Nicușor Dan a transmis un mesaj de Ziua Europei, de la Palatul Cotroceni, în care a subliniat că “Uniunea Europeană a însemnat, în primul rând, pace în Europa şi pacea aduce prosperitate. Pacea nu este de la sine înţeleasă, aşa cum vedem în războiul care se desfăşoară lângă noi”. Acesta a mai spus că “20 de ani de UE au însemnat modernizare şi mai ales creşterea nivelului de trai” în România. Președintele a evidențiat beneficiile economice ale integrării europene, de la fondurile primite de România, până la investițiile în infrastructură, agricultură și patrimoniu cultural.

“E adevărat că în România diferența dintre salariile mari și mici e mai mare decât în alte locuri din Europa. Și e adevărat că există o corupție care îi sfidează pe români și mai ales pe românii cu venituri mici. Însă, dacă tragem linie, după 20 de ani, romanii o duc mult mai bine decât o duceau acum 20 de ani”, a mai transmis Nicușor Dan.
Mai departe, șeful statului a precizat că Europa a făcut și greșeli, “când a renunţat la energia nucleară şi a recurs la gazele ieftine din Rusia. Când și-a neglijat industria de apărare. Când în politica de mediu, justificată, a fixat ținte mult prea ambițioase. Când pe mai mult subiecte a acționat ideologic”. Cu toate acestea, subliniază că Europa este o construcţie democratică și toate astea sunt prilej de dezbatere cu cărțile pe masă în interiorul instituțiilor europene. “Mie îmi pare rău că tipul acesta de dezbateri interioare foarte puternice sunt reflectate mult prea puțin în media din România”, a adăugat Nicușor Dan.
Președintele a atras atenția și asupra faptului că “România a fost de multe ori slabă în UE, nu şi-a apărat de multe ori în mod coerent obiectivele. În interiorul UE ţările europene îşi promovează interesele naţionale” și spune că, în prezent, România este “credibilă şi ştie să îşi apere interesele, aşa cum alte ţări din UE o fac”.
Nicușor Dan a menționat și importanta unui parteneriat echitabil între UE, România și SUA, pe care țara noastră “îl susține”.
Despre situația politică din țara noastră, președintele a declarat că a încheiat întâlniri cu partidele pro-occidentale, există scenarii pe care se vor concentra discuțiile viitoare, iar acestea vor continua. “Reafirm că România va avea un guvern pro-occidental în temren rezonabil. Există acord pe politicile mari, OECD, SAFE și PNRR. Există acord pe traiectoria fiscală a României asumată”,a conchis acesta.



0 Comentarii