că s-a dispus o cercetare cu privire la un ofițer

În luna septembrie 2023, Gabriel Pielmuș, președintele Sindicatului Ofițerilor de Poliție din România, a pus problema într-un mod foarte tranșant și deranjant pentru șefii din IPJ Argeș ai lui Marangoci: „Cum se poate recompensa cu primă de excelență un polițist corupt care favorizează traficanții de droguri? Vă întrebați cum? Această întrebare ne-o punem și noi și cred că ar trebui să răspundă atât IPJ Argeș, cât și IGPR prin structurile sale de control”.

Pentru a afla cum au răspuns IPJ Argeș și IGPR, am stat de vorbă cu președintele Sindicatului Ofițerilor de Poliție din România, Gabriel Pielmuș:
„IPJ Argeș a transmis petiția mea către IGPR, dacă îmi aduc eu bine aminte, motivând că sunt aspecte ce privesc și o persoană din conducerea IPJ Argeș, în speță era vorba de domnul Gherghe. IGPR, prin Direcția de Control Intern, mi-a dat răspuns că s-a declanșat o cercetare, rezultatul cercetării, însă, nu mi l-au mai adus la cunoștință. Am sesizat, am pus întrebările pe care le-am făcut publice, după cum bine știți și pe pagina mea de Facebook, și mi-au spus că au găsit anumite probleme în ceea ce privește managementul structurii de arest și au dispus o cercetare cu privire la un ofițer. Nu mi-au spus nici la cine se refereau, nici de ce, nici rezultatul. E complicat la noi ca cercetările să conducă la un rezultat.”
Referindu-se la procesul aflat pe rol, Gabriel Pielmuș spune: „Din ce am văzut eu, s-a schimbat și completul, s-a mai dat un nou termen, deci domnul Marangoci, după ce a luat banii de la traficanții de droguri, o să iasă la pensie cu drepturi depline. Asta e concluzia. O poate trage orice cetățean, nu doar eu, ca președinte de sindicat și polițist. E o concluzie dezarmantă!”

Condamnat pentru favorizarea infractorului şi luare de mită în formă continuată

Vă reamintim că, prins în flagrant în timp ce primea suma de 500 euro și un cartuș de țigări de la o persoană aflată în arest preventiv pentru a beneficia de suplimentarea numărului de vizite, a apelurilor telefonice și pachete cu o greutate mai mare decât limita permisă, Ciprian Mihai Marangoci a fost cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de favorizarea făptuitorului și de luare de mită în formă continuată. Fostul șef al Centrului de Reținere și Arest Preventiv Argeș a fost trimis în judecată și a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, cu drept de apel.

Citește și Colonelul (rez) Cristian Mihalcea continuă dezvăluirile: „La Ciprian Marangoci se făceau chefuri, sâmbăta şi duminica. Dl Gherghe venea chiar cu Dusterul alb al Poliţiei”

Citește și Dosarul de corupţie „Marangoci”. A primit şeful arestat al Arestului IPJ Argeş salariu de merit? Adjunctul Gherghe ne răspunde că e „informaţie clasificată”

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită